turkish in a bottle

vorbisem nu mai departe de serile trecute cu o prietenă dragă, recitind scrieri mai vechi ale mele din lumea parfumurilor, cele apărute cândva (ce demult pare) aici că proiectul meu, conturat în urmă cu un timp, pare să fie atins şi el de uitare, deşi este pe jumătate conturat.

şi nu cred că mai este pentru nimeni un secret pasiunea mea pentru parfum şi cu predilecţie pentru cel arab, aceea care mă va duce cândva într-un souq, ca o încercare de a regăsi acolo, nu şi de a o dezlega căci ar fi imposibil, taina maeştrilor de odinioară. o călătorie ce va fi posibilă, se va făptui ea cândva. până atunci însă vă invit astăzi la o plimbare într-o lume mai aproape de noi şi nu cu mult diferită de visul meu, cea a parfumului turcesc.

pentru cine a păşit vreodată pe drumurile prăfuite şi aflate cumva în afara timpului din asia minor, în căutarea frumosului ori prin vechile bazare înţesate de mirodenii şi covoare, reîntors acasă păstrează cu siguranţă mirarea acelui miros aparte, specific, reminiscenţă din vremea otomanilor care, asemeni tuturor popoarelor islamice, iubesc trandafirul.

vă amintiţi oare de vechea cetate turcă ada kaleh, cea scufundată de megalomania unui lider comunist şi nebun al istoriei noastre? povestea ei, legendele ei s-au ascuns sub apele revărsate ale hidrocentralei de la porţile de fier şi astăzi puţini îşi mai amintesc faptul că pe aici, se spune, ar fi trecut însuşi hercule ori că fusese nu mai departe decât centrul spiritual al getodaciei şi altarul ei. vreme de mulţi ani, mica insulă aflată sub stăpânire turcească a fost ceea ce am putea numi astăzi zonă liberă, loc de comerţ cu delicatese, bijuterii şi tutun şi mai cu seamă un loc în care se cultivau trandafirii din care se produceau apoi uleiuri şi esenţe.

revenind la călătorii noştri prin turcia de astăzi, pentru mulţi este încă o mirare faptul că oaspeţii sunt adesea stropiţi cu apă de trandafiri, ba uneori chiar şi ceaiul şi cafeaua ce le sunt oferite au parte de acelaşi tratament. cu toate acestea vechiul obicei islamic este un semn de preţuire, aşa cum poate la fel a fost şi acela prin care turcii au adus mai întâi în bulgaria şi mai apoi în întreaga europă această floare care a devenit repede ceea ce astăzi numim… regele parfumeriei.

se cuvine însă să recunoaştem faptul că, deşi mari amatori de parfum, turcii nu au o tradiţie atât de puternică aşa cum au arabii, chiar dacă prin saloane se mai vorbeşte despre cuir ottoman, un parfum omagiu creat de parfum d’empire ca simbol al luxului şi opulenţei acestei lumi de demult apuse, un parfum chypre piele erotic şi senzual, în care iasomia se ascunde sub răşini şi balsamuri şi din care nu lipseşte tămâia. să nu uităm însă că acest parfum a fost creat la paris, în urmă cu şapte ani sub bagheta corsicanului născut în maroc, marc antoine corticchiato.

cu toate acestea, în anul 1961 la istambul s-a născut gülçiçek, tradiţia turcă a acestei lumi magice care este parfumul, laureată a premului calităţii uniunii europene în urmă cu trei ani. numele nu este deloc străin de istoria otomană, gülçiçek hatun fiind soţia lui murad 1 şi mama lui baiazid. născută din pasiunea unei familii turce pentru parfum, această companie este cea care a dăruit lui turkish airlines în urmă cu puţine zile, mai exact la finele lunii mai, parfumul tk1933, omagiu şi emblemă a cărui construcţie olfactivă a durat cincisprezece luni şi care poate fi găsit în cutia lui magică, roşie, pe toate rutele aeriene, în aeronave, dar şi în aeroporturi.

prezent la târgul de la dubai, desfăşurat tot la finele lui mai, acest important exportator de materii prime în lumea mondială a parfumului şi-a încântat vizitatorii cu patru arome exotice: agariawood, hindiwood, amberwood şi coralwood, semn că turcia de astăzi este urmaşă demnă a marilor săi înaintaşi, otomanii iubitori de trandafir.

sursa foto: turkishairlines