per fumio

nympheas. de primăvară

  nympheas- claude monet sursa foto: wikipedia traversăm de puţine săptămâni începutul, cel puţin calendaristic, al primăverii, anotimp al culorii şi al florilor ce dau în rod şi din care se vor naşte iar şi iar alte parfumuri, unele după reţete secrete, păstrate prin ani, altele ce aşteaptă încă să se nască în sertarele magicienilor… Read More nympheas. de primăvară

per fumio

iasomia, povestea unei regine

de o parte şi de cealaltă a mediteranei, în climatul acela cald şi ademenitor, în serile târzii sau dimineaţa, cu câteva clipe mai devreme de trezirea soarelui, dealurile cântă.  culegători sau simpli turişti, oameni ai locurilor sau căutători de frumos prin lume, dacă ne aflăm în zonă, vom vedea numai şirurile lungi de arbuşti prin verdele… Read More iasomia, povestea unei regine

per fumio

lăcrămioara….

despre lăcrămioară floarea lui Isus am mai scris pe aici însă astăzi, reîntoarsă dn vacanță, am găsit la cita povestea obiceiului francez de 1 mai și totodată rugămintea ei de a readuce aici, în casa mea, scrierea despre parfumul de lăcrămioare, această zăpadă a lunii mai apărută și ea demult, pe când eram mai harnică la scris. cu un… Read More lăcrămioara….