atunci când vine vorba despre o relaţie dintre un bărbat şi o femeie, atunci când vezi de pildă, la o terasă, o pereche privindu-se cu atenţie şi discutând, te gândeşti pentru o clipă că cei doi oameni pot fi mai mult decât colegi şi mai puţin decât iubiţi? să ducem exemplul puţin mai departe şi să ne gândim că, în toiul discuţiei, ea îl atinge uşor pe mână ori că în tot acest timp se privesc cu drag în ochi şi îşi zâmbesc. doi oameni ce nu sunt colegi, iar discuţia lor are miez de confesiune şi de încredere, ingrediente ce consolidează o relaţie specială, dincolo de timp şi de statut social, numită pur şi simplu prietenie.
şi dacă admitem că prietenia este o formă de iubire reciprocă în care oamenii îşi sunt aproape, se susţin şi se sprijină, atunci este prietenia dintre un bărbat şi o femeie o iubire care în loc să evolueze în modul cel mai comun şi des întâlnit, îşi reprimă atracţia iniţială, cea fizică, trecând spre altceva, poate chiar mai profund? suntem atraşi deşi spunem că nu, de cei pe care îi numim prieteni?
am întrebat în jurul meu şi m-am întrebat pe mine. niciunul dintre oamenii pentru care inima mea a bătut mai intens, mai altfel, nu a rămas în viaţa mea ca şi prieten, dar mi s-a spus că există relaţii în care, din varii motive, iubirea aceea reciprocă s-a transformat în prietenie. cât este de sinceră nu ştiu, aşa cum nu ştiu nici dacă raţionamentul acesta este corect, căci dacă ar fi să judecăm după felul în care există prieteniile dintre oamenii de acelaşi sex, acestea nu au nicidecum o latură fizică şi se bazează la rându-le pe iubire. şi să nu uităm că alegerile noastre urmează o cale adesea greu de explicat în cuvânt atunci când ne căutăm jumătatea, partea aceea de întreg care ne completează şi pe care ne-o dorim “la bine şi la rău, până dincolo de eternitate”.
o altă ipoteză pe care am primit-o ca posibil răspuns şi în jurul căreia mă învârt precum pisica în jurul castronului cu lapte, este aceea că în prietenia dintre un bărbat şi o femeie, cea neprecedată de o relaţie de amor, există un sâmbure în stare latentă ce ar putea rodi oricând, un fel de joacă cu focul lăsat mocnit, poate pentru că există şi o urmă de teamă. nu riscăm să ne pierdem prietenul pentru o noapte incandescentă şi ne înfrânăm curiozitatea, dar potrivit acestei teorii, nici nu putem fi prieteni cu o persoană care nu ne-ar ispiti mai mult sau mai puţin, care ne lasă indiferenţi cum s-ar spune. oare aşa este?
şi mă întreb atunci dacă nu cumva prietenia aceasta nu este asemeni unei aşteptări lungi, tacite (aşa cum este cea a lui fiorentino ariza pentru femeia vieţii sale, fermina daza, eroii lui marques) din care oamenii se dezleagă la un moment dat, conştientizând că nu poate duce nicăieri sau că doare prea mult.
ştiu că acest subiect nu este nou şi s-a mai dezbătut pe bloguri, nu suntem cei care inventăm cheia şi lacătul astăzi. şi mă gândesc că într-o astfel de prietenie, dacă admitem că ea există şi este posibilă, apar unele îngrădiri, căci nu poţi pleca în vacanţă alături de cel mai bun prieten, nu la fel de simplu ca atunci când te însoţeşti cu cea mai bună prietenă şi nici nu poţi alerga în toiul nopţii cu mâna întinsă a ajutor aşa cum ai face când vine vorba despre celălalt prieten, acela de un sex cu tine.
există prietenie sinceră, autentică între un bărbat şi o femeie? sunt la fel de intense aceste prietenii, aşa cum sunt cele legate între oameni de acelaşi sex? prietenia aceasta se clădeşte oare pe o conştientă negare a atracţiei sau ea nici nu există de fapt?
după o prea lungă pauză de pisicafea, astăzi vă invit să dezbatem acest subiect….
Hmmm.
Eu am o gramada de amici barbati.
Dar cand vorbim de prietenie, ma gandesc la sensul ,, sacru” al prieteniei, in care ai incredere delina in cineva, in care iti povestesti poate intimitatile, in care astepti si oferi ajutor neconditionat.
Eu nu cred in acest gen de prietenie dintre o femeie si un barbat.Nu in acest sens!
Am ramas foarte buna prietena si am un sprijin in continuare, cu fostul meu iubit Schatzi. Dar am impartasit o relatie lunga ce usor s-a transformat in prietenie.
Am incercat sa pastrez limita de prietenie foarte buna cu cineva…si limita a ajuns in pat, pentru ca exista acel ceva….sau poate ca s-a transformat in acel ceva de care aminteai mai sus.
