locuri din sufletul pisicii

braşov. din căldarea de lumină

IMG_3443braşov. happy am spus întotdeauna, oricui şi-a dorit să mă asculte, că de-ar fi să aleg  eu însămi semnul naşterii mele, acesta ar fi fără îndoială acelaşi, căldarea de lumină de la poalele tâmpei, ocrotită de dealurile melcilor şi al străjii, locuri în care- ştiu datorită curiozităţii mele- s-au născut şi au trăt “ai mei”, atât cât am putut identifica. port în mine sângele neamurilor de trocari din şchei, al dârstarilor şi al ciobanilor zărzănari, dar şi al arendaşilor şi lucrătorilor pământului din sânpetru.

îmi iubesc oraşul, o spun mereu, dar o uit la fel de repede şi îl ştiu prea puţin. de ce prea puţin? păi… uitaţi-vă la numele străzilor noastre: michael weiss, ecaterina varga, apolonia hirscher, diaconu coresi, mureşenilor. ne mai spun ceva? altceva decât locurile pe unde trecem? mai ştim cine au fost czell, safrano, teusch sau schiel? pe când eram copil am învăţat doar că “scrisoarea lui neacşu de la câmpulung către judele braşovului”. şi totuşi, cele 13 rădăcini ale stemei noastre stau în pământul acesta de mult mai demult, de pe vremea când un rege solomon ar fi sărit cu calul peste cele două stânci pe care astăzi le numim “la chietre” şi ni le reamintim doar când junii coboară în cetate.

pe locul unde trăieşte, respiră şi doarme astăzi oraşul meu, au existat cândva aşezări ale dacilor astăzi dispărute (fie din proastă conservare, dar mai cu seamă datorită planurilor urbanistice comuniste) asemeni cetăţii brassovia de pe tâmpa, pe care, la începutul secolului 13, veniseră cavalerii teutoni să o apere. atunci s-au născut probabil puternicele comunităţi de saşi ce locuiau în corona şi martinsberg şi chiar bartholomia (braşovechii), neamuri de negustori şi breslaşi care au ridicat biserica sfântului martin (1235), pe cea a sfântului bartolomeu (1260) ambele în picioare şi astăzi. maghiarii locuiau în blumăna, iar românii îşi aveau casele în dârste şi stupini, ori dincolo de poarta ecaterinei, în şcheii braşovului, locul naşterii primei şcoli româneşti (construită în 1495).  acestor naţii li s-au adăugat de-a lungul timpului bulgarii veniţi să construiască biserica sfânta maria, negustorii greci şi în număr ceva mai mic, evreii, tătarii, ţiganii. (la recensământul din anul 1850 braşovul avea 21.782 locuitori din care 40% germani, 40% români, 13,6% maghiari şi 3.6% ţigani). astăzi, cei aproape 300.000 de locuitori suntem 91,6% români, 7% maghiari şi doar 0,5% etnici germani, mare parte dintre ei plecaţi imediat ce românia şi-a deschis graniţele, în ultimul deceniu al secolului trecut.

fără a avea pretenţia de a aduce aici altceva decât dragostea mea pentru locurile în care m-am născut şi trăiesc, “braşov. din căldarea de lumină” este un exerciţiu personal de învăţare şi de neuitare. cine au fost oamenii care au dat numele străzilor noastre? cine au fost cei care au zidit cea mai frumoasă biserică gotică ori au tipărit primele cărţi româneşti?

citeam aseară: “din registrele de impozit reiese că, în 1480, în braşov existau 645 de meşteşugari dintr-un total de 1974 plătitori de impozit, cel mai ridicat procentaj din transilvania. în 1489, numărul meşteşugarilor înregistraţi ca atare era de 741, adică 37% din plătitorii de impozite. ca un amănunt de culoare, printre cei ce plăteau impozit se numărau şi doi cerşetori! oameni corecţi…”

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

19 thoughts on “braşov. din căldarea de lumină

  1. doi cersetori platitori de impozit? laughing chiar e un amanunt de culoare, pisoi. sau in sec. XV fiscu isi facea treaba ca la carte. rolling on the floor
    frumos oras: dincolo de constructiile cu iz de istorie, căldarea ta de lumină e la poalele muntelui si a padurilor. cand eram mica, eram convinsa ca acolo toti oamenii sunt in vacanta; cand am aflat ca exista localnici, mi s-a parut nedrept- cum ar fi sa locuiesti intr-un oras al vacantei permanente? si acum mi se pare la fel de inechitabil… tongue happy

