sturmkaiserin ep.12

verin stătea la masa lungă, de lemn întunecat, ce ocupa aproape întreg spațiul încăperii și la care, parcă dinadins, cineva pusese doar două scaune, cel pe care stătea ea, așezat pe mijlocul laturii lungi și un altul, gol, așezat la capătul scurt, de lângă una dintre ferestre. încăperea era scăldată în lumina amiezii, fire de soare și de miere se împungeau jucăușe prin ferestrele mari, lăsate deschise, luându-se la trântă cu liniștea care domnea în jur, ca și cum nimeni nu ar fi locuit acolo. jocul luminii sporea particulele de praf iscate de vânt amplificând parcă și mai mult senzația de nelocuit și peste toate plutea un miros familiar, un amestec de ierburi uscate, de oregano și rozmarin, poate și de lavandă. aidoma întregului tablou din care făcea vremelnic parte, verin stătea nemișcată, cu antebrațele lipite cuminți de lemnul lăăcuit care își pierduse de multă vreme mirosul și privirea plecată. o șuviță de păr roșu ca focul îi scăpase din prinsoare și se juca nestingherită și nebăgată în seamă pe fruntea ei, coborând și ridicându-se alene, în joaca vântului. ar fi părut asemenea unui desen dacă nu s-ar fi ghicit, la întervale regulate, respirația ei egală, liniștită și zâmbetul care creștea și scădea pe măsura gândurilor ca o apă ce caută iar și iar țărmul de care este îndrăgostită.

verin se ancorase în răbdare și așteptare, lăsând timpul să curgă independent de ea. făcuse asta de suficient de multe ori încăt să știe că, atunci când intra în starea aceasta, zgomotele din jur se topeau și viața însăși parcă se oprea locului într-o încremenire, iar liniștea cobora peste ea ca un clopot de sticlă protector. judecând după mintea ei ageră și după iuțeala răspunsurilor, verin putea trece drept o erudită printre semenii ei și poate chiar și era. memoria ei putea scoate la iveală o mulțime de lucruri, unele uitate, altele chiar neștiute de oameni, dar ca orice pisică de vânt prefera să le țină pentru sine. oamenii nu agreau istețimea și cu siguranță nu pe aceea a cuiva care te privea de sub ochii migdalați și verzi ca pe o pradă, căci verin avea cu siguranță ochi de prădător la pândă, chiar și acum când stătea. întreg trupul ei subțire și relativ mărunt semăna cu al unei feline ce nu ar fi pregetat să atace în ciuda glasului ei blând și al supunerii pe care o afișa mereu. și dacă ancorarea și răbdarea îi erau în sânge, supunerea fusese cel mai greu lucru e care îl învățase. îi mâncase mult timp. spre deosebire de ea, celelalte se modelau ușor sub legământ, devenind supuse omului, unele chiar fără crâcnire, în vreme ce ea se silea să-și înăbușe impetuozitatea. iar frumusețea ei stranie nu o ajuta deloc. puțină lume din regat aveam pielea atât de albă, aproape translucidă, ochii verzi cu scânteieri de chihlimbar și cu siguranță că nicio femeie nu se putea lăuda cu părul roșu ca focul. majoritatea femeilor din saffron aveau tenul pătat de soare, brațele colorate de soarele sub care forfoteau atunci când ploile încetau și părul închis la culoare, deși unele case se puteau lăuda și cu domnițe cu părul de aur, calitate care nu era neapărat pe placul celui ales care prefera de departe c a miresele lui să aibă pielea de porțelan și părul întunecat precum noaptea.

când umbla printre oameni, verin își purta părul legat și acoperit și ochii plecați. hainele negre sub care se ascundea trupul ei elastic și mlădios treceau ușor drept ale unei servitoare oarecare, trimisă cu treabă prin citadelă, însă privirea și părul o puteau trăda stârnind curioșii. desigur, ar fi putut purta pelerina care o ascundea însă evita de câte ori putea să o folosească. chiar și regen își lăsa pelerina deoparte de câte ori putea, însă verin nu era nicidecum legată de fiica lui thor ca să se poată plimba ca un câine de pază pe oriunde ar fi dorit și nici nu intrase vreodată în grațiile ori  cneazului roșu cu al cărui păr semăna întrucâtva, lucru pe care nici nu și l-ar fi dorit vreodată.

timpul trecea cu repeziciune în odaia în care mica pisică de vânt contunua să șadă nemișcată. ploia fixă din zori se evaporase de multă vreme lăsând loc unei dimineți însorite în care orașul trezit din somn își etalase mirosurile și zgomotele obișnuite, trecuse și ploaia de dinaintea orei de ceai și mai apoi, după mirosul de atayef și zaharuri care intra prin fereastră, verin știuse că toată nobilimea se adunase în grădină după același scenariu bine stabilit, ca niște păpuși sclipitoare care dansau după muzica aceluiași magician. nu, nu era cel ales cât timpul. timpul și apa săpau viețile mai mult decât credeau oamenii că se poate iar ea văzuse asta în repetate rânduri. sosise noaptea în cele din urmă, cu praful ei de stele care răsăreau după ploaie luminând calea celor întârziați. prin fereastră veneau mirosurile de mâncare pregătită prin bucătăriile mari, amestecată cu liniștea de dinaintea somnului. abia atunci când totul se potoli ca zhărul topit în ceașcă, verin se mișcă pentru prima dată. zâmbi larg și își lăsă una dintre mâini să coboare pe lângă trup, iar după câteva clipe și pe cealaltă. din spatele perdelelor care se înfoiau sub vânt se auzi un foșnet și apoi încă unul, ca o chemare la joacă. verin știa. în noapte, o pisicî de vânt își pornise solitară zborul. oare era sora ei? mirosul îi era vag cunoscut, dar pisica zbura undeva prea departe, în înalt și ea nu putea dibui cu precizie oricât de mult și-ar fi încordat simțurile. și totuși un dor i se cuibări în inimă ca un cântec vrăjit pe care ea îl ascultă cu atenție.

mult mai târziu, în camera rece și goală intră un copil trezit din somn de coșmaruri numai că cea pe care o căuta nu mai era acolo. verin zbura undeva în înaltul cerului cântând.

 

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “sturmkaiserin ep.12”

  1. Mulțumesc de poveste, Pisic!
    Mai aștept un episod-două și apoi o recitesc de la început.
    Tare mi- a plăcut și acest episod! Să ne mai scrii.

  2. mulțumesc, vero. happy este o mică discrepanță între povestea apărută aici și cea scrisă (scrisă este mult mai mult) dar am de gând să remediez toamna asta.

  3. mai scriu, dana. după o perioadă destul de lungă de abstinență, se pare că muza îmi dă târcoale.

Comments are closed.

error: Content is protected !!