Intotdeauna va exista o atractie intr-o prietenie dintr-un barbat sau o femeie, nu neaparat sexuala, cat poate ca mentala, sau poate ca unul din ei este fascinat de modul de gandire al celuilalt, pe care eu o incadrez tot la atractie. Daca nu ai fi fascinat de cineva, nu ai ramane langa el….
Daca exista exceptii…felicitari!
Probabil ca fiecare apreciaza posibilitatea acestui fel de relatie din perspectiva experientelor ce le-a avut si a credintelor sale subiective.
Eu cred in relatia de prietenie dintre o femeie si un barbat. Si mai cred ca suntem mai mult decat o carcasa cu o apartenenta la un gen sau altul.
Personal prefer sa nu incurc oalele. In interiorul meu am limite trasate foarte clar si limpede intre conceptul de iubit si prieten.
Ipotetic vorbind si daca la un moment dat ar aparea o atractie sau iluzia ei, fiind prieteni poti vorbi despre asta si poti depasi momentul ( intr-o directie sau in alta )
Scriu sterg, in repetate randuri, nu imi gasesc cuvintele incat sa ma exprim bine.. Prietenia pe care o vad intr-un barbat e departe de latura sexuala, astfel incat nu am avea cum sa ajungem in pat. Am patit sa discut si la un moment dat sa mi se faca marturisiri si de atunci s-au racit lucrurile pentru ca m-am indepartat, nu aveam cum sa mai fiu prietena si nici un caz nu aveam cum/nu-mi doream sa devin partenera.
Cu sotul meu, a fost atractie fizica de la inceput, nu am dat curs pentru ca eram intr-o relatie, nu vedeam, dar in timp mi-am dat seama ca nu imi e indiferent si am devenit si iubiti si prieteni. Cei mai buni!
hm, am citit si art., si comentariile, foarte interesant topic…
ce e prietenia?! sublimarea relatiilor omenesti?
recunosc, m-am gandit cu intensitate la asta o buna bucata de vreme, am fost de acord cu fiecare dintre parerile celor de mai sus si si cu altele, rand pe rand. as spune ca fiecare dintre noi se afla intr-o etapa a propriei sale vieti si gandeste de la acel nivel. fiecare gandeste in functie de, sorry to say it, ce ii convine lui in acest moment. repet, am trecut si recunosc mai toate aceste etape, am avut, recunosc, o viata destul de intensa- cu multe relatii de prietenie indiferent de gen, atractie mentala sau fizica, barbati si femei etc. apoi, am invatat sa fiu tolerant si sa nu ma arunc in a zidi o ultima parere, ci sa dau voie lucrurilor sa-si desfasoare si ele propriul plan, fiindca nu pot sa cad in capcana sa cred ca eu sunt totul, fiindca nu as mai fi nimic…
se spune ca specia vegheaza asupra individului. oare inseamna asta ceva in contextul propus?
eu nu fac reguli, se prea poate sa ma indragostesc de cea mai buna prietena, se prea poate sa nu raman prieten cu cea mai iubita iubita, se prea poate sa fiu indragostit de o prietena si ea de mine nu si viceversa… este posibil orice. de aceea nu cred in insitutia casatoriei, ea este o frana impotriva altor relatii omenesti. cum mi-as mai permite eu sa fiu prieten cu o femeie, daca am o nevasta, pe care o iubesc fara prietenie sau cu, geloasa, gelozie izvorata din cine stie ce trecut invizibil? pot pune multe astfel de intrebari si mi se poate raspunde in orice mod, ia eu pot continua asijderea, dar singura regula pe care o pot judeca drept corecta e ca nu exista reguli, iar cine si le face este un om nefericit care nu se va bucura de iubire, de niciun fel, ci de conditii.
Habar nu am! Am avut un amic, am trecut dincolo si l-am pierdut. In cazul meu barbatii nu si-au dorit prietenie. Ori nimic, ori dincolo.
ai o poza?
) glumeam… 
si acum sa ne aplecam putin si asupra adevarului gol golut, dezbatand putin o afirmatie de mai sus:
” specia vegheaza asupra individului”
pana la o varsta, e drept nu esti prieten decat cu alea urate foc.
dupa aia, nu faci departajarea, ci nu mai esti prieten nici cu alea urate foc, ca ai face sex cu oricine.
dupa care ramai impotent si toate iti devin prietene.
:lol
)))))))))
scorpio, nu vorbeam de atracţie în prietenie ci de iubire. prietenia este o formă de iubire. mie mi-ar fi însă imposibil să rămân prietenă cu cineva cu care am împărţit patul, adică nu l-aş vedea stând la aceeaşi masă cu soţul meu, prefăcându-se că nu îşi aduce aminte. e cam ipocrită situaţia şi nu mi-e firea. pentru că prietenii mei fac parte din viaţa mea, iar jumătatea mea este parte importantă din ea.
cumva cred că am reuşit astfel să răspund şi la cele scrise de dana. şi mă feresc să răspund fiecăruia pentru că aş dori ca discuţia să fie una de grup.
dar nici nu mi-a trecut prin cap să trec dincolo de graniţa de prietenie, motiv pentru care, judecând după raţionamentul lui eo sau eu nu arăt prea bine în ochii prietenilor mei sau ei sunt orbi de-a binelea!
apropo, eo… nu facem reguli, sunt de acord. însă nu cred că nu ştii legătura care există între noi. spui însă că nu ţi-ai permite să ai o bună prietenă însurat fiind. oare?
