tu nu mă cunoşti

celui care mă minte îi răspund cu un zâmbet,
scaieţii vorbelor lui nu mi se prind de fuste,
atunci când trec singură pe drum
căutându-mă iarăşi pe mine.
celui care măr roşu îmi întinde
să-mi potolesc la amiază setea uitării,
cu o clătinare de cap îi răspund:
eu îmi ud sufletul cu lacrimile mele,
dar nu cu promisiuni meschine.
celui care crede că mă cunoaşte din cerneală
nici zâmbet, nici clătinare de tâmplă
eu mă ascund în cuvânt
şi mă cobor în adânc,
acolo unde zăpezile nevăzute cresc
până la grinda cerului.
tu nu mă cunoşti.

 

şu un later edit (poezie răspuns şi mulţumire pentru almanahe, tot din ciclul “pe la alţii)

durerile-mi curg în adânc
spre pământ niciodată
nu e lacrimă să mă încapă
atunci când mă frâng

lumina, ce sete înaltă
niciodată de ajuns
când prin versuri m-ascund
cu un zâmbet pe talpă

şi poezie răspuns pentru drugwash 

ce mare încifrată ţi-e tăcutul
din ochii ce privesc amar apusul?
când asfinţitul e tivit cu miere pură
o lacrimă ţi-e scut şi ţi-e arsură.

ce judecată aspră şi nătângă
din ochi străini, ce haină lungă
de ipocrit te-atinge-n noaptea asta?
priveşte-n faţa ta şi… basta!

căci omul pur, curat şi vinovat
de toate câte-n lume sunt păcat
nu judecă ci doar îmbrăţişează
pe celălalt. şi luna îi veghează.

întoarce palma către soare iar
cu miezul lui ce-ncape în pahar
fă-ţi scut. un zâmbet nou răsară
tu, jumătăţi de om şi de vioară.

20 thoughts on “tu nu mă cunoşti”

  1. geanina, mă cunoşti din cuvânt mai bine decât mă ştiu mulţi dintre cei cu care împart aerul aceleiaşi încăperi! happy

  2. draga miaaa, poezia e scrisă mai demuuult. azi e altă zi, iar luni va fi altăceva. mulţumesc de grijă, almanahe, sunt ok. :rose:

  3. ioi, e dementiala poza cu pisi! 😆
    cat despre raspunsul in versuri nu ma bag ca-mi prind urechile, habar n-am ce tot vorbiti voi acolo cu rime si fara rime, dar pot sa-ti pun si eu o intrebare: si ce daca nu te cunosc, crezi ca scapi? 😆

Comments are closed.

error: Content is protected !!