  2. asta mi-a plăcut și mie, kenza, amănuntul cu plătitorii de impozit corecți. big grin
    iar dincolo de izul aparte, de istorie aproape uitată, brașovul se stinge încet, se macină. sad mi-am spus că îl iubesc, dar cum îl iubești când uiți sau nici nu știi? asta încerc să fac. și dacă cineva se va bucura să citească munca mea, dacă cineva va dori cândva să afle cine am fost și suntem, voi fi fericită.
    ps. tocmai am discutat cu cineva despre istoria străzii traian grozăvescu și, fără îndoială, plănuiesc o întâlnire cu părintele olteanu de la prima școală românească: omul acesta este o enciclopedie vie a orașului și a șcheilor mai cu seamă.

  3. M-am îndrăgostit deja de oraşul tău natal. Aş vrea să -mi pot petrece câteva zile acolo, să-l colind si să cunosc “pe viu” locurile descrise cu drag de tine. Poate într-un viitor apropiat… happy

  4. translate, pls rolling on the floor a tre’ sa dau iama in google, pt. șchei…

    se macina incet? e un oras turistic, edilii ar avea de unde sa ia fonduri pt. reabilitarea cladirilor istorice.
    scrie, pisoi, rar am vz pe cineva atat de indragostit de orasul in care locuieste. happy oricum, niciodata atunci cand era vorba de Bucuresti.

  5. happy orcând vii, dana, dacă sunt pe-acas’ îţi povestesc. sau… vei ştii deja poveştile, pentru că le voi fi spus pe-aici.
    trebuie să recunosc însă că multe dintre clădirile oraşului, am văzut şi zilele trecute, par atinse de nepăsarea oamenilor. multe ziduri căzute, cum este palatul justiţiei de pildă, deşi are numai un secol de existenţă şi adăposteşte chiar prefectura. crying

  6. tocmai răspusesem şi danei: un exemplu ar fi palatul de justiţie construit la începutul secolului 20 şi care adăposteşte printre altele şi prefectura este cam şubred acum. aşa că edilii au pus nişte plăcuţe cu “atenţie, pericol de prăbuşire” şi gata. feriţi capul! sad
    puteai să mă întrebi ce-s şcheii că spuneam: locurile de unde vin junii cetăţii, cartierul de dincolo de poarta şchei şi colegiul şaguna. li se mai spune trocari şi demult, când străbunicele mele au plecat de acolo, căsătorite cu oameni din alte zone- una în dârste şi cealaltă la moşiile sânchetrului- li s-a spus duios: pa, pa!!! şi auf wiedersen. neamurile de trocari ţineau tare mult să nu se amestece cu braşovenii din celelalte cartiere, orgolioşi tare şi acum, deşi acum sunt aşa de amestecaţi că e greu să-i spui pe cei autentici. în plus se mai ştie că tot în şchei au locuit bulgarii veniţi să ridice marienkirche (biserica neagră) aşa că zona are ceva influenţe slave. îi recunoşti de pildă pe şcheieni după nume: găian sau găitănaru sunt nume tipice ale celor din şchei, din breslele pielarilor, care au deprins meşteşugul găitanelor în ţara românească, iar eu mă trag, după o stră-stră-bunică din neamul govna, care aveau pământuri spre poiana braşov. amu’ mie govna nu mi se pare tocmai românesc…

  7. pai la Prefectura si Justitie e bine sa ti feresti capul si tot corpul, sa faci un ocol mare in jurul acestor cladiri. rolling on the floor
    delasare tipic balcanica , o indolenta cu specific romanesc mai precis, desi ziceai ca s juma/ juma nemti si romani, in 1850, e drept.
    amu’ ( numai la ardeleni am intalnit acest amu’, la inceput de propozitie, insa actiunea nici nu se intuieste , daramite sa o vezi in toata desfasurarea ei tongue ), nici mie nu mi suna a romanesc, ‘govna’. carevasazica esti un pisoi govna, adicatelea de la bulgari? cica bulgari is zeii gradinilor de legume, so… tu ai murat o pe duamna aia anafurata. happy

