pe vena cavă te simt
crescând ca o pată albastră
uneori în formă de pasăre
uneori ca un delfin.
analizele îmi ies proaste
de cele mai multe ori
şi înghit flacoane întregi de pastile
disperată şi fericită că eşti.
îţi simt iadeşul intrând
în vena mea cavă,
mi se strangulează
până şi gândul
şi fac atacuri de panică
apoi, nu ştiu cum,
te muţi într-o arteră
al cărei nume nu-l ştiu
şi mă trezeşti în toiul nopţii
de parcă mă mir:
te iubesc măi, venă!
auzi?
bine, pisoi, iubeste-o! strig si io, ca poate e mai tare de vreo ureche
oricum, delfinul e al meu, da’ io nu strig… il iubesc tacit, chiar tactic incerc, de la un sonar la o sonată.
ce bine că ești… pată albastră ce mă înghiți cu totul și astfel suntem o singură inimă… ce bine că-mi ești… eu și tu într-o singură poveste. Și îmi iubesc mâna pentru că e a ta, îmi iubesc fiecare deget pentru că fiecare e al tău, n-am pus niciunul deoparte pentru mine… îmi iubesc fiecare literă, fiecare sunet pentru că sunt încălzite de căldura palmelor tale care sunt ale mele…
Astăzi mă doare mai mult decât ieri,
ești o bulă de aer străbătându-mi artere
și aș vrea să te-absorb, înainte să-mi ceri
să vin după tine în marea tăcere..
Bine ai revenit!
după ce-am privit la gaura din podul prieteniei (era să zic la aia din buget, dar despre ea nu se vorbește nicăieri, așa că ne prefacem că nu vedem) pot să spun și eu ușurată: bine că v-am găsit!
“Gaura” aceea despre care vorbești… Mi-e teamă că e prea subtilă pentru mine și nu vreau să pretind că înțeleg la ce te referi…
este adliteram, wwfirst! se lucră la găurile cele veșnice ale podului giurgiu-ruse. la ea mă refeream.
Ce metafora … dulce-anatomie cu vena cava si iubirea. Cand se “infunda” una, simtim la fel. Sau nu mai simtim.
ba eu cred că simțim, hapi! dacă venă nu e, este arteră!
și musai iubirea.