s-a născut într-o zi de 19 august și astăzi prea puțini își mai amintesc prenumele ei, gabrielle jeanne. cu certitudine ne amintim însă un anume parfum, o anume rochie, nenumăratele cuvinte ale celei care- deși mereu înconjurată de bărbații care poate au înțeles-o mai bine- a creat pentru femei. coco chanel. gabrielle jeanne chanel, cel de-al doilea copil al cusătoresei jeanne devolle și al negustorului ambulant albert chanel.
povestea ei a fost scrisă și rescrisă de multe ori, devenind faimoasă, așa cum hainele ei, vorbele și parfumurile născute sub semnul acela de două cercuri împletite au devenit celebre, dorite, căutate. contemporană cu hubert givenchy, christian dior, nina ricci, guy laroche sau christian lacroix, coco chanel a fost poate una dintre cele mai influente femei ale secolului trecut, femeia care a spart toate tiparele modei cu un pulover negru și un șirag de perle. imperiul ei însă are la bază cel mai vândut parfum din lume, chanel 5, cel pe care l-a promovat diva americană marilyn monroe.
dacă în modă coco chanel a urmat mereu liniile simple, clasice și atemporale, urmărind libertatea și confortul celor care i-au purtat creațiile ( îi datorăm cu prisosință mica rochie neagră, acest must have al oricărei femei, jacheta și costumele care astăzi se vând la prețuri de 5.000 de dolari și pe care le-a adorat atât de mult jackie kennedy, dar și pantalonii) în parfumerie, intrată în anul 1920, cu doar un an înainte de nașterea lui chanel 5, creațiile sale -astăzi sunt 72 de parfumuri in house, cele mai recente fiind chanel misia din seria les exclusifs, de lux, no 5 premiere, chance (parfumul și eau vive) toate apărute în acest an- vorbesc poate mai mult despre tot ceea ce a adus chimia secolului trecut în parfumerie. cu intuiția sa deosebită și cu mult curaj, coco chanel a știut că vremea parfumurilor cu chip de floare și mosc a trecut atunci când, din cele două serii de câte cinci flacoane pe care i le-a prezentat ernest beaux, l-a ales pe no.5
perfumes chanel s-a născut în anul 1920, așa cum spuneam, dintr-o colaborare cu pierre wertheimer, cel care a finanțat ideile lui coco și care deținea 70% din companie. alte 20% reveneau lui theophile bader, fondatorul galeriilor lafayette, cel care le înlesnise întâlnirea dintre cei doi, fără să știe că acesta va fi în timp un soi de măr al discordiei. coco chanel a încercat în repetate rânduri să obțină controlul asupra perfumes chanel, fără succes însă. la moartea ei, pe 10 ianuarie 1971, imperiul chanel a trecut definitiv în grija familiei wertheimer, mutată peste ocean la începutul celui de-al doilea război mondial.
s-au atribuit multe iubiri celei care a fost coco chanel. arthur boy chapel, marea ei iubire, etienne balsan, o relație cu un ofițer nazist, ducele de westminster și chiar marele duce dmitri al rusiei, pierre reverdy sunt numele care se leagă într-un fel sau altul de ea. etienne a fost într-un fel rampa ei de lansare. arthur chapel i-am fost până la moarte, în 1919, un sprijin constant deși ea și-ar fi dorit de la el o verighetă. relația cu hans gunther von dicklage a fost plătită cu ani de tăcere (winston churchill a intervenit personal pentru a o salva din ancheta referitoare la colaborarea cu naziștii), iar dmitri, acest playboy rus, i-a făcut cunoștință cu ernest beaux, parfumierul țarului, în vara anului 1920. câteva luni mai târziu, pe 5 mai 1921, cei doi lansau parfumul orgoliului, chanel 5.
se spune că ernest beaux, parfumier al casei rallet până în anul 1914, crease deja un rallet no.1, care se dovedise a fi un eșec. venit la paris ca mulți alții din elita rusească, acesta ar fi prezentat lui coty parfumul, dar corsicanul evitase lansarea lui din cauza costurilor mari (la șase ani de la apariția lui chanel no.5 pe piață, coty a lansat un parfum aproape identic, l’amant). frustrat, ernest beaux a plecat de la coty și profitând de apropierea lui coco chanel de aristocrația rusă aflată în exil, i l-a prezentat ei în câteva variante. ernest beaux îl descria ca pe o dimineață rusească de iarnă și a devenit oficial legendă în 1924 când wertheimer au trecut la producția industrială. deși nu este primul parfum cu compoziție chimică, casa guerlain lansase deja jicky, în schema de 80 de ingrediente stabilizată de aldehide, a devenit mai întâi cel mai vândut parfum al casei, apoi al întregii lumi. reorchestrat de multe ori, varianta originală se mai găsește astăzi la osmoteca din versailles sau în seriile exclusifs.
la un an după no.5 a apărut chanel no.22, similar ca structură, apoi gardenia (1925) amintind de orientul îndepărtat. povestea de iubire a lui coco chanel cu marele duce dmitri, deși scurtă, va avea parte de omagiul ei parfumat prin cuir de russie. urmează bois des iles numit de ernest beaux sângele și sufletul pădurilor tropicale. primul parfum masculin al casei va apărea abia în 1955 sub bagheta lui henri robert, cel care va crea no.19 în anul 1970, ca un omagiu adus celei ce spunea ”pour être irremplaçable, il faut être différent” iar în 1974 cristalle și vor mai trece niște ani buni, până când parfumier in house va fi numit jacques polge. sub bagheta lui s-au născut antaeus, masculinul bleu, allure, mai recentul chance, coco noir și coco mademoiselle sau egoiste.
coco chanel. mica franțuzoaică născută la saumur. un nume sinonim cu eleganța și simplitatea, cu rafinamentul. un parfum care continuă să se vândă și astăzi și pentru care nume mari ale cinematografiei și-au împrumutat chipul: marilyn monroe, catherine denevue, nicole kidman, lauren hutton sau ali mcgraw. un flacon dreptunghiular, în linii simple și un basm care vorbește despre sufletul femeii prins în trei flori: uneia îi plac spațiile mari și afirmă gustul pentru seducție (ylang-ylang), celelalte două sunt regele și regina parfumeriei: trandafirul și iasomia.
“în ce locuri de pe corp poate fi folosit parfumul?”, m-a întrebat o tânără. “oriunde îţi doreşti să fii sărutată”, i-am răspuns.- coco chanel
sursa foto: google
ps. despre basmele care s-au scris pentru parfumurile chanel (campania publicitară 1996-1998) promit să vă scriu cu altă ocazie.
O viață ieșită din orice tipar… Pentru mine Coco Chanel este exemplul tipic de artist desăvârșit în spatele căruia se află un caracter în contradicție cu principiile mele de viață. Iubesc artistul dar nu-mi place omul.
eu cred, ioana, că omul ar trebui să conteze mai puțin în această ecuație. și spun asta știind că am avea multe exemple de artiști, de oameni cu mare potențial creator, de inventatori și oameni de știință care… mhm, discutabil cât de dificili erau ca și oameni.