Cu siguranţă că există şi astfel de prietenii.
Ce am simţit însă pe propria-mi piele este că astfel de prietenii sunt mult mai rare, tocmai din cauza diferenţei de sex (rar se întâmplă ca prietenia să fie una platonică pentru ambii indivizi). Cred că legăturile se formează mai greu decât între prietenii de acelaşi sex.
psi, nu am spus asa. am spus ca, de pilda, daca as avea o nebuna geloasa, nu mi-as mai permite o prietena cuminte. fiindca specia vegheaza si am perioade in care nu-s ipocrit, admit ca as ramane cu secsul
. dar eu, spre deosebire de altii, realizez repede ca e mai greu sa iti faci un prieten decat sa iti produci o tavaleala repetata 
eu recunosc, femeile cu care fac sex ajung, mai devreme sau mai tarziu, sa ma enerveze. 
, iara cele cu care nu fac devin neinteresante. 
))
kiddin’
nu ma impuscati!
iată un aspect nou şi demn de luat în seamă: gelozia partenerului. nu poţi avea prieteni de sex opus dacă cel cu care trăieşti este gelos. sau poţi tocmai pentru a-i stârni furiile?
max, cred şi eu că pot exista astfel de prietenii, tâlharul de eo chiar este un om care mi-e nu numai drag, ci şi prieten, în ciuda faptului că e mai nărăvaş câteodată!
aoleoooooo, Pisicimea ta, da’ cu ce „subect” șierbinte mă aștepți de la mare!!!
Dar, din păcate, trebuie să mă abțin 
Din păcate, suntem homo sexualus, ne place sau nu. Evident, știi că îmi displac generalizările, așa că admit că pot exista și excepții fericite. Acestea cred că țin de individ, de felul în care a ajuns să-și controleze și să-și ordoneze foarte bine tot ceea ce ține de esența lui. Mă refer la nevoile imediate. E ca în cazul valențelor carbonului 
dacă sunt toate…„ocupate”, atunci este posibil să nu se activeze atracția aceea chimică față de o prietenă/un prieten. Cred că această…chimie, e mai puternică decât orice alte legi morale scrise sau nescrise…
) Nu-l mai citisem de ceva vreme 
Numa’ bun era de o postare
Așadar, nu cred – și e testat! – că există o prietenie între un bărbat și o femeie, decât dacă unul din ei e pe invers!
Exprimarea mi-e cam îmbârligată, pentru că nu pot să vorbesc mai concret…
Bun subiect ai ales!
P.S.: Îmi place de EO
Candva, am renuntat la un prieten ptr ca iubitul ce-l aveam atunci era foarte gelos. ( mult timp mi-am regretat enorm gestul si mi-am promis sa nu mai fac niciodata asa ). Mai tarziu am inteles ca gelozia excesiva si simtul posesiunii n-au de-a face cu iubirea – nu in definitia ce o dau eu iubirii. Asa incat am renuntat la iubit
Posibil ca apar diferentele acestea de opinie si pentru ca definim diferit iubirea. Nu pun semnul egalitatii intre iubire si dorinta fizica, iubire si nevoie, iubire si frica de singuratate, iubire si plictiseala, iubire si dependenta, etc. E posibil ca indragosteala sa aiba cate putin si din astea – functie de personajele implicate in relatie/ de idealurile lor / de felul in care s-au structurat si evoluat. Dar, iubirea transcede toate astea.
Desigur, e imposibil sa avem cu totii aceeasi definitie a iubirii. Dar e fain cand te asortezi cu cineva pe dimensiunea asta
mihaela pojogu, bun venit pe aici. scuză-mi impoliteţea cu care am dat năvală să răspund comentariilor apărute între timp. o singură observaţie aş avea, dagatha spune foarte bine, relaţiie dintre un bărbat şi o femeie pornesc în primul rând de la nevoi, de la valenţele ocupate sau nu ale carbonului. ba mai mult, orice femeie alege cu acel simţ ascuţit al nevoii de perpetuare a speciei, din instinct. abia apoi apar celelalte criterii. femeia alege, bărbatul aleargă, este natura umană.
dagatha, subiectul m-a pocnit sub forma unei întrebări venită de la un bărbat săptămâna trecută, deci nu l-am ales ci m-a bântuit. şi te întreb: excepţiile acelea fericite le-am putea clasifica în categoria “stand by” cumva? planul b? oare nu cumva femeile păstrează aceste relaţii ce nu duc nicăieri ca pe un plan de rezervă doar pentru că pur şi simplu pot ?
afirmaţia care m-a pus pe gânduri şi care a generat această postare a fost cam aşa ” toate prietenele pe care le am sunt femei de care am fost atras şi cu care nu s-a concretizat nimic” şi mă întreb dacă este valabilă şi reciproca…
lotusica, eu spun aşa: ceea ce ne duce unul spre celălalt, unul în patul celuilalt este îndrăgosteala, atracţia. iubirea vine abia după aceea. iar prietenia, repet… este iubire fie că vrem, fie că nu. din fericire nu am fost silită la alegeri care să fi durut, dar nici nu am amestecat lucrurile niciodată. şi cred că este nu fain ci necesar să te asortezi dacă vrei să construieşti ceva împreună.
camilele s-au dovedit a fi prieteni extraordinari.
da dromaderii? îs la fel?
