am încetat să ne iubim.
sub acolade
ne scriem scuze palide,
răgazuri
şi colorăm tăcerea cu speranţe
de parcă s-ar putea
resuscita
o inimă oprită, rece,
de-al neiubirii-ngheţ atinsă.
am încetat să ne iubim.
pe sub egaluri
de ecuaţii mult prea mari
ori mult prea grele
lăsăm indiferenţei scrisul aspru
şi desenăm cocorii
a plecare,
a ploaie tristă şi uitare
când peste inimi se adună
zvon nou de lună:
noapte bună.
am încetat să ne iubim
în clipa-n care
mai adunam din resturi
un întreg
şi din scăderi ne mai priveau mirări
de aritmetică târzie
şi pustie.
ne-om aminti cândva,
melancolie,
de şirul lung de inegalităţi
dar azi matricea noastră e pustie
şi înmulţim plecările de tot.
5 thoughts on “o matematică”
Comments are closed.
matematica asta lucreaza cu reguli mult prea stricte, nu o poti fenta sau ocoli oricat ai incerca. matematica, poezie… o ecuatie iubire – neiubire exacta si fara eroare.
ştii, vavaly, eu şi matematica am fost mai mereu în relaţie de nesubordonare.
am învăţat-o, însă numai pentru ăc trebuia şi am încercat să uit tot ceea ce am putut uita din ea.
Ar fi simplu ca întreaga viața să fie o înșiruire de probleme de matematică. Șansa pentru rezolvări corecte ar crește cu 100%.
eu aş prefera să rezolvăm mai metaforic, mai amuşinând, mai… făr de ecuaţii.
dar cu zâmbet.
Un comentariu de inginer rătăcit printre rânduri:
“Ne-am regăsit străini printre cuvinte goale,
Când suflete nu mai vibrau la axele comune,
Când urme se pierdeau printre mulţimi nebune,
Şi frazele nespuse ni se agăţau de poale!”