acum șase ani

acum șase ani știam despre blogging ceva mai puțin decât știu acum, un bob doar. mulți oameni care au intrat așa în viața mea îmi erau străini și departe, pe mulți dintre cei care i-am cunoscut în acest timp i-am uitat, așa cum și ei m-au uitat, mulți oameni îmi sunt acum, împotriva distanței, aproape. prietenii și nevoi.

acum șase ani, era o duminică, îmi amintesc, și mi-am adunat tot curajul să scriu un text mic, lipsit de comentarii, despre oamenii tanga. acum șase ani aș fi putut paria că poezia mea va sta deoparte de blog. acum doi ani vorbind despre limba română am înțeles că poezia este în mine din clipa aceea de acum foarte mulți ani (să le zicem câteva decenii) când am scris-o pe prima. uneori, poezia înseamnă și prieteni, am învățat.

acum șase ani mă numeam pisica, nume cu care mă mai alintă uneori alina grozea (mirabil că ne știm de atâta amar de vreme și încă îmi este aproape ca și o altă alină cu care număr primăverile și iernile din viața mea) și am devenit într-o noapte de scris nebun psipsina, cu prescurtare psi. acum șase ani aș fi râs dacă mi-ar fi spus cineva că voi vedea istambul și amsterdam datorită cuvintelor mele înșirate pe-aici. și tot greu de crezut ar fi fost acum șase ani că vor fi oameni care, deși mi-s străini, îmi vor fi prieteni sau le voi fi, fără să știu, dușman. acum șase ani credeam în sinceritatea oamenilor, astăzi cred în solitudinea mea și în motivul pentru care am deschis acest loc de la bun început: scriu ca să-mi păstrez mie florile gândului.

acum șase ani aș fi putut jura că totul se va termina în câteva luni, că o să mă plictisesc ori o să uit, așa cum se mai întâmplase o dată, pe blogspot, cu primul meu blog pe care doar ce l-am făcut și apoi l-am uitat, fără să fi scris vreodată ceva acolo. l-am șters abia atunci când mi-am amintit că se numea umbrelele pisicii. acum șase ani mă uitam la cei care se manifestau ca niște veterani în lumea aceasta, mă uitam la comentarii și polemici și mă minunam. astăzi îmi iubesc liniștea la fel de mult cât îmi iubesc cuvintele.

acum șase ani mă uitam cu amestec de jind și admirație spre cei mai știutori decât mine. acum șase ani se comenta mult pe bloguri, se polemiza și se citea mult mai mult. sigur, era și pe-atunci butonul de like, dar cui îi păsa de el?

acum șase ani mi se părea că a scrie fantasy este imposibil, cel puțin în registrul meu ciudat, labirint de cuvinte. labirintul mai există și astăzi, ca și cele două povești pe care ar trebui să le termin în acest an, așa cum mi-am propus, povești fantasy pentru sufletul meu. acum șase ani mai credeam că o carte este locul potrivit pentru tot ceea ce simt, scriu. eu mai citesc, dar știu prea bine, cărțile în formatul lor clasic, pe hârtie, au devenit atât de… orfane.

timp, oameni, locuri, gânduri, cuvinte… pe 25 aprilie împlinim șase ani, eu și cuvintele mele. și mergem mai departe. cu mulțumiri speciale prietenilor mei, aceia pe care acum șase ani îi căutam fără să știu că îi voi găsi… și pentru care timpul online are exact aceeași valoare ca în offline: îmbrățișări, sinceritate, încredere.