umbrele coborau iute pe pământ sfinţind locul uscat, aspru, pe care de multă vreme nici iarba, nici floarea… numai piatra îl contura. umbrele sunt ca nişte pelerine mi-ai spus, priveşte-le cum se înfăşoară şi cum se desfac în vânt de parcă ar zbura, s-ar lăsa duse aidoma zmeului eliberat de frânghia nopţii.
mirosea între noi a vremuri de aur şi a piper, a tufe de rozmarin seduse de arşiţă şi a întâmplări care ne duseseră în bărcuţele lor fragile atât de departe. ai putea să uiţi? mirosea a arhangheli cu flori pe tâmple şi a carne dezvelită sfios în lumina ireală, a ochi flămânzi şi a piatră ridicată ca o recunoaştere mută a păcatului. plângea între noi aroma de vanilie înfăşurată în tutun şi mi se uscau cuvintele în gură.
astăzi privesc seceta de lut a oaselor, a drumului care ne-a dat fiecăruia alte aripi. pe cerul surd de tunete, norii desenează o îmbrăţişare de umbre pe care picură ceara. timpul întrebărilor a trecut peste noi… astăzi miroase a iască. şi a aur stins.
şi-mi amintesc atât de multe…încât mi se taie respiraţia în felii subţiri, ca aripile păsării sfârtecate în lumină.