Psi, da, asa simt si eu, ca prietenia adevarata este iubire
agatha
cupidon este personificat intr-un tip cu puta mica, tocmai ca sa nu existe dezamagiri nedorite.
Eu am ajuns la concluzia ca, atunci cand dureaza, prietenia dintre un barbat si o femeie este cea mai frumoasa. De multe ori insa “derapeaza”.
de cele mai multe pori, abisuri? sau nu?
greenleaffy, ok, să admitem că omul se abţine el de la a te ispiti. e de-ajuns? până la urmă ispita se creează în mintea ta, indiferent de ce face ori spune el.
şi asta mă duce cu gândul la relaţiile aşa numit virtuale, cele la capătul cărora se nasc mari dezamăgiri… oare atunci se nasc prieteniile? când omul din offline nu corespunde cu cel din online?
o relatie amicala se naste treptat si progreseaza pana ajunge la un palier fara sfarsit. o relatie amoroasa porneste brusc, in baza atractiei sexuale, si descreste in intensitate treptat, pana se stinge sau, in rare cazuri fericite (cele mai multe, in care actul sexual nu este consumat), ajunge sa existe ca relatie amicala. nu se poate ca o relatie amoroasa, avand actul sexual consumat, sa se transforme in relatie amicala. asta este mai degraba o modelare fortata a relatiilor interumane de catre societate. intra in categoria civilizarii.
psi, lotusull, eo
nu exista gelozie nefondata.
habibi, offtopic: începu ramadanu la voi? nu suferă cămila de foame?
sunt de acord, am şi scris deja că nu mă văd prietenă cu cineva cu care am fost cândva într-o relaţie de suflet, este pur şi simplu o ipocrizie.
da cum arată cea fondată?
nu e generată cumva de neîncredere? şi neîncrederea nu e apa ce sapă în piatra iubirii?
aaa… şi ai mai spus ceva… un cuvânt: “amiciţie”. amiciţia este, eu cel puţin aşa o văd, o relaţie bazată pe afinităţi şi care nu implică afecţiune, ori prietenia trece de acest stadiu, este mai mult. sau ar trebui să.
maine este prima zi de ramadan.
Nuante.
Sigur ca nu exista gelozie nefondata, asa cum nu exista nimic nefondat. Totul pe lumea asta are un motiv. Fericiti cei ce si-l identifica onest ( intr-un exercitiu introspectiv si nu proiectand asupra celor din jur, una, alta )
multam
psi
“nuante”. vorbim despre diferentele dintre legaturile intense si cele platonice. in rest, am aceeasi parere.
mai sus, nu inteleg ce vrei sa spui pentru ca ma intrebi ceva.
unde te întrebam de gelozia fondată? te întrebam cum arată ea? ce chin o justifică, o explică?
ano, hai că nu vreau să ajungem la un acord prefect… eu mai cred că nu sunt atrasă fizic de prietenii mei. să-mi demonteze cineva iluzia, ori să le scoată lor ochelarii de cal?! cum o fi mai bine!
A inceput azi
camilele sunt rezistente
Recunosc spasita ca majoritatea prieteniilor mele cu barbati au alunecat pe un anumit tobogan….Daca-mi pare rau? Deloc
psi
am vazut ce ma intrebai, dar nu intelegeam ce vroiai sa spui intrebandu-ma.
treaba ta ce faci tu cu prietenii tai si numai tu stii cum e mai bine. omul, in general, e o fiinta complicata. daca ar fi fost asa simplu de inteles si experimat sentimentele umane, viata ar fi fost frumoasa doar pentru celelalte lucruri.
nimic mai mult decât ceea ce spuneam. e greu chiar şi pentru cel implicat să spună ceea ce este bine, ano. binele, ca şi răul, e ceva relativ.
azi, mâine? vă decideţi?
misterul aprinde scanteia
întotdeauna! de-aceea sunt pisicile curioase! le plac scânteile!
ano, nicio gelozie nu e fondata.
dagatha, merci, e reciproc
poftim?
nu este deloc o ipocrizie. a nu fi in stare nu e o virtute, ci o neputinta. nu exista reguli, psi.
amicitia nu e nici macar o caldurica intre picioare sort of… cheap
)
da fondantă?
eo, mie îmi pare că este. cum stai la masă cu un fost partener de nebunii şi te pretinzi prieten, iar el îţi vorbeşte de noua lui iubită? ori lângă tine se află noua ta iubită privind galeş către fosta ta iubită devenită prietenă oficială şi consolatoare de corazon?
eu asta n-o cred posibilă cu politeţuri şi acceptări oricât de civilizaţi ne pretindem a fi.
eo
gresesti. conform psihanalistilor, gelozia isi are originea in copilarie si este legata de despartirea de mama. cum suporti gelozia mai tarziu, depinde de felul in care ai trait acea experienta. nu ma mir ca tu nu consideri gelozia fondata, cata vreme pledezi pentru lipsa regulilor si constrangerilor intr-o relatie. iar felul in care gelozia este exprimata este diferit la barbat fata de o femeie.
ano, uite o nouă temă de #pisicafea! dar mai întâi va trebui să-mi fac temele… teşekkurler!
