primăvara intrând pe sub uşă,
pe sub semnele albe,
prelinse în murdar,
ca nişte paranteze inutile,
golite de conţinut.
primăvara ieşind prin ferestre,
găleţi pline ochi
de şoapte de zâne,
rostogoliri de ghiocei,
clepsidre minuscule,
alb peste alb petrecut.
primăvara privind peste masă,
jucător de şah cu piese mereu albe,
întotdeauna învingător
şi miraculos atins de verde,
până dincolo de aşteptare.
primăvara venind,
autograf cu cerneală invizibilă
pe un petec de cer
ireal de albastru.
frumos! ce mai, tu ai o bagheta si nu ne zici!
pop de noapte buna 
Frumoasa poezie..place mult, mult…
Buna dimineata ,pisic si…miauuu!Tot la fel, primavara mea e ca Napoleon, face mai multe in acelasi timp..Intra , iese pa fereastra , numa intr-o umblatura o tine…O zi buna!
Blue, nu ma lasa internetu sa intru pa blogu tau..Nus da ce..Poate se remediaza..E ceva in neregula p-acolo?
Io am aflat ..E si dirijoare!
mulţumesc, blue. o să te citesc!
geanina, nu am baghetă. pe cuvânt.
mulţumesc frumos, draga mea.
miaaaau, virusache! o zi faină şi la tine. vin acum să văd ce şi cum!
Mi-a placut provocarea ta si am raspuns si eu..
iar poezia ta mi-a mers la inima…felicitari!!!
carmen, exact această diversitate îmi place şi mie. ne arată cumva, dacă mai era nevoie, că dincolo de aceleaşi 12 cuvinte, suntem oameni diferiţi.
bine ai venit, vanessa! vin acum să te citesc. mulţumesc frumos pentru apreciere.
Frumos Psi, frumos…
Trebuia sa ma aliez cu Primavara… asa poate castigam jocul cu Timpul
Neatza pisic mic
De câte ori citesc o poezie nu sunt în stare decât să mă minunez.
”rostogoliri de ghiocei,
clepsidre minuscule,
alb peste alb petrecut.
”
Plăcut tare mult!
când citeam s-au rispit cuvintele, poate şi pentru că încercam să scot în acelaşi timp de pe la uşi, de pe la ferestre banda de burete, pavăză-naintea frigului, urmând firul cuvintelor tale…un haiku(într-o altă formă, grandios…
Ce de imagini unse pe suflet!
Ireal de frumos!
(Şterge-mi, te rog, comentariul anterior – mi-am scris adresa greşit şi nu mi-a apărut avatarul (sper să-mi apară acum
ireal? nu, nu cred.
bine ai venit pe aici, mariana!
mulţumesc, genoveva!
mulţumesc mult!
cam aşa cum mă uit eu la hiperbole, matrice, şiruri şi limite, carmen? 😆
simona, cu timpul nu putem câştiga… dar ne putem bucura de el. de timpul prieteniilor, al lucrurilor şi întâmplărilor frumoase!
mulţumesc, draga mea!
frumos mai vine primavara la tine pe blog, Psi! foarte frumos
a venit şi în real, elly! ieri a fost primăvară în braşov datorită danei şi lui alice!
Marianei îi place cuvântul ireal, psi, pentru că şi ea e ireală
Ca şi Grişka, vine aici, la duzină, şi pe blogul ei, şi oriunde altundeva, doar atunci când o aduc eu. Numai că, spre deosebire de Grişka, ea nu trăieşte în casa mea, ci doar în imaginaţia mea 
Şi mă distrează să scriu în numele ei – e un alt mod de a spune o poveste. Mă bate gândul să mai încerc şi altele de acelaşi soi 😆
Şi ai găsit-o?
(Eu tocmai am pierdut un comentariu – poate-l găseşti la spam-uri)
nici nu o caut, vero!
nu-mi place primăvara!
alter ego, vero? nu prea înţeleg necesitatea, dar bine că mi-ai spus.
Am spus-o şi pe „Veronicisme”, psi. De mult. „Micile Mizerii” e trecut şi pe lista blogurilor mele din pagina de deschidere, şi în coloana din dreapta sus, la link-urile către partea mea de blogosferă. E „blogul meu dintr-o lume paralelă”, unde Mariana Ceroniacev (e o anagramă pentru Ana-Veronica Mircea) spune povestea, iar mătuşa ei Matilda traduce cărţi şi înjură uneori (într-un loc unde nu se prinde prea multă lume că am înjurat eu
Însă acum am văzut că mi-ai urat bun venit, am dedus că n-ai remarcat cele de mai sus şi m-am gândit că o precizare în plus nu strică
Iar comentariul sub identitatea ei de aici avea menirea (eşuată) de a atrage mai mulţi cititori la povestea vrăjii
vero, mea culpa… am uitat, iartă-mă!
dar promit să găsim împreună o altă cale de a aduce povestea ta în atenţia celorlalţi! 
poţi conta pe asta.
Nicio problemă, psi! Nu eşti obligată să ţii minte toate trăsnăile mele!
ba este… pentru că îmi plac, vero!