brașov. din căldarea de lumină (cetățile orașului)

brașov. căldarea de lumină sub veghea tăcută a cetății. leagănul din care s-au ridicat oameni, istorii, povești, legende. cetățile orașului veghind viața care curge prin aceste locuri din vremuri îndepărtate. o nouă poveste de acasă, acel acasă al meu pe care vi l-am promis povestit ca o recunoaștere pentru unii și ca o ademenire pentru cei care și-ar dori să afle câte ceva despre noi, brașovenii, neamurile amestecate din care s-a ridicat brașovia cea de astăzi.

de când am început ciclul de povești ”din căldarea de lumină”, v-am povestit până acum despre oameni, despre bere și palate, despre paradele junilor, un obicei renăscut după ce a fost interzis o vreme. v-am povestit despre marea iubire a lui țepeș și despre unul dintre bastioanele cetății, v-am ademenit la oktoberfest și m-am jucat cu dirndl und lederhosen. v-am plimbat pe sub porțile cetății, iar astăzi vă chem să redescoperim cetățile orașului: cetățile pierdute ale orașului, cetatea mai puțin cunoscută de către turiști… și chiar și de către localnici. las aici timpului și sufletului curios ceea ce știu, ceea ce am învățat mult mai târziu, recunosc, despre orașul în care m-am născut, pe care îl iubesc. cu patimă.

pentru un oraș transilvan, aflat la răscruce de drumuri și la margine de imperiu, este astăzi aproape o mirare faptul că lipsesc fortificațiile și mai cu seamă, se știu prea puține despre cetatea construită odinioară pe malurile râului brassou, atestat documentar într-un document din anul 1360. dacă a existat acest râu ori denumirea de astăzi orașului provine de la arhetipul ”krun” cu semnificația jenupăr sau brădișor și variația ”bra(d)șeu” este greu să aflăm. desigur, mulți dintre noi cunoaștem și legenda, oarecum fantezistă, despre regele solomon și coroana sa, cea care leagă corona de brașov și de stema orașului. astăzi se cunoaște însă faptul că orașul exista cu multă vreme înaintea celebrei scrisori a lui neacșu de la câmpulung (1521), adresată judelui brașovului, johannes benkner, mare susținător al diaconului coresi, cel de care se leagă prima școală românească, despre care vom povesti curând. unele surse vorbesc despre anul 1203, ca an de întemeiere a coronei, dar surse mai credibile vorbesc despre anul 1234. de altfel se cunoaște faptul că biserica sfântului martin de pe strajă a fost ridicată în anul 1234, iar construcția bisericii sfântul bartolomeu din brașovechi, ar fi început pe la 1225 (atribuită cavalerilor teutoni, este considerată cea mai veche construcție din oraș).

atestată documentar în 16 octombrie 1434,  cetatea brassovia a fost unul dintre cele șapte castele ce au dat denumirea germană a transilvaniei, siebenburgen. ca și localizare, ea fusese construită între vârful și șaua tâmpei, undeva între anii 1212 și 1218. unele voci spun că ea ar fi fost ridicată de cavalerii teutoni, de care se leagă și cele două biserici amintite anterior și construite cam în aceeași perioadă, deși exterior coronei. și se mai spune că ordinul templierilor a fost expluzat din transilvania de către regele ungariei undeva în anul 1225, acesta temându-se de puterea tot mai mare a lui hermann von salza, fapt ce ar fi făcut mai greu posibilă construcția bisericii sfântului bartolomeu, dar și pe cea a sfântului martin de către aceștia. se recunoaște însă contribuția teutonilor la ridicarea și dezvoltarea brașovului, a feldioarei, râșnovului, prejmerului (cetatea fortificată de acolo le este atribuită) sau a orașului codlea.

cetatea brassovia, astăzi doar niște ruine despre care puțini mai știu, toate pierdute prin vegetația tâmpei, a fost un ansamblu fortificat de formă triunghiulară, cu ziduri groase și înalte de 1,70- 1,80 metri. în interiorul cetății, chiar în apropiere de poartă, s-au descoperit prin anii 1933- 1937, ruinele capelei sfântului leonhard și rezervorul de apă din apropiere. la cetate se ajungea din cătun, de pe coastă, zonă aflată în șcheii brașovului, iar junii curcani din zonă petrec de rusalii la cetate.

