în căldarea de lumină pe unde îmi torc visurile, brașovul, vă invit să ne plimbăm astăzi pe sub porțile orașului, cele care mai sunt, cele de care ne amintesc imagini vechi, poate uitate, căci corona, cetatea sașilor cu care ne mândrim astăzi, târg important în vremea negustorilor care veneau aici din imperiu, se mândrea cu șapte porți, adevărate cetăți, folosite nu doar ca puncte de vamă (fiecare negustor trebuia să plătească vamă 3% din valoarea mărfii) ci și ca puncte de pază și apărare a orașului. din toate cele șapte porți, majoritatea ridicate în perioada invaziilor turco-tătare, legate cu ziduri și turnuri, au rămas în picioare poarta ecaterinei (de fapt numai turnul ei) și poarta valachica, mai tânără fiind, cunoscută ca poarta șchei, locul pe unde românii din suburbiul de sus, puteau intra în cetate, contra unei taxe. celelalte, poarta vămii, poarta principală de la capătul uliței căldărarilor, cea de la târgul cailor, cea de-a doua poartă a vămii ca și poarta străzii negre au fost distruse odată cu renunțarea la caracterul militar al orașului și deschiderea coronei spre celelalte cartiere brașovene pe care le-a înglobat în orașul kronstadt sau brasso: blumăna, locul secuilor și brașovechii.
poarta principală a coronei, demolată în 1857, se găsea la capătul uliței căldărarilor, numită cândva și a porții, astăzi strada pietonală a republicii, locul mereu plin de freamăt, de turiști și de localnici. sub forma unui bastion semicircular, cu o lungime de o sută de metri, poarta era împodobită cu fresce și se mândrea cu un ceas mare. podul mobil peste apă, ușile mari și grele ale porții se închideau noaptea, iar poarta, dotată cu găuri de tragere și guri pentru smoală, a cărei dată de construcție s-a pierdut, a fost serios afectată de incendii și cutremure. de altfel după cutremurul din 1802, dat fiind pericolul prăbușirii sale, s-a luat decizia demolării. astăzi, pe locul porții, se ridică turnul modarom ridicat în locul celebrei vile kertsch, avariată la bombardamentele americane din 1944 și clădirea ce adăpostește regionala cfr, de cealaltă parte. pentru brașoveni este un punct de întâlnire, mulți dintre noi ne-am așteptat unii pe ceilalți în acest loc, fără să știm, poate, că în urmă cu veacuri, pe aici se intra în corona.
cea de-a doua poartă a orașului se afla la capătul șirului vămii și chiar așa se și numea, poarta vămii sau a mănăstirii (nume dat probabil de vecinătatea cu abația franciscană). ridicată în secolul XVI, poarta vămii era de fapt un bastion circular, cu turn crenelat și purta imaginea împăratului sigismund, cel care dăduse ordinul fortificării așezărilor din imperiu. bastionul porții se întindea până la cercul militar de astăzi, iar zidurile cetății coborau înspre cealaltă poartă, despre care tocmai am povestit, pe actualul bulevard al eroilor. pe sub poarta vămii a intrat în cetatea coronei mihai viteazul în prima zi a lui martie din anul 1600, în drumul său spre marea unire. de altfel domnitorul a locuit în oraș vreme de patru luni. și tot pe aici urcau negustorii veniți din toate colțurile, spre piața sfatului. prăbușită în urma unui cutremur, poarta vămii a fost demolată abia după o sută de ani. pe locul ei a fost ridicată cea de-a doua poartă a vămii, asemănătoare cu brandenburg tor și cu poarta valachica. construită în 1838 de andreas dieners. din păcate însă, cea de-a doua poartă, a fost demolată odată cu apariția tramvaiului în oraș. deși astăzi tramvaiul a dispărut din brașov, la momentul apariției sale, locomotiva cu aburi nu încăpea pe sub poartă, iar astăzi, pe locul de odinioară al porților vămii se ridică palatul soarelui, construit de czell în 1901 și palatul prefecturii (1885), cunoscut ca și rectoratul din livada poștei, un alt loc de întâlnire al brașovenilor, punct de pornire către poiana brașov.