  8. pare-se că dea, kenza. io-s di-vină după bunica dinspre bunicul din partea mamei! laughing bine de ştiut când mai îmblu p-acolo…
    ca să fiu sinceră, prin braşov puţini îl mai folosesc pe “amu”, iar pe “dară” îl auzi doar pe podişul transilvaniei. dar mie îmi plac. citesc uneori scrieri vechi, în limba română de demult şi atâta de drag îmi este!
    şi poate, dacă mai scotocesc mult, aflu şi neamu’ de psipsină din care viu că au fo’ şi greci la noi, chiar dăstui. bug

  9. tu esti di_vină cand scrii versuri… in rest, esti un pisoi dulce foc . grecii, pe langa faptul ca nu stiu sa faca cadouri big grin, is plini de mituri, altfel nu se esplică de ce le merge asa economia, asa ca tu sezi in gradina si pe pervaz. happy

  10. nu le mai fuge economia încoace şi încolo, kenza, de când s-a supărat neamţu’ şi şi-a trimis turizmu’ la bulgari. sad

  11. Brasovul, Sibiul, Clujul … , toate sunt frumoase, haideti sa vedeti si Baia Mare. Pacat ca unele cladiri sunt in pericol si pacat ca oamenii sunt prea grabiti sa mai observe toata zadarnicia.
    Foarte frumos te joci cu pana pisoias. <3

  12. Ce dor mi-ai făcut… nu am mai fost de mult la Brașov – e superb orașul. Dar am fost în iarnă o luna in Clujul meu natal și la Sibiu. Ce minunate descrieri și detalii…
    Pis, pis, pis… ce frumos știi să torci. happy

  13. cammely, am fost în baia mare, o știu oarecum, puțin. poate că depinde și de noi, bloggerii, să tragem un semnal de alarmă, scriind despre frumusețile noastre aflate în pericol. citind astăzi despre brașov, am aflat de pildă că ceasul din casa sfatului, care împlinește 150 de ani, a fost înlocuit nu de multă vreme cu unul din aceeași perioadă, iar banii pentru el au fost strânși mai mult de jumătate de oameni. cred că asta este esența iubirii față de locuri: a le spune și a ajuta la păstrarea lor și îmi doresc tare mult ca de la prima școală românească că vă aduc în dar vorbele păstrătorului ei, părintele vasile oltean. plănuiesc să merg la el.
    sava, uite că torcând, am aflat despre tine. din cluj știu prea puțin, mai mult oamenii faini decât locurile, dar este și acolo extrem de multă istorie, frumusețe. e mult de povestit și învățat. iar sibiul, am niște amintiri magice dintr-un sibiu plin de alb, să fie ceva mai mult de zece ani de atunci. happy

  14. Am cunoscut Brasovul foarte putin, de la marginea lui, unde era unitatea militara in care am facut armata. De doua ori am fost in oras, dar cunosc mai mult dealurile si rapele din jur, drumul de vreo 20 km catre poligon.
    Dar acesta este unul dintre articolele care mi-au placut cel mai mult, caci ai atins niste coarde senbsibile care exista in fiecare dintre noi, insa nu le observam.

  15. Oricand ai putea scrie mai multe despre orasul tau. Poate abordand lucrurile din unghiuri care n-au mai fost vizate. Te pricepi la asta.

  16. 20 de kilometri? erai la unitatea din sâmpetru să înţeleg? că poligonul ar fi în partea opusă.
    aşa cum am spus, “braşovul…” este un demers pentru sufletul meu în primul rând… dar m-aş bucura dacă aş găsi povestite şi la voi locurile unde trăiţi, decenu.

  17. te referi la personalizarea scrierii, hapi? happy eu cred că toi ne pricepem mai mult sau mai puţin… şi ar trebui să începem să ne dezvăluim locurile, oamenii. există oriunde un bob de frumos.

  18. doamne fereşte, hapi! laughing am spus mereu că romanul e genul de care sunt cel mai departe. dar îmi scriu oraşul pentru sufletul meu. şi îl văd cu totul altfel acum, îi văd rănile, tencuielile căzute, nepăsarea, neştiinţa… sad

Comments are closed.