am să-ți las aici un gând ca un fum.
astăzi îmi amintesc că ne-am fost străini
o mie de lacrimi de-aș avea de plâns,
știu, tu ai plecat prea repede,
tu, biată inimă arsă, fără de-ntoarcere.
am să-ți las aici un gând ca un fum.
vocea ta mă arde, mă doare,
între noi sunt astăzi doar punți care gem
peste-un infern de nepăsare.
am să-ți las inima mea ca un plâns,
un dovleac cioplit la intrare,
chiar dacă știu că tu ai trecut deja dincolo
am să-ți las…
am să-ți las aici un gând ca un fum.
ne-om revedea la concertele morții,
acolo unde totul e scrum
acolo ne vom cunoaște într-o zi
și ne va fi de-ajuns:
vom fi murit liberi, arzând.
vocea ta mă arde, mă doare,
am să-ți las un gând ca un fum
și-am să tac
azi mi-e noapte.
asa e , pisoi, infernul nu este decat cel al nepasarii!! asta e semnatica corecta!
suntem în a treia zi de doliu și este convingerea mea din prima clipă, q.
și m-am judecat pe mine în primul rând: am răsuflat ușurată când i-am știut pe ai mei la adăpost. 🙁
cre’ ca la rasuflat usurat are dreptul orice fiinta umana. 🙂 e firesc, pisoi. ideea e daca mai departe faci ceva… probabil. in esenta, ramanem setati pe propria noastra persoana, cu ramificari scurte :)- copil, sot, mama( nu neaparat in ordinea aceasta)- iar rarele noastre momente de altruism sunt ‘ pierderi constientizate si justificate’ alocate unui posibil ‘ mi se poate intampla si mie sau celor dragi mie’. un fel de asigurare pt. feedback’.
suntem inca primitivi rau, pisoi…
…zise comentatorul și cetitorul meu unic! 🙂
da’ mă întorc io la voluntariat, da, da…
suntem dintre cei care gem, ne pasa, ne doare, au fost suflete de copii, de oameni tineri, frumosi …
e atat de trist
mă sperie, cammely, atâta intransigență, atâta furie și ură de la cei care se dau mari … creștini. 🙁
psi drag ….
da, lotusica mea! m-ai strigat?
da. sa-ti spun ca-ti sunt alaturi in simtire si gand. si sa-ti zambesc, asa, intr-un fel, stii tu.
știu felul, da! și mulțumesc. :* simțim la fel… ca de-atâtea dăți.
Mi-e cam frig prin gânduri acum. Dar ştiu că nu numai eu simt asta.
psi drag, spune tu e normal să se ţipe atât a răutate? Of…
sinceră să fiu, potecuță, normal pare un cuvânt atât de abstract acum! 🙁
citisem despre trauma colectivă, căci asta trăim acum. ciudate reacții poate avea omul (și neomul), ciudate.