sursa foto: salome
în cercul de sus, cel nevăzut şi neatins, liniştea este absolută. îmi imaginez uneori că îl ating în ciuda distanţei şi a staturii mele deloc impunătoare, ba din contră, extrem de măruntă, aşa cum îi stă bine unei pisici. dar asta nu mă împiedică nicidecum să visez.
de pildă am visat până la inocentimă că voi trece negreşit pragul către soare, deşi eu sunt numai o umbră înaltă cât o palmă de copil, un calanod prin care vântul trece electric, ca un amarcuş ce sună uneori telin, alteori năvalnic şi atât de clarid.
în cercul de mijloc, tangibilul, cel care seamănă cu un rosuar al timpului pistatic, coboară în soludic vorbele şoaptă fisurând liniştea. puţini îl ating, puţini îl ajung, dar există şi pentru o pisică, aşa ca mine, speranţe şi promisiuni. nu ezit. liniştea ca o apă tulburată are gustul sarece al ademenirii.
în cercul de jos, cel aproape atingând pământul, liniştea nu există decât sub forma unui pretext. vorbele ca nişte animale flămânde şi vorace se izbesc de toate fiinţele cu o exaltare aproape dureroasă, în contrast cu lumea de sus, aşa că eu, o biată pisică, mă feresc cu greu de lungile şi inutilele monoloage care cresc tufalnic în jur.
da, ştiu, sunt bolnavă de trecercuri. de aceea sar uneori peste zidul veridicat, căutând cuvântul.
si gasesti cuvantul! nu doar unul ci multe si le asezi asa frumos…
zi faina sa ai, psi!
Buna dimineata, pisic si miauuuu…Tufalnic tare! Imi placu’.. !
Si amarcusu meu , ca tabelu e rosuar, pan acu:
http://labulivar.wordpress.com/2012/10/20/duzina-de-cuvinte-cociorva/:
Tu cauţi în cuvânt, dar tot mai bine cauţi în miauneli, pisică!
Vezi bine atunci cine te ţucă şi în răspăr, fals mângâind, părul de ţi-l ridică.
Aş sări şi eu ziduri, căutând linişte, da’ mă trac în jos fix trecercurile!
parca ai vorbi despre cercurile de la olimpiada.
imi place umbra cat o palma de copil, imi place pentru ca e perfect egala cu visatul. cu ansamblul.
parca ai fi o picatura de ploaie ce trece prin mai multe cercuri, cum trec leii la circ.
Îmi place cum se manifestă la tine boala asta! 😆
Şi cred că sunt atinsă clarid şi eu de trecercurile contagioase – e drept că sub o formă mai prozaică – fiindcă iar am scris şarace…
Nu trebuie sa sari peste nici un zid…tu cuvantul il ai la tine…nu trebuie sa il gasesti.
la mîngâieri și pupături spun pas
și scutur blana nărăvaș
eu trec prin cercuri nevăzute
cuvintele ce nu sunt scrise,
eu trec prin ape de tăceri
minciunile de azi, de ieri
și vin la masa cea de piatră
să dau, fără să cer vreo plată
și știu și tac și nu mă spun
când lumea asta de săpun
baloane face, sclipitoare
și mult prea des… amăgitoare.
rezolvarăm, virusache.
poate că asta și suntem, alexander, niște picături de ploaie ce trec prin cercurile de foc, în căutarea cuvântului.
mulțumesc tare mult.
simptome ciudate ne leagă, nu vero? dar e bine că nu avem nici leac și nici scăpare!
dacă ți-aș spune într-o zi
că și ochii cei mai frumoși mint
și ridică ziduri
m-ai crede?
o umbră cât o palmă de copil
atâta sunt,
dar știu
și am ales să tac
căci zidurile nu mă-ncap.
bun, aşa,
da’ fă baloanele din altceva! 😆
săpun mi-e-n nume, şi aru poate-i marca, cine ştie?! 🙄
mai bine zi că lumea asta-i din baloane de… hârtie.
să pun hârtie aşadar
dar… în zadar
căci mi-e regatul un pahar
şi-un dor hoinar
se-ntinde leneş… trotuar
în efemerul rosuar.
E într-adevăr unul dintre puţinele cazuri când e bine să nu existe leac! 😆
heheheeee!
ce treabă a ieșit aici!
Îmi plăcu ! Ca să-l plagiez pe Virasache al nostru.
😆 a fost o zi grea, rata? apreciez perfecta noastră sincronizare, ea este motivul pentru care ne tot însoţim de atâţia ani, cu acelaşi entuziasm, nu?