şi pen că tot m-aq obsedat astăzi muzica asta…. din cauză de fazan muzical, v-o las şi vouă.
http://www.youtube.com/watch?v=loWXMtjUZWM#at=12
Crezi ca gelozia ar putea fi legata de felul in care un copil depaseste complexul Oedip ?
Citisem acea ipoteza conform careia gelozia inseamna proiectarea propriei dorinte de infidelitate asupra celuilalt. A, si pe cea potrivit careia la baza gelozei sta un sentiment major de nesiguranta + dorinta de a-l controla pe celalalt intr-un joc nu de la egal la egal, ci de putere ( chestie concurentiala )
Psihanaliza e minunata, dar are, ca orice stiinta, limitele ei
Regulile foarte stricte,duc la rigiditate. Iar absenta completa a regulilor creeaza haos.
In ultimul timp incerc sa renunt la ideea ca cineva greseste. Are doar un punct de vedere diferit de-al meu. Si o alta experienta de viata ( nu mai buna, nu mai rea ).
lotusull
copiindu-l pe oedip, copilul doreste inconstient sa-si omoare tatal si sa se casatoreasca cu mama sa. de la nivelul meu, nu cred ca gelozia are legatura cu complexul lui oedip, ci cu sentimentul de abandonare si nesiguranta dat de despartirea de mama. indepartarea de mama apare in viata oricui, pe masura ce devine independent. asa ca ar trebui ca fiecare din noi sa avem sentimente de gelozie, mai mult sau mai putin puternice. avem porniri sexuale, iar asta e scris in codul nostru genetic. de aici incolo, limbajul trupului, privirea, cuvintele samd ne tradeaza pornirile. gelozia poate fi exagerata, dar nu nefondata. impunerea lipsei constrangerilor este o impunere.
daca asta inseamna ca eu sunt ipocrita, ok sunt. si da…am invatat sa ascult despre noua iubita si sa imi dau seama ca eu nu eram ce cauta si ac se simte fericit cu actuala… am invatat sa accept si ca nu pot fi unica…
ba chiar eu intreb de actuala…fara nici o urma de rautate, pentru ca imi dau seama ca se bucura de faptul ca am trecut peste….
CORECT !
Aha, multumesc.
Ma gandeam la faptul ca ” ravnind ” inconstient la parintele de sex opus, apare si gelozia ca expresie a afectiunii de care beneficiaza parintele vazut ca rival.
Imi pare pertinenta ideea nesigurantei nascute dintr-o gestionare necorespunzatoare a formarii sentimentului de independenta ( prin desprinderea din diada/ fuziunea cu mama ).
Evident, e vorba de gelozia excesiva, desi, nu e simplu sa stabilesti cat e optim si cat e surplus din acest afect.
Personal pledez pentru gelozia-joaca-tachinare-alint. Iar asta are la baza increderea in propria persoana, in relatia ce-o traiesti si implicit in cel de langa.
A, ma mai gandeam ca uneori e posibil ca gelozia sa fie justificata. In sensul in care intuiesti ceva, dar nu ai certitudinea ( sau o ai si ce faci mai departe cu relatia e o alegere strict personala )
Ca sa ma intorc la tema lui Psi, ca si asa am deraiat cam mult, gelozia nu are ce cauta intr-o relatie de prietenie. Egal ca prietenul e un barbat sau o femeie.
Pfff, la asta chiar nu pot generaliza si ca toate raspunsurile mele date, vorbesc strict din punctul meu de vedere, nu e vorba de gelozie, nu e vorba de neincredere, e vorba strict de mine, care nu ar vedea cu ochi buni la un moment dat asta. Poate ca pe moment nu mi s-ar parea ciudat, dar in timp la orice greseala, stiu ca as aduce in discutie asta.
E usor sa generalizam, cand nu stim cum gandesc si se comporta altii.
Si nici nu putem afirma la nesfarsit…eu am incredere in partenerul meu 100%, pentru ca stim in sinea noastra ca exista la un moment dat un sambure mic de indoiala.
Este iar parerea mea si nu cer sa mi se dea dreptate….
Viata mi-a demonstrat ca nu pot avea incredere deplina in nimeni, nici macar in mine.
şi merită dana, să minţi… iubirea? asta e întrebarea… a nu spune nu este un soi de neintegritate şi până la urmă o mică – mare ipocrizie?
