despre ceea ce înseamnă pisicafeaua de marţi a comunităţii noastre cred că deja cam ştim cu toţii. apărută iniţial pe acest blog ca un loc, un moment de discuţii şi de polemici, ba chiar şi de “vizionări” de meciuri pentru pasionaţii acestui sport (avancronicile vor reveni imediat ce vom aşterne ultimele etape din uefa champions league şi, desigur, odată cu brasil 2014) ea a fost transferată către voi, iar dacă privesc în urmă, la ediţiile din săptămânile trecute, constat că am vorbit despre psi-meetul din vară la vavaly, despre locul de dormit al pisicii la bogdan, despre hoţii de timp cu mihaela. adrian ne-a invitat să desenăm infinitul pe cer, am vorbit despre advertoriale cu sonia, fire ne-au ademenit la abisuri, iar dagatha ne-a pus o întrebare grea. am vorbit despre sacrificiu cu vienela, iar astăzi… astăzi vă aştept eu cu ceşti de cuvânt.
mărturisesc că tema pe care mi-o propusesem iniţial a fost cu totul alta, cea de acum fiind de fapt o întrebare ce mi-a fost adresată săptămâna trecută… şi m-am tot gândit la ea.
gaşca psi, clubul psi, duzinarii sau psi-riduşii cum vă mai numesc eu, suntem o comunitate, am devenit astfel şi îmi place să cred că în tot acest timp al existenţei noastre am creat împreună ceva prin joaca noastră, fie că a fost vorba de un zâmbet, de o prietenie, o tăcere ori un proiect, o scriere, un timp petrecut împreună, o inspiraţie… şi dacă, aşa cum spun eu mereu, bloggingul este un dar de timp, atunci am putea spune că cititul unui blog este la rândul lui un dar către celălalt, un dar făcut din voinţă.
de ce mă citeşti? de ce mă mai citeşti, chiar şi atunci când cuvintele leagă prost înţelesul? de ce ai renunţat să mă citeşti deşi eu sunt aici, cu toate cuvintele mele… arzând? desigur că acestea sunt întrebări retorice, aplicabile nouă, tuturor. am învăţat că în blogging ca şi în viaţă oamenii au ritmul lor, căutările şi nevoile lor, vorbirile şi tăcerile lor, diferite de ale noastre. ei vin, te însoţesc tăcut, cale lungă, unii comentează mai des, unii pleacă după ce şi-au ostoit setea, nevoia, curiozitatea, mai sunt şi unii care au dificultăţi în abordarea a ceea ce transmiţi ori apar imediat ce ai lăsat tu la ei un semn, doar atunci. prietenia din spatele cuvintelor se naşte însă la capătul unei strângeri de mână printre vorbe rostite ori, se mai întâmplă şi aşa, chiar după o ceartă zdravănă.
de ce mă citeşti? de ce mă însoţeşti?
unele bloguri le citesc pentru că cunosc deja omul din spatele cuvintelor, avem cum s-ar spune un trecut comun şi acele afinităţi care ne apropie. pe unii îi citesc pentru că îmi place mult felul lor de a scrie, oameni aplecaţi înspre literar, asemeni mie, în cunoaşterea şi recunoaşterea din cuvânt. pe unele bloguri am dispărut, deşi păreau tentante cândva, pentru că afinităţile (sau nevoile?!) s-au topit între timp şi recunosc aceasta. unele poduri sunt prea fragile în calea apelor timpului, oricât ne-am dori contrariul. în fapt bucuria de a te plimba de pe un blog pe altul ar trebui să fie o plăcere, o absenţă a condicilor. şi mai sunt unele bloguri de care sunt departe pentru că drumurile noastre sunt diferite, iar eu evit valurile de laude, scrisul de dragul scrisului, forma fără fond, atât cât pot.
din toate acestea, eu cred că, cu sinceritate şi omenie am putea construi mai mult, împreună. şi vă invit aşadar să vorbim despre motivele care ne aduc pe unele bloguri, despre însoţiri, despărţiri, căutări virtuale, despre cât dai şi cât primeşti în această lume. sunt psi.. şi te aştept la cafeaua de marţi.
