locuri din sufletul pisicii

brasov. din căldarea de lumină (prima școală românească)

prima școală româneascăbrașov. din căldarea de lumină. povești de iubire în zi de dragobete, poveste nouă despre iubirea de locurile în care m-am născut și trăiesc aidoma generațiilor de dinaintea mea. iar astăzi vorbim despre prima școală românească, cea făptuită la 1495, prin grija lui vlad călugărul, deși există documente ce arată că prin secolele 11-12 s-ar fi scris aici un omiliar, un manual școlar (avea 700 de pagini) dovedind așadar existența unui lăcaș de învățătură în curtea bisericii sfântul nicolae, ridicată și ea pe la 1292 (cu mențiunea că biserica din piatră a fost construită abia pe la 1495, cu sprijinul lui neagoe basarab) adică nu cu foarte mulți ani după plecarea teutonilor veniți aici la începuturile aceluiași secol.

și ar putea părea, poate, mirabil, faptul că prima școală românească s-a născut aici, dincolo de granițele țării românești, în leagănul tâmpei, într-un oraș în care multă vreme populația germană era majoritară, iar românii trăiau de fapt dincolo de zidurile coronei cu care ne mândrim. prima școală românească este și astăzi în șcheii brașovului, zonă situată în afara cetății de fapt și în care se știe prea bine, au locuit și bulgarii veniți să ajute la construcția lui marienkirche sau, așa cum o știm astăzi, biserica neagră.

cumva, de-a lungul istoriei, brașovul a reprezentat un punct de interes pentru toți cei care au trecut prin zonă. nume mari din istoria noastră, a românilor, au venit aici să locuiască ori să cucerească, așa cum a fost cazul lui vlad țepeș, ducele de amlaș care și-a găsit aici iubirea, ori a lui petru rareș, mihai viteazul, a cărui familie a locuit aici o vreme în dispăruta cetate brassovia, alexandru ioan cuza (casa în care a locuit domnitorul plecat în exil este astăzi hotel), iar populația românească, deși minoritară, s-a concentrat în satul din jurul bisericii sfântul nicolae ori în satele risipite dincolo de blumăna, de brașovechi, pe săcele și la sânpetru. existența ortodoxismului în șchei, atât de aproape de orașul ridicat de teutoni și mai apoi condus de germani prin judele lor, a deranjat suficient de mult papalitatea, astfel încât, la 1392, papa bonifaciu să ceară convertirea schismaticilor din corona.

trebuie să recunoaștem însă faptul că imensul tezaur adunat în ceea ce astăzi numim prima școală românească s-a datorat în primul rând celui care scria în 1559 ”dacă am cetit, bine-am socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc şi mie toate-mi plăcură! v-am scris cu tiparul, vouă, fraţilor românilor, să vă fie pre învăţătură”. era diaconul coresi și era anul în care, cel plecat de la cucuteni-târgoviște, avea să se stabilească definitiv la poalele tâmpei, reușind să tipărească aici 39 de cărți în limba română, în vreme ce în țara românească acest lucru era interzis. și mai spunem că diaconul venit la brașov în acele vremuri avea să găsească mai mult decât o școală românească: în corona exista deja gimnaziul săsesc din curtea bisericii negre, apărut din grija și preocuparea marelui johannes honterus, gimnaziu care mai funcționează și astăzi sub numele de liceul honterus, liceu german de tradiție al orașului. de altfel același johannes honterus adusese din viena, locul unde își făcuse studiile, și din bassel, unde studiase împreună cu erasmus din rotterdam, preocuparea pentru educația tinerilor, pentru tipăritură și pentru crearea unei biblioteci (mare parte pierdută în marele incendiu de la 1689). la insistențele lui honterus a apărut în 1542 prima fabrică de hârtie din zonă, fabrică de unde se vor aproviziona și românii din moldova și țara românească.

