până la capătul zilei un vers,
până la vers o mirare
tivită cu petale galbene
soare.
până la început o linişte,
până la linişte freamăt
de ape zămislind neînceputul,
mugur.
până la cer o scară,
până la scară pământul,
mama tuturor rădăcinilor noastre,
statornic.
până la uşă o fereastră,
până la fereastră un scaun
aşteptarea şezând cuminte
şi blând.
până la capătul nopţii un dor,
până la dor un cântec,
fluier de oase în vânt,
frunză.
până la mâine un ieri,
până la ieri un sărut
al clipei ce curge nespus,
căuş.
soare: ce mugur statornic
şi blând, în frunza căuş.
minunat poem fara predicat, dar unde e tabelul…vreau sa ma inscriiiiuuuuuu
Poezia = încântare!
Buna dimineata ,pisic si ..miuauuuu…!Ba io deduc , ca predicatu(nu ala-n strana ) este E…”până la cer o scară,
până la scară pământul,
mama tuturor rădăcinilor noastre,” Place lu Sake..
iar s-au asezat frumos cuvintele la tine!
zi faina sa ai!
Până la mine un zâmbet
până la zâmbet un vers
dintr-un club din univers!
După putirinţă!
nu rămâne nespulberat, carmen, ci îşi găseşte împlinirea. eu aşa cred.
azi gospodivele tivesc la vers,
cât domnii stau cu mâna pe tigaie,
miroase-a toamnă-n univers
şi-a escalop… de oaie! 😆
Cum faci, cum nu faci
Ca mereu in cuvinte imbraci
Raze de soare, cer senin
Conturand pe buze zambet fin.
La multi ani altcersenin si cammely!
nu-i prea plac pingurile astea, prea complicat…
Frumos cercul tau!
Sublim!
Norocu’ meu că mă trezesc tîrziu şi pîn-ajung, problema se repară.
Cam puţini “clienţi” – să fie mahmureala de după meci, astenia de toamnă sau pur şi simplu, plictiseală? :unsure:
complicat? 😆 ia întreabă-l pe dragoş…
mulţumesc, lolita.
norocosule, bună dimineaţaaaa! azi lumea îi la sântă mărie, de-aceea e linişte. în plus, avem doi mari absenţi: tibi şi vero! 😥
tu, psi©, la tine-i azi Grădina Iubirii?
mi-a luat destul s-ajung, ai alungat verbele,
da’ le-am întors io pe care s–au lăsat prinse.
în albul ăsta sfios
ape zămislind neînceputul…
clipa curgea fluier de oase.
până la capătul zilei era doar o mirare,
până la începutul de linişte, freamăt de dor,
doar în cântec aşezarea era cuminte,
tivită cu petale galbene, până la încerc,
până la ieri.
Mă bucur mult că abia acum, venită de la slujba de la biserică și după ce m-am odihnit bine, am citit Duzina ta.
Abia acum mă reprezintă
„până la cer o scară,
până la scară pământul! ”
plaCiere în replică, almanahe? 😆 bineee… bineee…
da să ştii că la mine îi labirint de cuvinte. pentru grădina iubiri, rog adresaţi-vă forurilor competente!
mă bucur dacă cuvintele mele au sclipire de oglindă, carmen!
asta înseamnă că şi-au găsit rostul.
mai competent for decât cel interior, din dumitale, nu cunosc!
de aceea am extras cu plăcere, plaCiere… deşi n-am vrut să-mi fac niciun păcat azi, da’ parcă poţi cu-aşa cer(c)uri.
:yahoo: da, da, las că nici eu nu am rezistat tentaţiei de a te plaCia astăzi. dragule, o întrebare: participi la superblog? venim cu ligheane de apă rece întru susţinere?
lolita!
vin să te citesc acuşicaaa! cumsecade muzele celea… cumsecade! :yahoo:
„până la cer o scară,
până la scară pământul! ”
pamantul care pe toti ne rabda pana ne acopera si atunci ca orice om ma-ntreb: pe scara aia urc sau cobor ?!
pup dulce psi, noapte buna.