Cat dai si cat primesti?
E discutabil….
)) .
))
Recunosc ca eu te citesc din curiozitate, pentru mine esti un personaj ,,literar” controversat, de multe ori raman pe ganduri incercand sa inteleg ce ai vrut sa ,,spui”…alteori nu inteleg si ma las pagubasa, ,,nerostind” nimic.
Faptul ca te cunosc deja, ca stiu cine esti tu, ma face sa trec pe la tine chiar si cand nu spun nimic, doar ca sa vad ca esti bine si ca scrii, ceea ce inseamna ca ,,existi” inca
Am incercat sa trec peste bariera pusa de mine recunosc, o bariera care ma facea sa ma simt usor inferioara, tocmai pentru ca nu am atatea informatii pe cat le oferi tu. Am reusit si nu ma mai simt ,,frustrata”.
Te citesc pentru ca esti tu, deja Psi a mea!
şi pe ceilalţi, de ce îi citeşti pe ceilalţi? ce te face să mergi pe un blog, să renunţi la un blog? ca şi mine, scorpio, tu ai darul însoţirii de drum lung. de când ne ştim noi? o viaţă de blog!… şi totuşi, interesante observaţiile tale legate de mine. chiar interesant… mâţ controversat?
Nu ştiu dacă mi-am pus întrebarea asta în felul complex în care o desfăşori tu aici. Mi-am pus în schimb altele, pe când mă luase oboseala virtualului din toate părţile şi treceam din curiozitate prin blogurile pe care le citeam obişnuit, dar fără să las un semn de trecere. Multă vreme am scris şi am avut vizitatori puţini, comentarii deloc, iar eu eram fericită de ziceai că am făcut descoperire de cel puţin premiu Nobel. Cu timpul, am început să descopăr bloguri. Unul şi încă unul, şi iar unul. De ce le citeam? De bucurie! Descopeream abordări noi, cuvinte ce ajungeau la mine miraculos. Nu cred în reciprocitate. Vii la mine, vin şi eu la comentat. Şi deşi pare că toţi o facem, este doar o iluzie, zic eu. Jocurile psi au participanţi. Dacă nu vrei să ştii ce abordare a avut x sau y, nu intri. Dar de ce nu ai face-o? Atunci scrie subiectul şi nu-l plasa în tabel. Nu pot spune că în timp unele bloguri mi-au devenit mai dragi sau altora am început să le dau atenţie doar când mintea mea a avut nevoie de ceva mai profund. Toată lumea vorbeşte de laude, de pupat nu ştiu ce şi pe nu ştiu cine. Ei, bine eu nu am chef să îmi încep comentariile cu energii negative, dar strecor undeva un cuvânt care să arate că nu m-a prins tocmai subiectul. Că par absentă în ultima vreme? Poate. Dar uite că pentru club am scris constant şi chiar dacă unele discuţii le-am perceput greşit sau unii oameni mi-au devenit mai dragi decât alţii ţine de doar de disponibilitatea mea afectivă. Că altfel nu ştiu şi nu pot. De ce citim bloguri? De ce n-am face-o? Ieri am citit un blog nou pentru mine. Am rămas pe el o zi întreagă şi mi-am adus aminte cum am descoperit-o pe file din poveste, Cita, pe Mihaela lui Erised, pe dor, pe Mugur, pe Maya Călin, pe Adrian etc. şi cum am cotrobăit puţin prin arhiva lor. Nu ştiu de ce citesc, dar ştiu că sunt om şi că orice schimbare de mod, de timp şi de percepţie asupra blogului şi omului de dincolo de el e firească. Tot ce e prea mult …poate duce la indigestie, iar ce e puţin spre deloc la dispariţie. Eu ştiu cine vine la mine doar pentru că am fost la el. Sincer? Nu mă deranjează! De ce m-ar deranja? Omul acela şi-a rupt din timpul lui şi chiar