despre mine

flori de gheață

icy-winterland:❅ In my winter wonderland ❅

sursa foto: salome

ferestrele copilăriei mele se tiveau în iernile acelea, cumva mai albe decât acum, cu desene miraculoase și efemere pe care era uneori de ajuns să le ating cu mâna mea mică și caldă ori cu răsuflarea și ele se stingeau ușor, ca strivite, își pierdeau forma, iar bucata aceea de sticlă își recăpăta transparența, redevenea banală, dezvelind de cealaltă parte același decor știut al străzii în care trona câteodată un om de zăpadă născut din plămada jocurilor noastre la care ni se alătura adesea bunicul, un munte de om cu tâmplele albe și suflet mare, ca o pâine.

ferestrele copilăriei mele nu aveau nimic special în celelalte anotimpuri, treceau nebăgate în seamă, element de decor neschimbat prin care intra lumina zilei ori se pieptăna luna și dincolo de care timpul curgea lent cu tablourile lui în care trona mica grădină a casei noastre din care râdeau mereu spre noi cei doi meri pitici dacă îi priveai în preajma bunicului, dar suficient de înalți pentru noi, prichindeii care visam să putem atinge cerul de pe crengile lor de care bunica lega mărțișoare la topirea zăpezii.

și totuși, odată cu venirea iernii, în contrast cu sobele din teracotă lucioasă, maronie, care începeau să toarcă povești cu miros de măr copt ce ademeneau până și pisicile, ferestrele își puneau hainele cele noi, de gheață, ademenindu-ne, căci pe acolo trecea sân nicoară în drumul lui sunând a colindă din nuielușele sale, dincolo de ele se ridicau în noaptea cea mai frumoasă a anului colindele tinerilor care își purtau cu mândrie hainele din portul nostru popular, păstrate în an în cufere magice mirosind a tei și a levănțică, prin ele se deschidea uneori, îngăduită vederii noastre de copii, poarta darurilor și a dorințelor împlinite.

cumva, cu siguranță prea repede, florile de gheață au încetat să se mai nască pe sticla rece, iar merii pitici au murit înainte să ne înalțe spre cer, deodată cu casa pe care alții, nepăsători, au lovit-o până când nu a mai rămas din ea nicio cărămidă ci numai o rană niciodată închisă în ochii bunicului meu.

de la ferestrele mele de-acum nu mai pot vedea așteptarea tăcută a omului de zăpadă oricât de înalt l-aș zidi și îmi pare copleșitoare absența celui care mă ridica cu brațele lui ocrotitoare atât de sus de puteam atinge nu numai obrajii albi ai omului de zăpadă ci și aripile îngerului ce ne veghea. dincolo de ferestrele atât de limpezi astăzi, mă doare un dor de flori de gheață și nu-i pot rosti numele.

îmi este tare dor de tine, bunicul meu! astăzi a nins iar peste brașov, peste amintiri… cu flori de gheață.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

2 thoughts on “flori de gheață

  1. cum bunicul meu a murit după crăciun, după cel mai frumos crăciun al meu, îmi amintesc de el mai cu seamă acum. știu că de acolo, dintre îngeri, el îmi colindă ca demult și că ochii lui râd ca mereu. happy

Comments are closed.