cetatea brassovia a adăpostit oamenii din calea invaziilor tătare și turce și se știe că familia lui mircea cel bătrân a locuit acolo, în 1395, în vremea războiului țării românești cu turcii, dar a fost dată ca zălog sultanului murad al doilea în anul 1421. pentru recuperarea ei s-a cerut ajutor lui janos hunyardi care, cu ocazia vizitei sale în ”castrum brassovinese” în 1447 a decis demolarea acesteia, dată fiind starea avansată de degradare. piatra a fost folosită la construcția zidurilor de apărare și a cetății coronei. prin eforturile agenției metropolitane brașov, din primăvara acestui an, cetatea brassovia va putea fi văzută într-un film 3d, așa cum era ea odinioară, iar difuzarea filmului va fi făcută în spații publice.

și dacă despre cetatea brassovia se mai știe totuși ceva, cetatea șprenghi este astăzi acoperită de uitare. dispărută complet, datorită excavărilor din secolul trecut, despre cetatea de pe dealul șprenghi mai amintește doar steagul, omagiu adus ostașilor căzuți aici în primul război mondial. cetatea șprenghi se pare că ar fi fost construită pe vremea romanilor, atunci când se presupune că pe locul ei se afla un castru. vechii construcții din valuri de pământ și palisade i-au fost adăugate, după invazia tătarilor din anul 1335, o centură de ziduri groase de 1,80 metri, iar mai târziu, o clădire cu rol de adăpost și un rezervor de apă. turnul hexagonal al cetății a fost ridicat în secolul al cincisprezecelea, perioadă în care a și fost cucerită de turci, pierzându-și însemnătatea. în fața ei a rămas însă în picioare și astăzi cea mai veche clădire istorică din oraș, biserica sfântul bartolomeu.

cetățuia brașovului sau cetățuia de pe strajă cum este ea mai bine cunoscută, a fost construită în anul 1524, ca un străjer extern coronei, un bastion de lemn cu patru turnuri, distrus câțiva ani mai târziu de către petru rareș. un sfert de veac mai târziu, pe locul ostașului de lemn căzut, au apărut ziduri de piatră și șanțuri, dar abia pe la 1630 și-a căpătat forma de acum, cu cele patru bastioane din colțuri, cu fântâna săpată în interior. odată cu transformările orașului și dezvoltarea sa, cetățuia și-a pierdut din importanță, iar dealul numit astăzi al cetății, a ascuns-o multă vreme de ochii curioși prin copacii înalți și vegetația bogată. folosită drept depozit ori cazarmă a plăieșilor până în secolul al optsprezecelea, ea a servit mai apoi ca închisoare și a rămas neștiută multora dintre noi. abia prin anii optzeci ai secolului trecut, cetățuia a ieșit la lumină sub forma unui complex turistic cu specific medieval. una dintre puținile discoteci ale orașului din acele vremuri se afla aici (orice brașovean de seama mea știe ce însemna taverna), iar saloanele mari, cu mobilier specific evului mediu, erau la mare căutare pentru organizarea nunților. cetățuia brașovului este astăzi singura cetate rămasă în picioare dintre ele trei pe care le-a avut orașul. achiziționată anul trecut de către primărie după ce aproape a fost uitată și lăsată în paragină, ea se poate vedea cum cobori de pe șirul vămii, din piața sfatului către livada poștei, de pe tâmpa și chiar de pe drumul spre poiana brașov. prin grija primăriei, perdeaua de vegetație care o acoperea a fost eliminată, dar dincolo de tăierea a mai mult de 300 de arbori, lipsesc încă investițiile care să readucă în lumină frumusețea de odinioară a micului soldat de veghe al coronei. zidurile slăbite și tencuiala căzută sunt doar câteva semne care arată… nepăsarea, indiferența acelora care lasă istoria să se stingă. închisă pe criterii economice, cetățuia așteaptă, poate, vremuri mai bune.

acesta a fost cel de-al nouă-lea episod din poveștile pe care eu le-am numit ”brașov. din căldarea de lumină”, o plimbare virtuală și o ademenire pentru aceia care chiar vor să cunoască locurile noastre. astăzi v-am adus din brașov cetățile de odinioară și poveștile lor.