dacă nu a găsit ce a vrut, a lăsat un semn de încurajare. Semn de care eu am avut nevoie, semne pe care vreau să cred că şi eu le las. În general, mă feresc de astfel de explicaţii. Nu pot spune că îmi place subiectul. Asta şi pentru că abordarea poate veni din multe direcţii, dar nu uit că am asistat la multe discuţii ce au degenerat din simple constatări. Oricât de constructive ar fi, nu-mi plac. De câteva ori au scos urâtul din mine. Ah, şi încă ceva…nu ştiu dacă cunoscând omul din spatele cuvintelor nu se strică puţin magia. Dar asta nu se poate controla. Nu trăim în junglă. Ştiu că uneori vreau să-mi imaginez doar omul şi să rămân cu puţinele date despre el dar cu vorbele lui în minte. Sper să fi avut ceva logică aici. Indiferent de ce scriem şi de ce ne citim, lumea asta mi-a adus mai mult bine decât rău şi o prefer infinit altor preocupări. Doar că realul va rămâne totdeauna pe primul loc.
Rar am renuntat la un blog, drept dovada ca le am de ani buni in Blogroll. De obicei citesc bloguri cu care rezonez, care spun povesti de viata sau de unde am cate ceva de invatat dintr-o anumita experienta. Alte bloguri le citesc pentru informatii profesionale, de exemplu.Am bloguri pe care le citesc pentru ca imi dau o buna dispozitie.
))
Recunosc ca am avut o perioada la care am asteptat reciprocitate(te am la blogroll, vreau ca si tu sa ma ai…te citesc, macar baga si tu un ochi sa vezi ce rahat scriu). Mi-am dat seama ca vreau prea mult.
Pana si la cei din Club am abservat ca sunt cativa care nu au trecut deloc pe la mine, nici macar din politete, iar altii au renuntat de ceva vreme. Am invatat sa iau omul din spatele calculatorului asa cum este fara sa mai am asteptari de la el.
Dovada crasa este ca daca postez mai rar…s-a vazut recent…cand aproape mi-au disparut vizitatorii. Si in urmaroarele luni s-ar putea sa ii pierd de tot sau dimpotriva, sa incite la citit ceea ce voi avea de spus in curand, daca voi putea. Habar nu am.
Am invatat din greseli si am revenit la ceea ce am facut la inceput…sa scriu pentru mine….memoriile.
Cred că mă regăsesc în aceste cuvinte ale tale, Scorpio dar şi în gândul că de multe ori pe psi o citesc de curiozitate, pentru că ştiu că 10 vieţi dacă aş mai trăi, nu aş putea scrie astfel. Eu sunt …lumească, ceva între poveşti şi destăinuiri, cu încercări de jocuri simple de cuvinte, de care sigur mă voi bucura într-un timp viitor. Ah, că nu totdeauna pricep ce zice psi, e şi o carenţă de educaţie sau viziune, in ceea ce mă priveşte!
Nu asociez citirea blogurilor cu însoţirile, cu despărţirile, cu cât dau şi cât primesc.
E la fel ca atunci când citesc cărţi. Citesc ce şi cât îmi place, nu înseamnă că mă-nsoţesc cu autorul respectiv sau mă despart de el, că-i dau ceva şi că aştept altceva în schimb. Şi nu leg autorul cărţii sau al blogului de firea omului din spatele lui; poate să fie cel mai mare nemernic, dacă-mi place cum şi ce scrie îl citesc.
Chiar presupunând, prin absurd, c-o să mă cert vreodată, de exemplu, cu tine, cu Alma Nahe sau cu Carmen Pricop (lista e mai lungă, dar voi sunteţi în frunte), chiar presupunând c-o să ne-njurăm vreodată ca la uşa cortului, o să vă citesc în continuare cu plăcere.
