tânjesc după palmele tale mari, ca niște aripi ce mă înfășoară atunci când mă cuibăresc în brațele tale. tânjesc după caldul tău. palmele tale au o viață a lor și o sete de atingere ce mă înfioară și mă amețește, remodelându-mă iar și iar, mai vie, mai bună, mai plină de mine . de o vreme stau pe o margine de cuvânt încercând să-i învăț rostirea și mă tem. atât de mult mă tem să nu greșesc înșiruirea de litere! plouă. geamurile se umplu de lacrimi pe partea aceea lăsată afară, în vreme ce acolo, în adâncul sufletului meu, tu picuri cu așteptări, cu nerostiri, cu boabe de rouă, cu struguri, cu sărutări, cu minuni. pe sticla ce îmi sprijină rece și apatic fruntea, respirația mea desenează arabescuri.
de-aș avea curaj, aș rupe toate umbrelele ce mă despart de cerul ochilor tăi, cele sub care mă ascund uneori, doar ca să mă găsești. de-aș avea inima de-ajuns de mare, te-aș ține acolo, captiv pentru totdeauna sau pentru toate clipele în care vrei să rămâi. ai coborî uneori în sângele meu și cu hohot de râs în glas mi-ai aminti cât de mult mă iubești. mi-ar răsuna arterele de vocea ta și m-aș strânge puțin, ca să nu strivesc ecoul.
dar atunci când întind mâna… nu te găsesc. și doare.
voiam de fapt să îți spun că, atunci când vii, să nu uiți umbrela cea roz, amintire dintr-o altă viață, a ta. iar dacă nu mă găsești, să mă ierți.
cred că m-am rătăcit pe undeva.
foto preluată de aici
by 
aoleu, psic! ma omori! cum asa frumos! s-au apucat de zbuat fluturasii prin stomac de emotie. doar ce ii mai linistisem! offff…
de la tine aveam umbrela? că uitasem, rata de unde am plecat cu ea! :yahoo:
off, geanina!
Mi-a dat pisi cu gheruţele-i talentate peste bot – acu’ nu mai pot decît să schelălăi şi să mă retrag într-un colţ, contemplativ.
tânjesc după palmele tale mari, în care îmi cuibăresc inima ca între aripi înfăşurare. tânjesc după caldul tău. palmele tale au o viață a lor și o atingere ce mă umple de sete, remodelându-mă iar și iar, mai vie, mai bună, mai plină de mine. de o vreme stau pe o margine de cuvânt ca pe muchia unei prăpăstii, încercând să-i învăț rostirea și mă tem. atât de mult mă tem să nu greșesc înșiruirea de paşi! plouă. ramurile se umplu de lacrimi pe partea aceea lăsată sus, în vreme ce adâncul prăpastiei îl umplu cu așteptări, cu nerostiri, cu boabe de rouă, cu struguri, cu sărutări, cu minuni. pe cerul ce îmi sprijină înnourată fruntea, respirația mea desenează fuioare de dor.
de-aș avea curaj, aș rupe toate umbrelele ce mă despart de cerul ochilor tăi, cele sub care te ascunzi uneori, doar ca să te caut. de-aș avea inima de-ajuns de mare, te-aș ține acolo, captiv pentru tot adâncul sau pentru tot înaltul. ai coborî uneori în sângele meu și cu hohot de ploi în glas mi-ai aminti cât orizont mă iubești. mi-ar răsuna arterele de albastrul tău și mi-aș strânge puțin torentele, ca să nu strivesc ecoul din val.
dar atunci când întind inima… nu te găsesc. și moare.
voiam de fapt să îți spun că, atunci când vii, să nu uiți ploaia, amintire dintr-o altă viață, a noastră. iar dacă nu mă găsești, să nu mă mai cauţi.
cred că mi-am rătăcit aşteptarea, nerostirea, minunea. cred că am încurcat înşiruirea de paşi…
lasă contemplarea şi scrie, drugwash. ştii şi ştim
căce poţi! tocmai te vizitasem şi nu duci lipsă de metafore…nu am replică la poezia ta.Stai că-s un pic ocupat să-mi prind coada… După aia mai vedem, poate găsesc o idee mai bună.
coada? r u tomcat?
Ce cîine de rasă am fost şi ce javră am ajuns…
senectutea, maică, senectutea.
Lasă-lasă, că de-o alergătură tot mai am în mine, şi-apoi să vezi flocăială şi chirăială! 😆
măi căţăăăl, ţi s-a făcut de flauşat blana?
hai numa să vezi gherăneală! 
ştii că scriu, tibi. ştii că scriu… şi nu de ieri, de azi., aşa cum ştii şi că multe sunt rod al imaginaţiei, vibraţie la o imagine, la o emoţie.
ştiu psi, ştiu…
noapte bună. te mai citesc cu drag, şi mîine!
noapte bună, tibi! noapte bună… pe mâine. prezenţa lui rokssana pe blogul tău mi-a fost astăzi dar nepreţuit. îţi mulţumesc.
Bine, bine, te iert de data asta de alergătură… Cine zicea că nu se-mpacă lătrător cu miaunel?
eu nu spuneam, nu nu!
decât… noapte bună!
fara a diminua din minunatia scrierii, eu aici (tanjesc dupa caldul tau) am inteles asa: tanjesc dupa caRdul tau
😆 măi, este şi asta o opţiune! 😆
sunt umbrele şi-umbrele
dar umbrele roz ne-aduc mângâiere
când apa de ploaie ne intră in piele
şi când mucegaiul s-aşază pe stele.
trecând peste curioasa întâmplare că io scriam la tine şi tu la mine… fatăăă, prea vezi tot! a ta o fi fost umbrela, oare?
cratch: am ameţit de când îi caut stăpân(a)ul
ei, văd tot! văd tot şi încă ceva!
stai să-ţi spui ce?
de două ori ni s-a întâmplat asta, dar şi la carmen am dat în urma- ţi! abia mă tiu după tine…
nu-l mai căta pe stăpân, lasă-l să caute el! stăpân..adică …să caute el stăpân…
umbrele roz nu se găsesc peste tot şi
dacă n-o cată, mă tem c-a pierdut tot,tot, tot!
ei, te ţii după mine? 😯 da fluieră fată să stau locului, nu mai alerga! zici să păstrez umbrella? bine, bine.