pe care morți vom mai călca în noaptea asta,
lumina cui o stingem cu atâta nepăsare,
când te privesc tăceri din calendare
și doare.
pe care sfinți să-i mai chemăm aproape
pe care ceruri să ne scriem ruga
ne mor copii-n noaptea asta mare
și doare
pe care ochi să punem azi sărutul
pe ultimul cu rânjet hâd, de cui
ne mor tăcerile, copii ai nimănui
și doare
pe care morți vom mai călca și mâine
în goana noastră și în nepăsare
pe care dor, pe care soare
doare…
Ieri a fost înmormântată o mătușă, din partea bunicii; am sunat-o pe mama, după ce nu mai vorbisem de vreo două săptămâni să-i spun că mi-e dor de mă doare și așa am aflat de înmormântare, care avusese loc în ziua aia; când am întrebat-o pe mama de ce nu m-a anunțat, știi ce mi-a zis? Că mă știa, chiar dacă nu vorbisem, cu morții mei. Și n-a vrut să mă mai încarce.
offf…
dumnezeu s-o ierte pe mătușa ta.
nu te întreb dacă ești bine. tu când taci știu cum ești.
Sunt nedormită de-alaltăieri, mâine merg la un botez, iar de vreo 2 săptămâni până azi m-am ocupat de niște gânduri lucrând câteva handmade-uri pentru același botez. Tac fiindcă nu prea știu ce e de zis. E întuneric. Mult!
păi ca nu-i de zis, drept e. încă smoală, încă fum…