mai puțin cunoscută, schwartzgas sau poarta străzii negre (astăzi strada nicolae bălcescu) era o cale de acces amintită în documentele vremii de la 1464. zidită în anul 1578 ea a fost redeschisă două secole mai târziu și mai apoi, în 1873, demolată pentru a facilita accesul în cazarma construită acolo. ca și localizare, ne putem orienta după cazarma neagră de pe strada nicolae bălcescu, ridicată la 1870 de către peter bratesch. astăzi, vechea cazarmă adăpostește facultatea de medicină a orașului, corpul k.
poarta din târgul cailor a fost ridicată în anul 1820, costurile sale fiind suportate de românii din șchei și a fost folosită pentru puțină vreme, 50 de ani mai exact. ridicată pe vechiul loc al bastionului fierarilor, demolat și el, poarta asigura o mai bună intrare a românilor din șchei în cetatea coronei și se afla la capătul actualei străzi george barițiu. opera lui joseph jani, împodobită cu stema brașovlui, s-a dovedit a fi însă repede prea mică pentru orașul care, în continuă dezvoltare, renunțase treptat la fortificațiile de apărare medievale, considerate anacronice. extinderea orașului spre vest și nord-vest (spre blumăna și șchei) au dus la dispariția a trei porți și două bastioane: cel al aurarilor și cel al curelarilor.
katharinen tor, poarta ecaterinei pe românește, a fost multă vreme poarta de intrare a românilor în cetate. construită pe locul unei vechi porți de lemn, distrusă de tătari, între bastioanele țesătorilor și cel al fierarilor, această poartă din care a mai rămas în picioare doar turnul construit în 1559, se întindea de la actualul corp s al universității din brașov și până dincolo de poarta șchei și își luasem numele de la strada caterinei și mănăstirea premonastrensă cu același nume, despre care știm astăzi că a existat în brașov încă pe vremea teutonilor. fundația mănăstirii a fost descoperită mai aproape de zilele noastre la subsolul corpului c al liceului johannes honterus, iar mica bijuterie arhitectonică cu cele patru turnuri este astăzi loc de fotografiat pentru turiștii care vin în brașov, situată fiind vizavi de colegiul andrei șaguna. ridicat pe trei niveluri, cu semnul privilegiului medieval care permitea cetății să aplice pedeapsa supremă, turnul porții era dotat cu opt tunuri de tragere pentru care fuseseră aduse bombarde de la praga. dovedindu-se și ea prea mică, katharinen tor a fost demolată lăsând locul mai tinerei și ceva mai celebrei porți șchei, ridicată în anul 1827 între turnul ecaterinei și bastionul țesătorilor.
construită din piatră și cărămidă, cu cele trei arce ale sale, poarta șchei mai păstrează și astăzi inscripția originală prin care se precizează că fundația a fost pusă în vremea împăratului francisc întâi al austriei, al judelui primar johannes franz trausch și al judelui districtual johan georg von trauschenfels. și dacă poarta ecaterinei mai păstrează ceva din stilul renascentist, poarta șchei, este construită în stil clasic, ca un arc de triumf. ca și pierduta poartă din târgul cailor, ea a fost ridicată de joseph jani pentru a ușura intrarea românilor în cetatea coronei și este singura dintre cele trei căi de acces înspre suburbiul de sus care a rămas în picioare. într-un fel ea face legătura și astăzi între cartierul șchei, al trocarilor și centrul vechi sau bătrâna cetate a coronei, amintind celor care știu, că multă vreme neamurile de români s-au aflat dincolo de cetatea cu care astăzi ne mândrim atât.
și ar mai fi o poartă, descoperită în urmă cu puțini ani, în 2005, ca urmare a lucrărilor efectuate la zidul de sud al cetății: poarta dinspre tâmpa. rămasă în uitare, ea a fost găsită cu ocazia săpăturilor, când arheologii au găsit baza unui turn de pulbere și o mare poartă zidită prin care se presupune că erau scoase animalele la pășunat.
de oriunde privești înspre căldarea de lumină și de oriunde vei fi venit, te aștept ca să trecem împruenă pe sub porțile care mai sunt ale cetății ori pe sub umbrele vechilor ziduri în care viața s-a ridicat, a crescut și a dus mai departe numele orașului meu, brașov.
cele două fotografii (a doua poartă a vămii și poarta ecaterinei) sunt preluate de pe wikipedia.