toate acestea le găsise în brașov diaconul coresi, era deci firesc ca în acest climat, școala de lângă biserica sfântul nicolae, cea numită școala umanistă de slavonie pentru fii de iobagi,  să înflorească, iar ceea ce astăzi este un muzeu, să se mândrească cu existența și păstrarea unui impresionant tezaur din care fac parte manualul școlar bilingv de pravilă de comerț de la 1837 sau manualul de la 1844 numit macrobiotica-secretul de a lungi viața, alături de învățăturile lui neagoe basarab, cele ale lui ioan gură de aur, ioan cantacuzino sau efrem siru.

un catalog găsit în vastul tezaur la primei școli românești ne arată că pe vremea învățătorului ioan duma (cel care a tipărit la bucurești în 1751 un manual de psaltichie) erau în școală 110 ciraci care, în funcție de durata studiilor, primeau titlul de gotman (după 3 luni de școală, și era un fel de notar sau de administrator al obștei), dascăl (după 6 luni de școală și aveau și rolul de cantor al bisericii) sau popă (după 9 luni de școală). privilegiul de a urma totuși cursurile primei școli românești se acorda celor mai buni din sat, iar aceștia trebuiau să plătească cu un car de lemne, o găleată de grâu și patru florini (cu care se puteau cumpăra 3-4 bovine).

cel de-al doilea nume mare de care se leagă prima școală românească este cel al bulgarului anton pann, ale cărui popasuri repetate prin brașov și-au lăsat amprenta asupra școlii. de altfel se cunoaște că el este autorul imnului nostru și se spune că acesta ar fi fost scris la brașov, în casa lui andrei mureșianu. alte surse dau drept autor moral al imnului pe dascălul gheorghe ucenescu, fost elev al lui anton pann și că romanța ”din sânul maicii mele” fredonată de acesta ar fi fost aleasă de andrei mureșianu pentru versurile poeziei sale ”un răsunet”. originar din bistrița, mureșianu a fost el însuși dascăl în brașov, la liceul comercial românesc, chemat de george barițiu alături de care a și publicat în foaie pentru minte, inimă și literatură și gazeta de transilvania.

revenind la prima școală românească, în lăcașul îngrijit de peste 45 de ani de părintele profesor vasile oltean se găsesc peste șase mii de cărți și treizeci de mii de documente, dar și numeroase obiecte printre care vechile bănci ale școlii sau tiparnița la care, diaconul coresi a început să tipărească în limba noastră acum sute de ani. omiliarul din secolele 11-12, cea mai veche biblie rusească, donația lui alexandru lăpușneanu din anul 1561 sau toate bibliile vechi românești sunt doar câteva dintre comorile păstrate cu grijă de părintele care are întotdeauna pentru vizitatori și o poveste, o legendă o istorie pe care cu siguranță că mulți o auzim pentru prima oară. prețul de intrare în acest muzeu este de 5 lei, însă prețul nepăsării este unul imens: de curând părintele oltean a început campania ”dați un leu pentru muzeu” încercând să strângă de unul singur cei peste șapte sute de mii de euro necesari reabilitării casei barac, cea care adăpoștește prima școală românească. în muzeul de o inestimabilă valoare plouă de multă vreme, iar unele încăperi au devenit inutilizabile, turiștii s-au cam împuținat (doar o sută de persoane i-au trecut pragul luna trecută) iar autoritățile ridică din umeri.

la câteva zile după prăbușirea turnului bisericii din rotbav, la aproape o lună de când am scris despre cetățuia astăzi închisă a orașului, aflată în stare de degradare, astăzi vin și vă dăruiesc o poveste. una de iubire de carte, de trecut, de limba română, cea a părintelui care și-a donat toate cărțile publicate muzeului numit prima școală românească (și sunt vreo 34). și vă invit în brașov, căldarea de lumină, ca să vedeți cu ochii voștri tot ceea ce v-am povestit: prima școală românească. poate că cei 5 lei pe care îi plătiți la intrare vor fi de folos.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather