cine mă inspiră

by

dimineţile îşi varsă lumina încet, într-un amestec de tăceri pe care numai respiraţia îl mai atinge la răstimpuri, egal, ca o pală atinsă de vânt.

ea stă aplecată peste pagina miraculos albă cu chipul atins de şuviţele de păr ce tot alunecă. uneori, atunci când ridică privirea spre nicăieri, ochii ei limpezi au luciri de pisică, iar pe frunte i se ghiceşte seninul în formă de stea. nu, nu zâmbeşte, dar este prinsă toată într-un altfel de zâmbet, lăuntric, ridicat din ea însăşi, acel zâmbet pe care, atunci când nu este singură, îl ascunde în ochi ca pe o lacrimă pe care nu se hotărăşte s-o arate luminii.

mâna ei alunecă uşor peste hârtia pe care rămân încrustate flori de cerneală, pe care ea le acoperă delicat, cu cealaltă mână, de parcă s-ar teme că un vânt nărăvaş, iscat de nicăieri, le-ar putea desprinde. pe pagina care nu mai este albă, gândurile se prind unele de celelalte într-un labirint din care ea nu iese de fapt niciodată, nici chiar atunci când iese pe uşa casei. o parte din ea rămâne acolo, între marile şi nevăzutele ziduri, în vreme ce restul fiinţei sale zâmbeşte printre oameni, face calcule şi semnează, ascultă vocea de la celălalt capăt al firului, plăteşte facturi, cumpără mâncare de pisici, zâmbeşte, zâmbeşte, zâmbeşte, zâmbeşte. o parte din ea absoarbe totul cu sete, toate acele tablouri atinse de ireal şi de real, cu regretul că timpul o grăbeşte mereu, prea mult, prea mult.

dar ştie: fiecare dimineaţă este tivită cu liniştea aceea topită în cana de cafea şi în tors de pisică. şi atunci, preţ de o respiraţie, cele două părţi ale ei devin întreg.

m-a întrebat tudor, unul dintre bloggerii pe care eu îi admir,  “cine mă inspiră pe mine?” şi m-am gândit mult la răspunsul pe care să i-l dau, să fie cel potrivit şi adevărat.

tudor, din labirintul de gânduri şi poveşti, maya a ales să îţi dăruiască fotografia de mai sus, iar eu răspunsul: oamenii cu care mă însoţesc sunt cei care stârnesc apele adânci ale sufletului meu, oamenii cu darul lor frumos, cu omenia lor, cu timpul pe care mi-l dăruiesc mie.

şi pentru că această întrebare este o leapşă, o dau la rândul meu mai departe.

38 thoughts on “cine mă inspiră”

  1. Două mici erori typo (poţi şterge mesajul, ca să nu strice emoţia textului):

    prinsă toată într-un altel de zâmbet

    prinsă toată într-un altfel de zâmbet

    să fie cel potivit şi adevărat

    să fie cel potrivit şi adevărat

  6. cine mă inspiră pe mine? hmmm. oare mă inspiră ceva sau cineva???
    ştiu numai că foarte rar îmi şopteşte c(in)eva ce anume cuvinte să aştern…

  12. ador poza asta, iar Maya este atat de dulce. Sunt convinsa ca Miaurica al meu ar iubi-o tare mult. Dar pe al meu nu-l las asa pe o hartie prinsa cu agrafa pentru ca are niste gheare lungi, negre si abile cand e vorba sa sfasie hartia pe care sta.
    Eu am raspuns la intrebarea asta mai demult si indraznesc sa pun link-ul aici: http://kadiasfood.wordpress.com/2012/05/20/inspiratie/
    (daca te supara poti sa-l stergi).

  14. evident, la ce să te aştepţi de la o pisică ca mine. Ia să nu mă mai pun io-n braţele tale să te încălzesc, ia să nu-ţi mai ling eu mâna(cu care scrii) să vedem cine pe cine inspiră! sad

  15. Dragă Jora, bipedele astea sunt de o ingratitudine crasă! Vero nici măcar n-a pomenit de mine, m-a băgat într-o ciorbă cu “toţi şi toate”! sad

  17. ba eu zic sa inspirati in continuare, ba chiar mai abitir ca cine stie, mana aia poate uita sa desfaca pliculetul cu bunatati.

  18. şi ţie să-ţi trăiască lord pip şi să ne povesteşti despre el, carmen! vrei, te rog? happy te simt însă supărată pe oameni… sau îmi pare mie? 🙄

  19. sărumâna, kadia! surpriseops: şi maya are gheare lungi şi apucătoare, caietele mele însă preferă de departe să le roadă pe la colţuri! big grin vin acum să te citesc… cum să mă supăr? tu să mă ierţi, că nu vin mai des pe la tine.

  30. blanoasa muza , inspirati, expirati si un tors mai ascultati apoi scrieti repede pana nu se usca cerneala 😆
    in cazul asta un miau dulce Mayei, din partea mea!

  32. eu vin pe-nserate, sau mai degraba- pe-nnoptate, intarziata, ca vin de departe, aruncand pe-o clipa din spate noianul grijelor din rutina zilelor…
    psic@drag, multumesc mult ca te gandise-si la mine… din pacate, nustiu ce mi se-ntampla , ca nu prea pot scri de-o vreme… asa cum scriam mai inainte… oricum e o intrebare buna, buna de gandit si o sa ma gandesc… la ea si la raspuns happy

  33. pe mine ma inspira lipsa de coeziune intre ideea asta si ideea urmatoare. dintre urmatoarea si premergatoarea s.a.m.d. sufar, pentru ca orice idee se intoarce pe dos intr-o clipita.

Comments are closed.

error: Content is protected !!