Dana, am sa raspund aici….ba da…stiu unii de altii. Eu stiu de fosta sotie a lui iubu, ca mai vorbesc, ne-am intalnit…ne-am salutat…ea a facut o gluma rautacioasa peste care eu am trecut diplomat si cu multa maturitate, tocmai pentru ca am inteles contextul…iar iubu mai asista la convorbirile mele la telefon cu Schatz, pe care i le traduc dupa. Nu are nici o legatura una cu alta…..
Recunosc ca tot cu multa diplomatie am fentat o petrecere la care trebuia sa fim noi doi si fosta sotie cu actualul prieten, dar numai pentru ca prietenii erau comuni si incepeau cu glume aiurea…in rest…nu am treaba.
Dana eu spun ca da.
atunci aş putea conchide şi eu că prietenia nu urmează sexului, pentru că nu se poate. aşa cum de altfel am şi spus că nu concep. poate şi gândindu-mă că prietenii mei, bărbaţi, îmi intră în casă şi ne vedem în diverse momente la care negreşit participă şi jumătatea mea. ăentru că prietenii mei îmi acceptă familia, nu? nu ne ascundem…
după.. n-au decât să urmeze regretele celui care m-a văzut plecând, dar niciodată îndoiala din ochii celui care mă iubeşte. eu aşa gândesc…
şi iarăşi nu, vacanţele de genul acesta, eu aşa cred, sunt un fel de joacă cu focul…
eu spun că nu. şi nu mai luaţi în calcul telefoanele şi mess-ul, ci viaţa însăşi cu piaţă, facturi, botezuri, onomastica soacrei, concedii şi ce-o mai fi pe-acolo. pentru că pe un preten trebuie să îl poţi prezenta, fără a răni pe nimeni, chiar şi soacrei.
dar dacă ai avea ţi-ar fi comod sa-i spui: uite mamă-soacră, el e anteriorul, n-a mers şi am rămas prieteni buni, iar fiul lui matale nu se supără?! hm?
Psi, pai de ce nu? Daca stau bine sa ma gandesc, mama lui iubu stie ca el a ramas in relatii cu fosta sotie si nu comenteaza. Atunci de ce ar comenta si altceva?
Tu stii ca mie de ceva timp putin imi pasa de parerea celor din jur, inclusiv a parintilor. Au mentalitatea lor…pe care eu nu am cum sa le-o schimb…asa ca ma accepta cu nebuniile mele sau nu.
Este atât de vastă tema de gândire pe care mi-ai dat-o… M-am gândit și am constatat că am întâlnit toate variantele care decurg din prietenia bărbat-femeie. Prietenii care s-au terminat în pat, sau care au continuat și acolo, iubiri urmate de prietenie (lucru pe care eu nu îl înțeleg, dar cine sunt eu să judec?), prietenii care au rămas prietenii. Am prieteni bărbați. Unii de aceeași vârstă cu mine, alții mai tineri. Cred că felul cum decurge o astfel de prietenie este strâns legat de punctul ei de plecare. Ai nevoie de un confident, de cineva cu care să schimbi mici bârfe, de cineva care să te sprijine sau pur și simplu ai întâlnit pe cineva care are pasiuni comune cu tine? Prieteniile mele au pornit de la pasiuni comune. Fără să ne limităm doar la atât, în general ne unesc obiectivele aparatelor de fotografiat, programele de editat filme sau poze, povești cu și despre tot ce ține de pasiunea comună.
Cred că prietenul confident (de sex opus) se va transforma cel mai repede în altceva. Doar cred, viața este imprevizibilă și noi oamenii la fel.
Da. Toti mi-au ramas prieteni
Pardon.Exceptie unul
Clar, la noi a inceput ieri (ca e trecut de ora 12 in Ro) iar in Londra si in alte tari incepe azi. Ne-am decis
ano, gelozia mea, prin urmare, nu are legatura cu faptele celuilalt? atunci, cum e ea fondata? boala justifica?
eu am fost gelos doar cand am vrut sa scap de careva
psi, am intuit ca se va spune asta, de aceea am aruncat chestia cu prietenia ca fiind sublimarea relatiilor omenesti. mi se pare mult mai urat sa arunc pe cineva in negura uitarii decat sa stau la masa cu ea in timp ce-si baga mana intre picioarele altuia. sexul nu este miezul tuturor actiunilor. desigur, imi aleg oameni de o anumita calitate… pentru ca lucrurile subtile sa fie posibile.
psi, tu vorbesti despre iubire aici sau despre vreo indragosteala? esti in eroare, iubirea nu este sa nu te vezi cu un fost doar pentru ca vrei sa proiectezi un anumit comportament intr-un partener sau altul, aia e manipulare.
