ar fi trebuit să mă nasc primăvara,
dar viaţa m-a strigat într-o altă noapte.
am tresărit speriată
şi cu frig am ţesut primii paşi,
primul zâmbet al devenirii,
ca o ciută, ca o uimire.
mă ascund gerurile lui ianuarie
cu semnul lor de mari zăpezi.
şi mult timp am iubit
literele pe care nu le ştiam scrie,
nu le ştiam desluşi,
ale altora şi niciodată ale mele.
mi-am făcut din cărţi un castel
şi l-am tivit cu flori de gheaţă.
inimă, ce inimă sperioasă prin odăile mele
şi prin ochi!
dar în lumea mea nu era nicio uşă.
astăzi,
locuiesc pe un pervaz imaginar
la marginea dintre real şi vis,
acolo unde se nasc gândurile,
rândurile.
uneori scriu,
uneori respir,
cel mai des râd
şi privesc către oameni.
uneori am curaj,
uneori doare,
cel mai des iubesc
cerneala care doarme
pe hârtie.
poezia este, ca de obicei, un comentariu lăsat pe la alţii. astăzi s-a nimerit să fie un gând din cuvânt
Păi uite cum fac: comentez ca tine – și aici, și la mine.
Deci, iubești cerneala care doarme pe hârtie?
Cu cerneală, pe hîrtie
O iubire-am desenat.
Și iubirea, să se știe,
De cerneală n-a scăpat…
Cu iubire, pe hârtie,
Poezii am cernelat.
Și cerneala, să se știe,
De iubire n-a scăpat…
ok, ne jucăm!
iubesc încăpățânarea albastră
cea care curge din penițe aurii
numai la anumite ore,
ca un reflex pavlovian
de neuitare.
iubesc cuvintele ridicate
ca un pretex albastru
între miazănoapte și miazăzi
a rămânere.
un stiloul prin care timpul nu curge,
asta aș vrea să fiu.
… parcă te și aud cântând.
păi tu ți-ai făcut deja Duzina, ce-ți pasă, îți arde de joacă… la ora asta, eu nu cânt, eu doar gând.
sper că n-o iei în serios, sunt doar glumeț-arțăgos!
stai liniştit, nu m-am zburlit. prăjituresc prin bucătărie. că nah, dacă am treaba gataaa…
Cîtă frustrare într-un suflet de copil, cînd se spunea că totul este (sau trebuie să fie) negru pe alb, iar în – ce era aia: librărie, papetărie…? – găseai doar cerneală albastră…
Am citit si am ramas cu ideea ca eu-am curaj.Pe hartie doar…asa cred. Desi tema era probabil alta. Va trebui sa testez daca am curaj si in adevaratul sens al cuvantului
dragoş, te rog, nu-mi aminti. că iar mă apucă nervii! toată copilăria mea am urât explicaţiile anapoda care nu mp lămureau nicidecum. librărie era… ce desuet cuvânt astăzi.
Ce paralele-mi pot zbura prin minte… filmele alea unde se explica ce înseamnă simbolurile… O culoare… o cerneală… o librărie… un Univers…
Crezi că pe mine nu mă doare pînă-n esenţa fibrei că librăria de la Nord e acum o filială de bancă…? Ce poţi face cînd n-ai nici lacrimi nici gloanţe?
un buldozer? întreb şi eu.
O, de-ar fi posibil! O, de-ar fi, m-ai găsi în linia întîi!
Spune-mi: la ce bun urletul la lună…?
la nimic. dar ştim asta amândoi…
Dă-i credit lui Richard, să urle din rărunchi “un regat pentu un cal!”… Dar cine şi-ar bate capu’ dacă Dragoş ar striga “o viaţă de rahat pentru un buldozer!”…?
Mă mituieşti cu un salam… că doar tu ştii bătrîna vorbă “aş hali salam, da n-am”.
De fapt, înţeleg. Rămîne muştarul alături, disponibil. Iar eu mă retrag spre meditaţie.
As-salaam alaykum!
tocmai acu când se vede doozina prin perdele, tocmai acu dispari?
Cu demnitate mă retrag pentru a privi şi admira capodoperele celor mai buni.
hai taci! cine spune că alţii sunt mai buni şi de ce? te urechez, daa?
Momentul, (ne)întîmplarea dictează. Aminteşte-ţi: “mai bine decît media”. Sau mai bine decît ce poţi primi pe moment. E un plus. Un plus care contează în marea masă de minusuri.