gândului tău i-aş da linişte. şi o bătaie de inimă i-aş da… de s-ar putea, din inima mea.
şi te-aş numi lăptăreasă, deşi tu eşti deja, pe calea stelelor albe, vărsate din ţeasta universului în calea mea.
îmi eşti plecată de multă vreme. aproape ne sunt numai gândurile, vânturile, florile care cad şi din cenuşa petalelor lor eu mai aud de o lacrimă. nouă.
gândului tău i-aş da linişte… şi ţi-aş cere cumva iertare pentru că am jinduit în faţa unei fotografii din care astăzi plâng doar amintiri. doamne, cum am mai jinduit acea apropiere fără să ştiu că aşa era drept, aşa trebuia.
inimii tale i-aş da linişte, de s-ar putea, din inima mea.
această fiinţă umană este o casă de oaspeţi:
în fiecare dimineaţă, un nou venit.
o bucurie, o întristare, o josnicie,
o priză de conştiinţă trecătoare, toate apar
precum un oaspete neaşteptat.
întâmpină-i şi bucură-i pe toţi!
chiar dacă sunt un grup de regrete,
ce-ţi zguduie violent casa golită de mobilă.
totuşi, tratează onorabil fiecare oaspete.
el te poate conduce spre o nouă încântare.
gândul întunecat, ruşinea, răutatea,
întâmpină-le la uşă râzând,
şi invită-le înăuntru.
fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
căci fiecare a fost trimis
ca un ghid de dincolo.
(mevlana rumi)
Eu sunt eu. Și încă un melc. A primit azi (ieri) numele meu. I l-a dăruit, cu drag de mine(sau de melc) o fetiță de 8 ani. Dacă-mi mai cânți așa, cine știe? Poate-mi ies din “casa” asta în care m-am încuiat.
Carmen, se poate! Dar e cu dureri, să știi! Și eu am cerut la mănăstire o parte din durerea ei. Și știi ce? Mi-a dat! Timp de 9 zile. Am simțit un piron înroșit în inimă. Mama a vrut să cheme salvarea. De parcă o poți chema cu niște numere?!
M-am opus, că doar știam că eu cerusem asta…
de ieşit vei ieşi numai dacă vrei… eu ştiu asta. şi aştept.
„… și o bătaie de inimă i-aș da… de s-ar putea, din inima mea…”
Acum înțeleg de ce am câteodată extrasistole.