ano, nu poti trai dandu-ti asemenea explicatii, ele nu au legatura nici cu linistea, nici cu iubirea. nicidecum. cu ce? cu dorinta de a-ti explica in loc sa iei lucrurile asa cum sunt. oamenii gelosi nu iubesc, ci (vor a) poseda-> in afara spetei propuse de prietena noastra draga, psi! iubirea e toleranta, nemarginita, sublima, nu o simpla virilitate, iar absolutul ei se afla numai in renuntare. poate ca inca nu simt in totalitate asa, poate ca mintea si sufletul meu nu sunt inca in coeziune deplina, dar imi propun sa ma usurez de specie adulmecand permanent spiritul din lucruri.
oamenii vin cu valori de dinaintea noastra, noua ne pot parea gresite, insa nu faci decat sa te ranesti pe tine pandind actiunea altuia, lumea nu este exclusiv existenta in circuitul orb al sangelui nostru si al functiilor noastre, ci cu mult mai mult. mi se pare prea putin sa ma intorc la oedipus, lumea nu a ramas fixata nici in antichitate si nici in freud.
nu mai renunta la iubiti pentru prieteni, prietenii te dezamagesc
dureaza un singur minut si totul se termina 
nu ca iubitii nu
si inca ceva, psi, prietenii nu sunt relatii de suflet, ci doar amantii?
nu folosesc “iubiti” din simplul motiv ca eu inteleg in alt mod, semantic, a iubi/iubire.
eo
continui sa vorbesti doar de un sentiment exagerat, care ofera individului un motiv pentru a-si sustine iesirile in decor. un asemenea caz nu fuge dupa iubirea perfecta. de fapt, fuge de iubire.
i’m with you, bro. tu iubeste-le in continuare pentru ca le place asta si nu or sa te uite cate zile or trai. dar, daca alegi sa traiesti cu mintea-n rai si boasele-n iad, drumul pe care il are ea de parcurs de la un cap la altul e mai lung decat cel de la o felatie la un sarut. asa ca oboseste. nu da vina pe ea.
Mi-am amintit vorba aceea a lui Murphy: ” durata unui minut depinde de care parte a usii de la baie te afli ”
( e subiectiva tare perceptia timpului )
Dezamagirile apar atunci cand avem asteptari nerealiste. Nu mai e cazul acum de asa ceva.
Dap, adulmecarea spiritului din lucruri.
Cu siguranta ca lumea nu are cum sa ramana fixata in antichitate sau in teoriile freudine. Dar asta e fascinant in mintea si sufletul unui om ( spirit inchis intr-o carcasa ). Libertatea de a se juca, de a face slalom printre puncte de vedere, de a se opri, plina de subiectivitate – desigur, asupra unuia sau altuia, de a descoperi, de a avansa ipoteze, de a experimenta, etc. Se vor gasi intotdeauna argumente subiective ptr a justifica puncte de vedere subiective. Dar si ce daca ?
bună dimineaţa, guralivilor!
eo, nu cred că sunt în eroare. dar mi se pare cam aiurea să bagi pe gât omului cu care eşti acum o relaţie din trecut, oricum o fi fost ea, terminată la momentul actual, capitol închis. sigur, noi venim cu tot trecutul nostru în spate, cu toate zilele lui ieri după noi, nu le putem nega, însă în azi eu nu m-aş vedea cu o fostă a celui cu care sunt, discutând la aceeaşi masă cu detaşare, de parcă nu aş şti că ce-i al meu a fost al ei cândva. poate sună cam dur, ştii că nu sunt genul posesiv, dar ar fi cam incomod, eu aşa gândesc. plus că există riscul de comparaţie. “ce-am avut şi ce-am pierdut”. femeile au tendinţa aceasta a rivalităţii, mai cu seamă atunci când vine vorba de un bărbat şi nu e cazul de nesiguranţe aici, cel puţin nu la mine, cât de ispita războiului de dragul războiului. pentru că eu văd o prietenie ataşabilă la toate momentele vieţii, nu ascunsă ci asumată, arătată. adică atunci când dau cu ochii de tine să o fac fără reţineri, în preajma oricui din viaţa mea, nu să-mi tremure gândul că din memoria cărnii mai răsare câte o amintire ce ar putea să-l doară pe celălalt. iar amintirile nu le poţi reprima, răsar ele.
poate că este vorba de respect faţă de cel pe care îl iubeşti: să nu-i fluturi trecutul pe dinainte. doare oricum, deşi nu ar trebui.
sonia, eu aş lua pur şi simplu varianta de top a prieteniei, nu amiciţiile, colegialităţile, conjuncturile. un prieten bărbat care să fie pe acelaşi palier cu care este prietena mea femeie. cu care să împarţi timp, pasiuni, confidenţe, suflet, nevoi, apăsări, zâmbete. o relaţie zidită în timp. se poate desprinde ea de latura sexuală? este posibilă? poţi admite că jumătatea ta îşi petrece vacanţa cu cea mai bună prietenă de pildă? ori că merg împreună la un concert, o sesiune de shopping sau cine ştie ce?
eu cred că ne place ideea de prieten de sex opus, nu amant şi nici iubit, soţ, partener, însă excepţiile acestea sunt pe cât de rare, pe atât de fragile. poţi fi prieten cu cineva care nu arată bine, care nu are acel ceva? când e vorba de un prieten de acelaşi sex nu prea contează, dar când vorbim de sexul opus are vreo legătură?
lotus, iti aduci aminte, in ulise, daca mancai lotusul (floarea), nu mai voiai sa mergi acasa
. imi place supletea ta in a exprima idei. really.