Numai că-n ultima vreme nu prea am timp să citesc. Dar citesc aproape toate duzinile şi psi-lunelile la care particip – de curiozitate, chiar dacă uneori nu las nicio urmă în afară de un “like” pe pagina de FB a clubului – dacă articolul există acolo. Sunt curioasă ce-au scos alţii din cuvintele respective şi la ce-i duc cu gândul temele de luni.
Te citesc pentru a descoperii noi sensuri si a imi antrena mintea in gasirea lor. Uneori las un semn al trecerii mele, alteori prefer sa tac. Cateodata prind esenta, alteori pierd sensul, dar imi simt mintea plimbata si dansata pe alte vai si drumuri necunoscute si asta este atat de bine.
adriana, reciprocitatea poate părea unora o iluzie, dar este un fapt constatat de multe ori şi de mine: există şi se practică mai des decât credem. ca şi cititul de altfel. mi s-a demonstrat de multe ori că persoane care îmi doreau prezenţa la ei, citeau pe diagonală, spre deloc la mine, utilizând cu succes butonul de like. mă citeşti? de ce mă citeşti?… întrebare cu răspunsuri multiple şi da, este ceva mai complex subiectul.
iar eu sunt doar un om.
în ceea ce mă priveşte, eu iau lucrurile aşa cum vin, le accept aşa cum sunt şi evit întrebările la care aş putea primi răspunsuri politicoase ori mai puţin sincere.
şi-ţi mai spun: urâtul iese la iveală dacă îl laşi să fie acolo, în adânc. transformă-l în frumos. ar fi o variantă… cât despre ce şi cum scriu eu, pot să spun că scriu ceea ce vrei tu să vezi, pentru că scrisul este … o oglindă.
scorpio, cu ceea ce spui tu ajungem la o altă temă: de ce scriu? de ce scriem de fapt? pentru comentarii sau pentru sufletele noastre? dar să păstrăm tema de astăzi, vom avea răspunsuri la “de ce scriu” luni… ceea ce pot să îţi spun este faptul că da, am observat şi eu că unii dintre noi vin, postează şi aşteaptă… ce? doar ei ştiu…
vero, mă aşteptam cumva la părerea ta, poate şi pentru că ştii cel mai bine, din lumea cărţilor, că autorul şi opera sunt două lucruri distincte. dacă toţi am gândi astfel, poate că am putea polemiza mai uşor pe marginea subiectelor şi poate că am înţelege că divergenţele se nasc din perspective diferite, deşi mulţi le iau drept atacuri la persoană.
şi: ce cauţi tu pe bloguri? la trauds cu tine!
raluca întrebarea, tema era la modul general, al tuturor blogurilor pe care le citeşti.
De ce citesc bloguri? Pentru că sunt curioasă şi pentru că de când mă ştiu am încercat să văd şi dincolo de gardul ogrăzii proprii. Pe unele le citesc pentru că sunt scrise de oameni asemănători mie. Poate pentru că am nevoie de confirmări şi de certitudinea că nu gândesc sau acţionez greşit? Pe alţii îi citesc pentru că sunt deosebiţi. Cu acea credinţă că nimeni nu este buricul pământului, nici chiar eu
, că ceea ce nu vreau să văd, nu înseamnă că nu există şi că de la fiecare om am ceva de învăţat. Nu citesc din reciprocitate, dar dacă stau bine să mă gândesc, citesc uneori din obişnuinţă.
Şi da, poate greşit, eu caut dincolo de cuvinte, oameni.
