semne de alb colorând asfaltul închis,
semne de negru peste pagină respirând,
aripi.
spune-mi că nu, nicio linişte nu încape
în inima caldă ce bate.
frunze mirosind a rugină în primăvară
toamnă încolţind în verde nespus,
patimi.
spune-mi că nu, nicio inimă nu te încape
ca inima mea ce în tine bate.
by 
spune-mi că nu, zicând da…
da, psi©, da, dar ştii că sunt puţini aceia care vor zice da, fiindcă-s puţini cei care înţeleg semnele albului transcris prin negru, pagini respirând…
mai rezistă însă, încă, semnele anotimpului, fiindcă nu-s subtile, ce uşurare!
Tu vei publica un volum de versuri, Psi.
Neapărat.
Anul acesta.
almanahe… în spatele fiecărui nu este un da, nu-i aşa?
rata, nici eu nu vreau să ştiu!
cam da, diana… recunosc. mi-am promis mie însămi şi nu numai…
ops:
de ce să spună nu? sigur că da, este destul!
blue, ochii negri au căzut pe jos şi la noi astăzi.
niciun cărbune nu se poate pune împotriva sorţii… şi a topirii. dar poate că mâine… poate că azi…
geanina, eu de un să ştiu?
aşa a ieşit textul… nu, nu mai există o altă inimă, acesta este nu. 
“spune-mi că nu, nicio linişte nu încape
în inima caldă ce bate.”
inimile spun povesti, ele vorbesc neincetat…..linistea? nu e loc pentru ea….
îndrăgostită poezie
spune-mi ca nu esti fiica a doua versuri si nu te cred.
inimile spun poveşti pentru cine ştie să le asculte, rokssana. aşa cred. linişte? cred că şi linişte este… uneori.
da, da, mitza… aşa i-am zis şi io, prea, prea…
ano, nici eu nu mă cred, da parcă mama şi tata nu samănă cu nişte versuri.
mmm, frumos si romantic…
romantic spui tu, eu îi spun joacă… citisem pe undeva nişte versuri care m-au provocat.
tipografie, rata, nu editură. va fi o publicare prin mijloace proprii, la un tiraj mic. da, am vorbit deja, am corector şi layouter… manuscris nu am încă.