voiam să rămân în septembrie, ca într-o acoladă cu umerii goi, ca în mine însămi, rotund și copilărie voiam să rămân în septembrie, sub cascade de frunze palide și curgând voiam să aud toamna râzând de pe-un deal mirosind a părere, de pe-o ușă aproape ghicită, voiam să rămân, ce copil, cu tăcere vopsită voiam… Read More voiam să rămân în septembrie

mi se aşează adesea pe gură dinspre inimă venind, ascendent, cu paşi moi şi neauziţi, cuvinte ce spun lumii despre tine. mi se aşează adesea pe tâmplă pe linia fragilă şi albastră a gândului, un dor năprasnic de vieţile care au fost, de vieţile care vor mai fi, toate nouă legate cu firul torsului tău… Read More despre poezie (mi se așează)

să stai desculță pe marginea gândului, pe marginea apelor coborând, ezitând, să atingi cu talpa fiecare cuvânt, înflorindu-l, trezindu-l la viață, în cerc. să alergi desculță pe marginea cercului, în miezul adânc al vieții privind, să urci înspre cerul cu nori hohotind, să atingi cu șoapta fiecare cuvânt, înflorindu-l, trezindu-l la viață încet. să pășești… Read More desculță

eu știu să fac cuvintele să tacă, mi-ai spus cândva și tremurând, sub pete de cerneală colorată te-aș fi chemat, te-aș fi găsit urlând. eu știu să fac cuvintele să ardă, să râdă blând, să te dezmierde, și știu că harul tău, ascuns sub gheață, lucește încă stins, dar nu se pierde. eu știu să… Read More eu știu să fac (cuvintele)

”pot jura că ești acela care s-a îndrăgostit pentru vecie de fata aceea al cărei nume îți scapă mereu” (marin sorescu- la dumneata) sursa foto: salome   pot jura că ești acela de-al cărui cuvânt m-am legat demult, ca într-o mirare a sufletelor, ca într-un altfel de anotimp, răsturnat, ridicat, la rangul verilor absolute.  … Read More pot jura că ești acela

viața este un curcubeu ce unește inima și sângele, aerul din plămâni, viața este o casă de oaspeți în care se-adună zilele pe rând, întâmplările și respirațiile, anotimpurile repezi ale iubirii, visurile, ca niște fulgi de zăpadă dansând și crescând. viața este o întâmplare norocoasă, o minune cu două sute de aripi, un lac de… Read More viața este un curcubeu ce unește

din tine însuți nu te duci nici dacă umbra, nici dacă șoapta, nici dacă păsările trec și-ngheț atinge frunza. în tine însuţi nu rămâi şi nu ajungi că nu e lacrimă mai mare decât să fii cuvânt şi nu din întâmplare metaforă arzând. din tine însuți nu te duci nici dacă viața, nici dacă noaptea,… Read More din tine însuți nu te duci

de câte feluri e iubirea? în câte feluri râde noaptea de câte ori, nemărginirea ți-am dat? în câte rânduri șoapta ne va găsi purtând pe brațe, cireșe dulci, copilărie? de câte feluri e iubirea? de câte lacrimi e nevoie, să speli un suflet sau o clipă? din câte bateri de aripă se naște liniștea, înaltul?… Read More de câte feluri e iubirea? (întrebări pe fugă)

îmi tac un gând, îmi plâng un braț. precum o față de damasc, sălbatic gând în mine nasc, când pe sub ușă cânt de vânt, pe albul zilei fluturând. de apăsare, apa limpezește numai părelnic, cum ai da pe-arsură cu răsuflarea rece, dinspre gură când cercul de tăcere te păzește ca un trecut uitat, un… Read More îmi tac un gând, îmi plâng un braț

ca un mac înflorind îmi aud inima, cum cântă și râde, cum se înalță, prin cele mai firave crăpături de asfalt ale vieții, peste câmpuri sălbatice, rotunde. ca un mac înflorind îmi simt inima, ea bate și bate, e-un ocean de mirare și încântare și-o părere de grâu mi se coace la tâmplă, prin câmpuri… Read More ca un mac înflorind. inima

e-atâta iarnă între noi că floarea s-a ascuns, sfioasă și tremură lumina-n glastră și plâng de dor, tăcuți, cocori   e-atâta iarnă-n primăvară și curg zăpezi din ceruri surde miros de cruci pare să-inunde botul de-april și căprioară   e-atâta iarnă albă-n noi că am uitat, că ne-a durut al primăverii început și-n straie albe vrem…… Read More aprilie alb, cod de ninsoare-n primăvară

azi sunt în mine. cobor încet și pe sub fulgi de primăvară ce nu vine m-ademenesc cuvinte lungi cobor, cobor și în adânc mă regăsesc zâmbind, și tot privind, m-aud pe mine.   cântec de ademenit primăvara. sau nu. by

e nevoie să mă prinzi uneori în cătuşe de portativ: cinci linii aparent drepte ce nu se cunosc şi în îmbrăţişarea cărora sunt o cheie sol din linii curbe dar nu e de-ajuns. vor urma la rând semnele, acele cireşe negre cu codiţe care prinse una de cealaltă sună: e nevoie de-o zână nebună. apoi… Read More cătuşe de sunet (e nevoie să mă prinzi uneori)

… cu ochii tăi conturaţi cu galben de soare. cu zâmbetul tău, cu râsul tău. cu liniştea care curge în mine atunci când mă priveşti. cu trupul tău. cu barba ta aspră, vântuită. cu genele lungi, arse de soare şi de prea multe mirări. cu gura ta. uneori deschisă a sărut, alteori a cuvânt. cu… Read More te iubesc