între veghe şi chemare

ni se intersectează oasele, pe la răspântii
de amintiri ciudate, prinse-n vânt
ne dor cuvintele dintr-un trecut, plângând
ne cheamă morţii, ne veghează sfinţii.

călugări de-ndoială pe sub mantii
se mai prefac, privindu-ne uscaţi a rugă,
ne dor iubirile şi într-un zvon de fugă
ne cheamă morţii, ne veghează sfinţii.

ni se aprind iubirile, rărunchii
mai fumegă a doruri albe, azi uitate
ne sunt tăcerile de lacăt vinovate
ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii.

ne mistuie nătâng în oase o uitare
ne frânge amintirea prea grea şi prea uitată
când printre morţi şi sfinţi, iubirea e o pată
pierdută veşnic între veghe şi chemare

ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii