sursa foto: voguelove
dă-ţi întâlnire cu un zâmbet. cu floarea aceea de apă sau de măr rostogolit, cu gustul cireşelor ori al cafelei de dimineaţă, cu mirosul de plumb risipit în ştiri uitate ori cu scrumul iluziilor trezite târziu.
dă-ţi întâlnire cu o carte, cu un tablou ori cu un cântec şi toate câte sunt îţi vor aminti în amurg de mine.
eu.
nu am purtat niciodată flori de portocal în păr şi nici de iasomie.
nu am atins niciodată, desculţă fiind, nisipurile mirosind a lemn ars pe suflet.
nu am cules niciodată, de dragul tău, răşinile sacre, cele prinse în blana oilor care îmi numărau alb visul.
eu.
de-ar fi să te desenez vreodată, ţi-aş prinde tâmplele în nemişcarea aceea încordată a clipei în care un nou gând se înfiripă ca o petală vibrând în lumină.
de-ar fi să te cânt, înspre şoapte de îngeri şi murmur de nimfe m-ar duce sufletul, înspre cântec de frunze argintate, căci numai astfel ar rezona fiecare notă cu bătăile inimii mele.
de-ar fi să te scriu… ar mirosi a marmură şi a granit, a piatră de lună în şlefuirea-mi.
dă-ţi întâlnire cu un tablou, cu o carte ori cu un cântec. cu toate femeile lumii, dacă vrei.
apoi, îţi va fi dor de mine.
Am să-mi dau întâlnire cu toate femeile lumii, atunci. Ca să pot cumva, prin ele, să adun fiecare emoție (să nu neglijez nici una) din fiecare carte, tablou sau cântec care a făcut vreodată referire la noi doi. Știu, e o muncă sisifică la mijloc, dar am să pedalez pe o bicicletă care își ia zborul dintr-o dată, am s-o fac cu mână pe cap, ca să-mi țină pălăria la loc, și cu gândul unui optimist care se ferește de pietre la fel cum un vultur se depărtează din bătaia puștii.
Când te voi afla, te voi duce pe câmpul de iasomie și al florilor de portocal, în ținutul nopților arabe, unde miroase a marmură și a granit purtată până în moscheile din bătrâna Andaluzie.
Desculț fiind, dar cu inima în mână, am să-ți fac semn de pe nisipurile ce încă miros a lemn ars pe suflet.
Îmi vei recunoaște umbra și fluieratul ștrengar.
Și timbrul meu inconfundabil de copil.
este doar un răspuns, dana… un răspuns lui road şi scrierilor sale.
sau e mai mult şi nu ştiu?
să mă cauţi în toate femeile lumii căci soră de leagăn sunt cu ele, cu toatele. şi în fiecare este un semn al meu, ca o mică bucată de sticlă din care poţi compune, bob cu bob, fir cu fir, sufletul tău de copil. am să te aud râzând şi asta îmi va fi dar. promiţi să mă găseşti?
da de ce să scrii mic? nu este oare scrierea noastră o oglindă?
fiecare vede ce vede el.