Cuvântul “iluzie” l-am pus oarecum “forţat”, pentru că explic imediat faptul că atâta timp cât ne angrenăm şi în jocuri cu mai mulţi participanţi, e firesc să fie reciprocitate. De asta spun că sensurile sunt multiple. Eu consider că am învăţat multe de când mă plimb cu privirea şi sufletul prin slovele altora. Partea cu “urâtul” există, oricât de mult şi plastic încercăm să-l transformăm. Poate sunt eu prea cerebrală. Cumva, mi-a dat Vero…răspunsul, pe care îl uitasem cumva: nu contează omul când scrierea e frumoasă. Vă admir pentru faptul că scrieţi literar şi îmbunătăţiţi frumosul din noi şi din jur, dar exact cum spuneam, cu alte cuvinte, poate superficialitatea mea mă îndeamnă să trec constant prin alte bloguri şi de curiozitate, doar, prin altele. Mă voi opri. Vă doresc o zi frumoasă şi indiferent de ce citiţi şi pe cine citiţi…important e să aducă o stare de bine. Asta cred acum şi sper să nu mai uit.
Hai sa-ti zic de ce te citesc pe tine- dar mai rar, asa cum fac de altfel cu TOATE blogurile in ultimele luni.
Faci literatura, invat cum te joci in cuvinte, sunt curioasa, vezi ca eu am o cu totul alta abordare adica ii dau asa, sa sune, nu am neaparat cap si coada in postari.
Invat, am de invatat pentru ca scrii altfel!
Si cand nu am timp de o postare intreaga la tine sau alti PSIsti care se joaca in cuvinte, macar jumate strabat cu atentie ca sa vad stilistica, chestiile astea.
Deci imi place, de aia citesc
eu citesc pentru ca imi place sa citesc, pentru ca imi place sa aflu. da, decele mai multe ori eu caut si omul din spatele cuvintelor. asa sunt eu. dar chiar daca nu stiu sau nu rezonez cu omul , daca scrierea imi place sau ma intereseaza ma mai duc pe acolo. eu nu ma pot abtine sa nu las un semn. nu pot. nici nu dau cu like ul asa, sa fie. chiar azi, cand am deschis blogul, am gasit o serie de like uri de la cineva nou. dar nici un cuvant. o multime de postari laikute ca sa zic asa. n as putea asta niciodata. sa lasi o vorba mi se pare firesc. chiar daca poate numai ajungi pe acolo. dar daca tot ai ajuns si ti a placut macar sa insemni secunda aia pentru ca cel ce scrie sa simta. pentru ca asta este blogingul pana la urma: relatie umana.
.
am bloguri pe care le citesc constant, cu care interactionez , dar la fel am si blogeri care ma citesc si pe care nu ii citesc.
de exemplu am bloguri in care se dezbat chestii sociale, politice. ma duc acolo pentru ca aflu despre lumea asta altfel decat as face-o de la televizor. dar nu ma astept ca oamenii aceea sa fie interesati de ceea ce scriu eu.
de la fiecare luam cate ceva si fiecare ne daruieste noua cate ceva.
constienta fiind de timpul limitat pe care il am nu am mai scotocit dupa bloguri noi cum faceam inainte. desi stiu ca e o pierdere. dar , ca si in viata, cei care sunt sortiti sa-ti fie iti sunt. iti apar.
chiar si in cadrul grupului am bloguri pe care nu ajung. sau am intrat de cateva ori, nu am simtit si nu m-am mai dus. nu cred ca-i ceva rau in asta.
unele scrieri te provoaca. te incita. vrei sa te duci constant sa descoperi firul scrierii. cum este si Alma. un an am citit nedumerita si neintelegand mai nimic. apoi, incet, cu rabdare, am inceput sa prind firul. cand la cateva comentarii mi-a raspuns ca am inteles, ca am scos esenta din scriere am sarit in sus de bucurie. ca si la psi . ca si la alte cateva. de asta sunt aici. sa invat, sa ma imbogatesc, nu neaparat sa scriu si eu la fel.
gata, ma opresc.
buna cafea ai facut psi azi
Citesc ce nu-mi dă senzaţia de “deja-citit”. Ce mă provoacă 85% intelectual şi abia 15% emoţional. Asta găsesc (şi) la tine. De aceea revin.
