se spune adesea că floarea lui Isus este trandafirul, cel numit în ebraică shosana (cântarea cântărilor) iar în cartea lui solomon “eu sunt trandafirul lui sharon şi crinul din vale” găsim denumirea care a creat adesea confuzii, căci floarea de crin, cea a regilor, simbol al paştelui catolic este atribuită Fecioarei Maria, crinul fiind considerat un simbol al purităţii.
un crin alb şi frumos ce depăşeşte în strălucire şi puritate tot ce îl înconjoară este descrierea lui Iisus în vechile scrieri sfinte, iar plinius spunea că imaginea acestei flori ce îşi poartă cupola plecată arată măreţia Fiului lui Dumnezeu, măreţia smereniei Sale, căci el nu s-a crezut egalul Tatălui ci asemeni oamenilor pentru care a trăit şi a murit pe cruce.
floarea de crin apare în picturile timpurii însoţind chipul Fecioarei, ea este floarea adusă în dar la Naşterea Mântuitorului, iar o veche legendă spune că la trei zile după moartea Mariei s-a găsit în locul trupului său un minunat buchet de crini şi însuşi Iisus vorbeşte despre regele florilor în parabolele sale: „ şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? gândiţi-vă la crinii de pe câmp, ei nu torc, dar nici nu au spini. dar eu vă spun, chiar solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia”
dincolo de controversele iscate de nume, crinul din vale, convallaria majalis, este o floare delicată, cu miros suav, care se spune că s-a născut din lacrimile Fecioarei Maria, atunci când fiul ei a fost răstignit şi reprezintă cea de-a doua venire a lui Isus pe pământ, cunoscută ca fiind… mărgăritarul sau lăcrămioara.
un vechi obicei francez, care se mai păstrează şi astăzi este acela de a dărui lăcrămioare de 1 mai, ca “port bonheur”, poate şi pentru că, în mod natural, pe tija fragilă cresc 13 flori.
lăcrămioara nu face parte, ca şi ingredient, din parfumul sacru, tămâia, compus în majoritate din răşini şi nu este floarea care însoţeşte sărbătorile pascale (crinul alb şi somptuos la catolici sau veselele narcise galbene la ortodocşi) fiind, aşa cum îi spune şi numele, o floare ce apare în luna mai.
în parfumerie, concretul de lăcrămioare se obţinea prin infuzie în ulei de măsline sau de migdale dulci, iar astăzi, compuşi chimici ca lilial, linalool şi propionatul de linalil înlocuiesc originalul şi reduc costurile de producţie. lăcrămioara este notă majoră în muguet bonheur al casei caron, creat de michel morsetti în anul 1952, premier muguet al casei bourjois şi celebrul diorissimo al casei dior, apărut în 1956, creaţie a marelui parfumer edmond roudnitska, cel care spunea: “oricine poate să realizeze un miros frumos, dar ideea este să creezi un parfum care are suflet”. diorissimo a fost parfumul preferat al prinţesei diana, iar lăcrămioara, floarea preferată a lui christian dior.
delicată şi fragilă ca un cântec suav şi abia auzit, numită din anul 1982 floarea naţională a finlandei, să vă însoţească cu frumuseţea ei în săptămâna aceasta, a patimilor.
să ajungeţi sărbători frumoase!
Despre “port bonheur”-ul de 1 mai chiar nu ştiam şi nici despre celelalte “secrete” dezvăluite de tine aici. Sărbători cu lumină în suflet, Psi!
despre lăcrămioară am mai scris, dana.
O urare subtilă pe care ţi-o întorc cu drag.
Şi ca să nu mă dezmint: “să realizeze” are un mic typo.
(unul dintre lucrurile pe care aş fi preferat să le semnalez prin SMS, că tot m-ai întrebat recent “de ce să ştiu eu…”. )
corectat și mulțumesc! știi că apreciez asta.
și mai mulțumesc o dată, de urare.
Interesante si frumoase lucrurile impartasite aici!
Multumesc!
Paste fericit, cu mult senin in suflet, multe bucurii si sanatate!
toate au mai fost spuse, suzana, doar că în alt context, tot aici. mulțumesc de urări și de trecere.
Chiar nu știam nici de trandafir, poate analogia cu spinii… și nici de obiceiul franțuzesc. Ce frumos! Ieri am ieșit să smulg câteva fire de iarbă și am găsit o singură lacramioară crescută aiurea.
Am luat-o binedispusă, nu m-am abținut s-o las acolo…
eu lăcrămioare am văzut anul ăsta doar la colțuri de străzi, la țigănci.