soarele se ridică încetişor pe cer, ca o pâine coaptă, imensă. bărbatul stă la fereastră. fumează privind acelaşi ritual de răsărit ca la fiecare dintre începuturile zilelor sale. duşul fierbinte, ştergând până şi pe cele mai vagi urme ale somnului, liniştea atât de dragă, prieten apropiat şi de neînlocuit, ochii adânciţi, căutând o imagine anume printre amintiri, miros de cafea proaspătă.
undeva, în lumea aceasta nesfârşită, ea încă doarme, ţinându-şi zâmbetul în braţe ca pe o pernă mică, în vreme ce chipul îi este ascuns de şuviţele lungi de păr, risipite cu dărnicie. în camera ei este încă un întuneric aburit, ocrotitor. privirea bărbatului coboară încet pe linia fragilă a gâtului, pe umerii mici, de copil. cândva, răsuflarea lui se odihnea acolo, în căuşul mic dintre umeri şi gât, făcând-o să tresară uşor, în vreme ce linia spatelui se contura lin sub atingerea mâinii lui. aşteptare. chemare. ochii închişi ca şi acum, dar nu a somn.
pe trupul colorat de umbre, cel evocat de ochii de tăciune a amintirii, oasele şoldurilor par două excrescenţe delicate, două răni închise în sus. bărbatul zâmbeşte.
– într-o altă viaţă, de aici îţi creşteau aripile mari şi miraculos de albe- îi spusese el cândva sau poate că nu, poate că numai îşi dorise să spună asta şi pierduse cumva ocazia. nu mai ştia nici el, dar îi plăcea să creadă că aşa fusese, că atunci când se iubiseră pentru prima şi ultima oară, el îi spusese aceste cuvinte şi apoi, pe când trupurile lor înlănţuite deveniseră unul singur, simţise aripile ei închizându-l aşa cum un steag se înfăşoară pe catargul ce îl ţine captiv în bătaia vântului.
soarele se ridicase de-acum în capul oaselor şi râdea cu toţi dinţii. bărbatul închise ochii, dar chiar nu mai reuşi să refacă imaginea aceasta atât de dragă, o iluzie pe care nu o trăise nicicând în realitate. de cealaltă parte a lumii, femeia încă dormea. noaptea se stinsese în cuvânt aşa cum se topeşte zahărul la flacără şi trupul ei era întors pe o parte, ghemuit şi uşor vulnerabil. purta pe chip un zâmbet şi zorii care se tot apropiau o dezveleau tot mai frumoasă aşa cum sunt femeile îndrăgostite. curând avea să se trezească, dar până atunci, pe cearceafurile umede ale visului, aripile i se desfăcuseră larg, aproape transparente. visul cu cătuşe la mâini o chema de cealaltă parte a soarelui şi ea se întoarse recunoscând chemarea unui om niciodată întâlnit, purtând în somnul ei, la gât, soarele ca pe o medalie.
în jur mirosea a cafea şi a vis.
scriere din ciclul vechituri desprăfuite şi programate în absenţă. 
sursa foto: salome
Nu-mi place ca popularizezi fumatul 😆
Mistoc si imaginativ, comme d’habitude
dăm cu albuş imediat, papi!
El doarme cu aripa ei in brațe,
ea iși răsfiră visele pe pernă
si amândoi miros parfum de vară.
Departe, soarele coboară-n bernă.
…
Nu cred ca sunt prea multi barbati pe lume care sa fie inspirati la acest fel de reverie poetica re o femeie care doarme, deci e si vulnerabila, plus are umeri si solduri infantil fragile. Sincer, cred ca e ceva biologic, insa am o vaga impresie ca vasta majoritate a barbatilor lumii, chiar si aia gay, vor tinde sa fie inspirati artistic mai degraba de femei gen Venus de la Willendorf, si pe alelalte ori vor doar sa le f…a sau sa le ignore, (deoarece necesita ocrotire prea mare), sau cel mult sa construiasca castele, planuri de business, sau chiar sa plece la razboi pt ele, insa nu vor fi inspirati la vreo autentica reverie artistic creativa de ele…Sper ca nu am fost controversial cu acest comentariu. Eu nu ma pricep la arte asa de bine si nu as putea zice ca am fost inspirat artistic de prea multe ori, insa la reverie am mai participat, si pe mine mai mult femeile de gen sefa sau mama ma inspira cel mai mult la reverie, dar asta e si pt ca pe de o parte ma simt ocrotit de ele deci cu oportunitatea sa motai cat vreau,
plus pe de alta ma simt vinovat re competentele mele fata de ele si sentimentul de vina e un motor destul de puternic pt reverii artistice, dupa parerea mea. Si zau ca nu tine asa direct de orientarea erotic sexuala propriu-zisa, cred ca e ceva mai profund sub asta. Acum nu zic ca nu or exista si exceptii, mai ales printre artisti, dar eu ma gandeam asa la omul comun care se afla langa o femeie care doarme si s-ar putea considera inspirat la o poezie sau la o reverie literara, chiar si de melancolie sau de patriotism, nu neaparat de dragoste romantica erotica vesela simpla.
rudolf, de când bântui prin virtual, şi e ceva vreme, mi s-a demonstrat că bărbaţii pot fi capabili de mai multă sensibilitate decât am crede.
Tu urmărești temele de la S.B.?
Mergea aprinsă o țigară, zău la cafea. Acuma să te văd cum împaci doi cetitori dintr-un foc. Scoate liniaaaaa de-acolo! 
măi! ştii ce părere am eu despre superblog, alma. mai citesc o scriere ici, una dincolo, mai susţin prietenii adevăraţi, dar sunt de cealaltă parte a liniei.