frumoasă era.
ca mai toate femeile.
avea însă un râs al ei
ca de cireşe rostogolite,
ca de puf de păpădie,
sub care dormea o zăpadă.
frumoasă şi-ar fi dorit să fie,
mai frumoasă decât citise
că te pot face cuţitele
care dor până la sângele
în care doarme nerostită
o zăpadă.
a venit un om.
răsuflarea lui a spart
toate păpădiile.
ca pe o ninsoare ipotetică
o privea
cum îşi rostogolea cireşele.
şi cerul căzuse
sub arşiţă nouă
suflul de păpădie argintată
sclipea.
sursa foto:salome
Tare frumoase versuri! Un “tablou”…minunat!
O zi frumoasă, dragă Psi!
… mie-mi pare rau de papadiile sparte,.. chiar daca a rezultat in final sclipirea
oricum, m-am strecurat atent printre puf sa nu trezesc zapada… ciresele m-au prins cu un zambet … si mi-a placut 
tare mult îţi lipseşte zăpada,,, aşa-i, psi?
oamenii astia!
mulţumesc, alex. zi grea a fost, dar mergem înainte. gânduri bune pentru tine.
sărumâna, altcersenin.
păi cum, rata?! să nu sufle ea? 😆
aşa e tibi, aşa e.
ops:
care, care?
tablou răcoros de vară.
pisi seamănă cu Jora mea.
sigur nu este chiar ea?
tare frumos mai stii tu sa le asezi! a iesit tabloul, a iesit imperfect de fantastic
rasuflatorii
mulțumesc, geanina!
ops:
deci nu sufleori ci răsuflători! hmmm….
Femeile astea! Se văd frumoase doar prin ochii altora, chiar dacă…,,răsuflarea lui a spart /toate păpădiiile,,.
cam aşa, 9, cam aşa. ştii tu ce ştii.