câteva picături de linişte,
esenţă de dor în batiste,
câteva gânduri
pe care nu le-am pierdut,
nu ni le-am dăruit încă
cu monograma la vedere
în acest joc aproape nou,
dincolo de uşile nopţii,
albastrele uşi
pe unde am mai fost,
pe unde am mai păstrat
totul în stare latentă
ca pe-un răsărit de aripi
pe genunchii de lună,
câteva picături de linişte,
esenţă de dor în batiste,
noaptea bătând din aripi
în cămăşile spaimei şi ale tremurului,
doi prieteni vechi cu frica,
alt camarad atins de bătrâneţe
şi între noi, pribeag,
un popor de semne de întrebare
toate cioplite fără greşeală
pe lemnul bătrân şi uscat
al cuvintelor ce nu mai vor
să se facă
nici apă şi nici răspuns.
câteva picături de linişte
în noaptea aceasta,
a răgazului,
când fiecare respiraţie
este o excepţie,
o abatere de la regula de trei simplă
dincolo de care nu mai rămâne
nimic de câştigat.
câteva picături de linişte.
esenţă de dor în batiste.
nimic nou. hidroxicitronellal.
Psi, pastreaza si pentru mine cateva picaturi de liniste….am nevoie mai mult ca oricand.
Spiritul inconfundabil al Clubului Psi. Ma bucur ca va am ca bun exemplu.
o găleată aici, scorpio!
somn uşor. ne găsim mâine, dana!
ce stare, greenleaffy?
Atâtea picături de linişte au creat o mare de nelinişte!
Recunosc, am căutat hidroxicitronellal pe Google.
Altfel, mă declar fiică credincioasă a poporului de semne de întrebare.
…si ziceai că nu ştii a scrie versuri, Ioana!Dacă aşezai cuvintele altfel…ieşea un poem. Dar …firesc…pe tărâmul unde versurile au ca stăpân o pisică …cu dar …literar. Te sărut, psi! De unde moşteneşti acest dar al scrisului? Mi-e şi teamă să mă minunez prea tare. Mai bine o fac…in linistea …aia furată din poem.
acum că ştii, sonia, înţelegi de ce pusesem imaginea cu lăcrămioarele, nu?
despre parfumul zăpezilor lui mai, am scris cândva o poveste.
mulţumesc mult.
“câteva picături de linişte, esenţă de dor în batiste”, poate cã nu este nimic nou dar le spui atât de frumos!
No, iar am ratat duzina de cuvinte. De fapt nu am ratat-o fiindcă, urmare a schimbărilor produse în identitatea blogosferică nu mai sunt, teoretic membru al clubului. Aşe că-ntreb : ce fac ? Fac cerere din nou ? 🙄
ba eşti, dacă vrei, dan!
faci scriere… până pe seară ai vreme destulă! 
Mulţumesc mult !
pentru ce?
recunosc, dana, vinovatăăă: chimia a fost printre materiile mele favorite în şcoală.
o aldehidă laurică sau zâmbet,
o picătură de cinamică fierbinte,
un joc de damascone din cuvinte
ţi-aş dărui în joacă, ca un cântec.
metil ionone ne-or surâde-n gând
şi verde de fugere puţin moscat
ne-o răcori azi trupul vinovat
de oboseala cursă în pământ.
explicaţie: aldehida laurică este liantul parfumurilor, aldehida cinamică este mirosul de scorţişoară, damasconele sunt trandafirii, metil iononele sunt violetele iar fougere este răsfăţata ferigă, miros clasic, ierbos specific parfumeriei masculine.
Nu spun nimic… ca să nu tulbur vraja picăturilor de linişte…
Cu taraitul ploii de afara, in zorii zilei, adun picaturile linistei din poezie.
simt picaturile tale de liniste.
imi fac bine. imi catifeleaza sufletul.
ma fac sa visez.