…
stii, se spune ca una dintre tragediile individului este ca trebuie sa se exprime in general
se mai spune ca, daca 10 indivizi speciali sunt pusi intr-un singur grup, 6 dintre ei se vor comporta la fel (mordechai smith, a. c. doyle- the sign of the four). se aplica dpdv electoral, uman etc. exista si o miscare haotica intre cei 10 indivizi, de-a lungul timpului, asa cei 10 se vor comporta, more or less, la fel. ce vreau sa spun e ca fiecare dintre noi va face acelasi lucru- intr-un punct sau altul al existentei sale. de aceea cred ca sunt vorbe si numai vorbe cu toatele, iar vorbirea ramane o simpla subdiviziune incapabila de a exprima intregul si neprevazutul.
mai, boys and girls, io, eo, spun ca depinde de conjunctura, de oamenii implicati, de moment. nu vreau sa generalizez, fiecare e intr-un fel si pentru mine nu se aplica ce se aplica altuia si viceversa. just that. nu ma pot bloca in nicio explicatie a altuia asa cum nici altul nu se poate bloca intr-o explicatie a mea. dar cred ca fiecaruia dintre noi i-ar face bine un pic de de-etichetare. ano, probabil ca stii si ca niciun psiholog bun nu-ti va permite sa spui despre tine ce ai spus mai sus- in cadrul unei terapii. in plus, te va intreba si ce e normal… care e conventia unanim acceptata de la care plecam? ca suntem oameni, ca suntem diversi, ca suntem diferiti, ca, atata timp cat respectam legile omului, putem actiona cum simtim, vrem, putem.
Na, ca nu pot sa te contrazic
Da, nu intotdeauna cuvintele pot cuprinde intregul.
exact, asteptari nerealiste… asteptarile nu pot conduce decat la dezamagiri. orice set de valori, printr-o simpla tumba, poate deveni altceva. in plus, mai e si dinamica timpului, care va modifica asteptarile si le va transforma in alte asteptari. vanare de vant.
orice poate fi sters. vezi guantanamo bay
Pe același palier… ca importanță, da, se poate. Altfel, nu cred că pot fi comparate prieteniile cu un bărbat sau cu o femeie. Și nu mă refer la partea cu atracția sexuală. Pur și simplu ne intersectăm cu fiecare dintre ei într-o altă zonă. Lucru valabil și în cazul prieteniilor dintre persoane de același sex. Nu aveam aceleași afinități cu toți prietenii. Fiecare om este altfel.
Altfel este liber să meargă unde vrea și cu cine vrea, libertate de care mă bucur și eu. Pentru că avem încredere unul în altul. De 30 de ani (dacă este să îi socotesc și pe cei fără acte).
Nu aș fi de acord ca jumătatea mea să meargă în concediu cu prietena mea cea mai bună. Sau cu altcineva. Este partea din an pe care o aștept cel mai mult și doresc să o petrecem împreună.
aaa… deci şobolănime, conchid eu că nu suntem tocmai pretini, pentru că nu suntem bazaţi!
eo, pun acum ibricul să fiarbă altă cafea, deşi nu ştiu dacă tema o să vă placă la fel de mult.
Foarte interesant articol! Ar fi tare, tare multe de zis. Mi-au plăcut comentariile şi fiecare are dreptate, în felul său, pentru că adevărul poate fi privit din multe nghiuri. Eu cred că orice este posibil, dar asta depinde de fiecare om în parte. Ceea ce la unul nu se poate sub nicio formă, la altul se potriveşte de minune. Ceea ce mie mi se pare imposibil, pentru tine este foarte posibil.
O zi bună, Psi!
răspunsul tău, alex, mi se pare.. general. spui şi nu spui, poate şi influenţat deja de cele aproape 100 de comentarii.
Eu cred ca nu exista nici barbat si nici femeie pe lumea asta care sa nu priveasca o persoana de sex opus si prin prisma unei relatii fizice. Motivele pentru care nu se intampla asta suficient de des sunt diverse.
De cele mai multe ori ne pacalim pe noi insine, convingandu-ne ca… nu e bine. Dar eu cred ca, de cele mai multe ori sunt prejudecati sau frici bazate pe imagine sociala.
ştii că nu te contrazic, nu-i aşa, decenu? dar cred că este posibil ca atunci, la prima impresie, să concluzionăm imposibilul unei relaţii fizice, poate din teamă, din frică, din prejudecată, poate din simplul fapt că intuim o nepotrivire şi atunci… expistă relaţii de prietenie între o femeie şi un bărbat sau nu? este numai o aparenţă şi o teamă de a nu pierde legătura, fie ea şi imperfectă?
e posibil, dar nu ne dorim asta
oricum, cele mai interesante discutii.