adriana, în virtualia ca şi în viaţă, tot ce este adevărat este şi iluzie şi invers. aşa cum tot ce este urât, frumos poate să fie. exemplificare: după ce lepezi stratul de lest dintr-o piatră se poate naşte un david. cât despre scris, chiar şi povestitorul- aşa cum eşti tu- tot o formă de literatură face. eu aşa te şi citesc.
dacă toţi am fi atât de echilibraţi şi de direcţi!…
scrisul tău este altfel, e adevărat, dar are nerv, elasticitate, un strop de ironie… ceea ce mie îmi lipseşte.
sonia, sonia…
vavaly, cu toţii învăţăm câte ceva. dacă vrem.
cc cam acelaşi gând mă aduce şi pe mine la tine. curioasă, uimită…
literatura mea, hapi, este instinctivă. cum se naşte? cu ochii legaţi şi stiloul în mână, este tot ce ştiu.
te citesc pentru ca mi se pare ca esti la polul opus mie cand scrii, te torci in fuioare de poezie care mie nu imi este accesibila, te insinuezi in adieri de parfum, eu fiind subtila ca un buldozer, esti altfel si mie imi place sa vad cum e sa fii si altfel
întrebarea, mihaela, se adresa- poate că exprimarea mea ar fi trebuit mai atent şlefuită- la bloguri în general. despre al meu… este numai un dar pentru voi.
patima mea, dăruită la răspântii.
“DE CE?”
(SIC, fără “transit gloria mundi”… că oricum trece…
Obsesia vieţii mele! Uite, de-asta mai dau pe-aici! Tre’ să găsesc măcar un “de ce”, mic-mititel! Miiiiiiiiiiic! E al meu! E apa mea, e aerul meu, e mâncarea mea.
Ştiu că mulţi se tem de răspunsuri şi de aceea se feresc să întrebe. Unii, merg mai departe şi se feresc până şi de cei care întreabă!
Dar eu sunt curios cât o familie de pisici cu muuuuuţi fraţi, veri, nepoţi, strănepoţi, etc.,
aşa încât, în tolba mea sunt venite foarte bine “DE CE”-urile, oriunde s-ar afla ele.
Şi dacă am un răspuns?
Păi la albine, într-un fagure, sunt o puzderie de hexagoane! E vreunul din ele ÎN PLUS?
Dacă întrebăm Ursul, o să zică SIGUR că sunt aşa de puţine, încât a lovit “marea criză mondială” până şi stupul. Aşadar, e chestie de optică. Am mai zis eu pe undeva, legat de treaba cu ochelarii şi optica…
La bună vedere (citire, întrebare-ncuietoare, ş.a.)!!!
Şerban
PS: Uite, d’aia te citesc! Fi’ncă că aşe’ vreu io! Sic!
mulţam şerban.
post scriptum-ul este esenţa esenţei răspunsurilor. pentru că totul are în spate, în această lume de cuvinte scrise cea mai simplă explicaţie: pentru că vreau. abia apoi apare pot… şi celelalte.
De ce citesc blogurile? Pentru cã îmi place sã citesc. Fiecare spune o poveste. În spatele fiecãrei postãri este o trãire. În unele mã regãsesc, gãsesc rãspunsuri. Altele îmi bucurã sufletul. Alãturi de oamenii care le dau viaţã nu eşti singur. Poţi învãţa sã ajuţi sau poţi cere ajutor. Uneori ne retragem în noi, vrem singurãtate. Alteori suntem plini de energie şi se vede în scrisul nostru. Nu trãdãm, doar ne ascundem de noi, de gândurile noastre, de spaimele care ne dau târcoale. Totuşi ştim cã acolo undeva, sunt oameni care ne simt lipsa aşa cum şi noi o resimţim. Fiecare blog are ceva doar al lui şi asta mi se pare minunat. Când caut ceva anume ştiu unde sã gãsesc. Pentru asta am nevoie de timp. Provocãrilor clubului le-am rãspuns la început cu teamã. Am şi mãrturisit. Nu eram sigurã cã pot participa. Ce versuri se scriu! Ce povestiri am citit! Şi eu? Cu gândul la drumuri! Dar tentaţia a fost atât de mare cã mi-am luat inima în dinţi şi rar am lipsit!
