poveşti din labirint

caii murgi ai nopţii nu mă aduc la tine. în lumina cea nouă a lunii, presărată cu tăceri smolite, eu trec ţinându-mi în braţe florile de cerneală ale gândului, cele pe care le las în zorii zilei pe câte un pervaz străin, a recunoaştere, a promisiune. prin nopţile grele de somn şi de vis, eu … Read more

dacă ţi-aş spune într-o zi că ne vom legăna pe sub apele lunii şi liniştea ne va iubi ca pe nişte fraţi buni, ai să mă crezi? dacă ţi-aş spune într-o zi, că pe sub barca lunii nu curge apă ci liniştea albastră se desenează, ai să mă crezi? eu vin, ca începutul zilei vin, … Read more

continuarea poveştii de furtuna, de lunea trecută. bărbatul îi întinse ceaşca de zahăr evitând să o privească. goală, femeia avea ceva de piersică în ea, poate curbele line, poate culoarea, estompând până la anulare tot ceea ce ştiuse, imaginea prost formată, mai mult din vorbe şi din neatenţie. cât lipăise aproape năuc prin bucătăria lui … Read more

tu spui: m-am născut pe o coardă de vânt. și sun. dar cine să vadă ochii tăi în singurătate, cine să îți știe glasul cald, ca o îmbrățișare? tu spui: ești frumoasă când îmi lași urme de ruj pe cămașă. dar cine să știe gura ta când alungi, cu degete moi, ca de apă, zâmbetul? … Read more

se ridicase ca din fum şi din hăul cel fără de capăt. lacrima amiezii se prelingea în fereastră, înnegrind lumina, iar el se clătină uşor, prins de ameţeală, ţinându-se cu mâinile amândouă de pervazul ferestrei. inima îi bătea cu putere, dar o bucurie nouă se ivi din furtună: în spatele lui erau toate lucrurile ştiute, … Read more

– să-i punem cătuşe! – nu, nu, cătuşe nu! se va dezlega iarăşi! eu zic să-l ucidem pur şi simplu! – ai uitat, cap de maimuţă, că nu poate fi ucis? cel numit astfel clipi cu un aer nătâng, ca şi cum pierduse dintr-o dată sensul cuvintelor. arăta caraghios şi stângace, în ciuda staturii sale … Read more

… nu este niciodată în inima mea. de cele mai multe ori trec pe acolo, prin sângele meu amestecându-se, năvalnice sentimente, răvăşind apele adânci ale unui lac aparent liniştit şi calm. prea multă linişte nu este niciodată în mintea mea. cuvinte se nasc şi refac adesea podeaua de gânduri, cea pe care păşesc uneori în … Read more

desenând idei, aşa mă ştiu toţi cei care trec prin port. ei duc spre corăbii, pe sub soarele galben, catarge noi, în vreme ce eu ţin ochii închişi. îi “văd” prin întreaga-mi fiinţă, cu trupurile lor arse şi arcuite, mirosind a libertate şi a sare, nepăsători şi veseli. ei trec, eu ţin ochii închişi. miroase … Read more

mai întâi trecuse un vânt vesel prin păr, lăsând în urma lui luciri de beteală şi un miros de hârtie glazurată, lipită în inelele unui lanţ ce părea nesfârşit şi pe care se ghiceau încă urmele degetelor mici, de copil. copilul care am fost cândva, cu bretonul sub care se tiveau curioşi doi ochi ca … Read more

trecuse deja multă vreme de când tăcea, nici nu mai ştia de fapt de când îşi păstra cuvintele pentru sine ca pe nişte petre de domino pe care odată rostogolite nu le-ar mai fi putut opri. şedea lipit de copac, fără să aştepte ceva, doar privea în jur încercând să-şi aşeze gândurile peste vara care … Read more

noaptea, pe când râul meu este adormit şi curgerea îi este mai domoală, căci şi timpul are răgazul lui de somn, de odihnă, el se ridică nevăzut dintre ape, umbră purtând pe umeri o mantie de umbră, ce desface încet perdelele de întuneric şi trece neauzit printre sălciile adormite şi ele, cu frunze la ochi … Read more

porţile s-au deschis mari, largi, ca atinse de vânt şi în spatele lor acelaşi decor ştiut, neschimbat, în ciuda timpului care trecuse, era destul de mult. veneam ca după un somn lung, ca după o uitare, cu sufletul ghem, aducând noi amintiri, noi trăiri, ba chiar şi rochii noi cu mine. şi mă temeam că … Read more

atunci când vin, atunci când mă chemi pe numele meu, nu cel ştiut şi trecut în acte ci acela real, săpat în suflet şi pe care puţini îl cunosc, eu aduc spre tine toatre pisicile lumii. tărcate, vărgate, albe sau negre, cu pete roşcate, cu ochi de noapte şi de chihlimbar, ele vin deodată cu … Read more

merg pe străzi fără o ţintă anume, fără o destinaţie prestabilită, prin soarele curs pe asfalt ca o smoală îndelungă, aurie, lipicioasă şi ţin în braţe un imaginar coş de nuiele, aşa cum au precupeţele la piaţă, cele mari în care aşează ouă, pe care le vând gălăgioase ca şi cum ar peţi vreo mireasă … Read more

  port în liniile mâinii stângi semnul vieţii împletit în cuvinte, el însuşi o linie continuă până la un punct , o pauză oarecare, ca o respiraţie şi apoi mai departe, linia merge până spre inimă, prin carnea mâinilor subţiri, ca un fir răsucit, împletit pe coaste. zile şi nopţi se lipesc de linia aceasta … Read more