Psi, fată, am depășit de ceva timp vremea la care anumite lecturi erau obligatorii. În plus, blogul tău nu e nici eticheta care însoțește un produs alimentar pe care o citesc pentru a evuta să îmi fac rău cu mâna mea (și cu banii mei), nici prospectul unui medicament pe care îl parcurg pentru a mă informa despre contraindicații ori efecte secundare, nici prevedere legislativă nouă cu care te familiarizezi pentru a evita să ți-o iei peste bot, nici sarcină de serviciu și, ca să n-o mai lungesc, nimic din ceea ce intră în categoria must do-ului. Și cum în restul timpului rămas dintr-o zi, după bifarea tuturor „îndatoririlor” cotidiene îl dedici lucrurilor care îți plac răspunsul la întrebarea ta e simplu : o fac doar din plăcere.
De ce te citesc? O sa-ti dau cel mai complex si fara echivoc raspuns al meu, cel care nu necesita niciodata explicatii: Ete, de-aia!
te citesc pentru ca am nevoie si lucruri serioase printre nebuniile din mintea mea. Am nevoie si de poezie chiar daca nu stiu sa o scriu… pt ca te am pus la favorite si imi apari mereu… pentru ca mi pun neuronul ala mic si obosit la munca la cuvintele alea… te citesc pentru ca am nevoie si de altceva. pentru ca nu mi plac pisicile dar sunt curios ce va atrage la ele. si mai e o chestie…esti o tipa superok.
De ce te citesc? Simplu, pentru ca imi place ceea ce asterni pe hartie,virtuala sau nu. Pentru ca versurile tale sunt o provocare. Pentru ca mai am nevoie de poezie si de visare. De ce citesc celelalte bloguri? Deoarece in fiecare gasesc ceva interesant. Ceva care ramane in mine
eh, e greu de spus aici de ce citesc felurite bloguri. Daca fac un inventar, vad ca citesc bloguri foarte, foarte diferite atit ca stil cit si din punctul de vedere al continutului. De-a lungul timpului am mai spus pe blog ce apreciez la unul si la altul, fie daca vorbim de cei asa-numiti “mari”, fie de cei nisati. psi-words, fosta pisica de pe wordpress (daca mai reitn bine) este pentru coolnewz un blog “istoric”
, unul din primele bloguri citite, comentate, unul din primii musafiri, este un soi de sinonim intr-o anume masura cu traiectoria blogosferica coolnewz.
in alta ordine de idei, poate mai bem o bere anul asta!
Salutare, din suflet. Citesc bloguri pentru că dincolo de ele sunt oameni ca și mine. (Printre cei pe care aleg să-i citesc, sunt unii muuuuult mai talentați decât mine, scriitori pe care i-aș cumpăra de la standuri, la un târg de carte, apropo de Kilipirim-ul care s-a deschis azi în București, la Sala Dalles, ediția de primăvară. Până acum doi ani, ajungeam, însoțită de tata, prima, cu o oră înainte să se deschidă ușile. La fel, la Bookfest. Acum, îmi comand de pe net, cărțile.) Citesc bloguri pentru că abia le-am descoperit, neavând de-a face, până acum 9-10 luni, cu pc-ul, și încă nu m-am plictisit. Citesc ceea ce scriu oameni care m-au tras, zâmbind, de mâini, către ei. Citesc jocuri și potriviri, sublime câteodată, geniale, de cuvinte.
Apropo de like-uri. Câteodată, un like de-al meu lăsat la capătul unui articol, este sau prea mult pentru ceea ce-am citit, sau prea puțin. Dar nu fals. Ceva, ceva, m-a mulțumit. Și dacă nu atunci, înainte, sau în următorul articol al respectivului blogger. Nu citesc din obligație, nu comentez din obligație, nu particip la jocurile psi din obligație. În general, nu mă mint și nu fac lucruri care nu-mi fac plăcere, nu-mi folosesc, prostește, timpul.
Like-urile celorlalți, mai ales ale celor noi, la articolele mele, îmi prind foarte bine pentru că-mi atrag atenția asupra lor, și, cel mai adesea, sunt compatibilă cu cei care mă citesc.
De ce te citesc pe tine, Psi? Pentru că ești în primul rând o POETĂ pe care-aș vrea-o în biblioteca mea.
O zi bună, tuturor.
judecând după cele scrise aici, eu aş desprinde concluzia că dacă ne-am asuma răspunsul real al bântuirilor noastre virtuale, cel legat de afinitate şi de plăcere, de voinţa fiecăruia, lucrurile ar fi mai limpezi şi mai senine. de ce te citesc? pentru ăc îmi place, pentru că pot, pentru că vreau…
stai să mă nervez! probabil şi foarte posibil să avem oarece afinităţi şi rezonanţe. mie îmi place mult ce încerci tu să faci în lumea voastră de călătorii, o lume de care, recunosc şi asta, sunt apropiată pentru că îmi place şi mie să călătoresc.
preferabil însă într-o zonă în care deplasarea cu trenul şi cazarea mâţului pervazier fost pisica să fie totuşi mai normale. dacă îmi amintesc eu bine, blogurile noastre şi-au deschis porţile la o zi distanţă şi gândesc aidoma ţie când vine vorba despre coolnewz. parcă am fi fost colegi de la grădiniţă încoace! 
intenţia mea a fost atunci când am gândit această “pisicafea” aceea de a ajunge la acest gând, cu sinceritate. acţiunile noastre au întotdeauna drept motiv voinţa…
roxana, îmi amintesc primii tăi paşi, începutul. poate şi pentru că la început ţi-am privit teama şi am zâmbit. ei, vezi că poţi? este darul cuvintelor în noi, în toţi.
danule, mulţam pentru bucăţica ta de sinceritate. şi cu anticipaţie pentru cafeaua pe car ene-am tot promis-o.
ete de-aia adelină îmi place mie stilul tău şi nu de ieri, de azi… dar acestea sunt lucruri ştiute deja, ţ-am mai zis.
dane, dane, eşti tu sigur că sunt o tipă superok?
laura, aşa cum şi din gândurile tale rămâne ceva la noi, în noi, cei care îţi trecem pragul.
şobolănimeee, poate zici? eu aş spune altfel: negreşit!
ioana, ştii tu ce relaţie am eu cu majusculele. aprecierea ta mă onorează şi îndrăznesc să îţi spun că poezia mea se regăseşte aici, ca un dar. s-o închidem în cărţi? oare nu sunt blogurile un alt fel de cărţi?
Te citesc cu drag, de drag. Atunci când o fac, pietrele din sufletul meu înfloresc. Te îmbrăţişez cu un zâmbet
Am aterizat si eu abia acum si sper ca nu e prea tarziu pentru o cescuta de cafea. Eu citesc bloguri in primul rand pentru ca imi place sa citesc si imi plac cuvintele. Recunosc ca le prefer pe cele literare
si asta este unul din motivele pentru care revin mereu aici, oricat de putin timp as avea. Citesc pentru ca asta ma inspira si ma motiveaza, ma imbogateste cumva… Sau cel putin asa simt. Citesc pentru a descoperi sufletul din spatele povestii. Imi pare rau ca nu mai am timpul necesar sa va citesc pe indelete; sunt prea prinsa in realul asta. Dar I will be back. 