singurătatea. se încețoșează iarna peste noi de zile bune și miroase a frig desenat cu grijă, unul palid, abia amintind de gerurile de altă dată. liniștea casei se sparge în respirațiile moi ale pisicii, se preschimbă în glasul de copil care răspunde mereu la telefon cu un zâmbet oricât de diferită mi-ar fi de fapt… Read More singurătatea
anului care este, anului care a fost… gânduri. imediat ce am schimbat ultimele două cifre ale anului care este, parcă iarna s-a trezit din somn și s-a pus grăbită pe treabă. după două zile cu 13 grade sub zero, zăpada se întinde lacomă peste toate. e aproape ireal și este clar de poveste. și, cum… Read More anului care este, anului care a fost…
cam așa ar trebui să se intituleze prima postare a acestui an, o leapșă pornită de la vladen (facem un update: leapșa a pornit de la aldus, cum am aflat și eu) și ajunsă la mine de la tușa vero și în esență este foarte simplă: prima cerință: ”Prima cerință: postați o piesă muzicală care… Read More o leapșă despre muzică ciudată
vioara fermecată sau… așa cum v-am promis, a doua poveste de crăciun, din acest an… adventus. să vă fie bine, dragii mei! iarna întârzia. undeva, pe cerul care se obrăznicise de-a dreptul, afișând culori care mai de care mai sofisticate, norii albi, aducători de zăpadă, parcă își luaseră câmpii, fugiseră. în locul lor, pe la… Read More vioara fermecată (adventus)
moș crăciun. personaj mitic, ireal, atât de mult așteptat încât roșu și alb sunt culorile pe care le-am tot pândi de dincolo de ferestre, copiii cei mici și cei mari, de acum și până la venirea lui. adventus. de astăzi, 25 noiembrie și până la crăciun mai este o lună. sau cele patru săptămâni de… Read More moș crăciun (adventus)
liniștea coborâtă în amurguri ca o vindecare a norilor, tălpile goale și oarbe, amușinând după o iarbă de-acum uscată, mâna. de cele mai multe ori goală, ca o creangă desfrunzită și toamna. toamna precedând marile zăpezi ale poveștilor ninsorile cu gustul lor rece, un rece vecin cu incandescența tâmpla. înconjurată de o mie de gânduri… Read More și toamna și inima și viața
tu mă zidești pe mine-n tine, eu te găsesc pe tine-n mine și cercuri de lumină când coboară, îmbrățișând lumina la zenit, eu mă zidesc pe mine-n mine și te găsesc, neprețuit, pe tine-n tine, când nevăzută viața sfoară, ne leagă-n cercul de lumină și pentru asta suntem împreună. eu mă zidesc pe mine-n tine… Read More și pentru asta suntem împreună
”tu te-ai născut ca să aduci bucuria și fericirea” și oricâte măști ai avea, oricât de alb ți-e sufletul și negru chipul tu te-ai născut ca să râzi, așa, zguduind cu toată ființa ta marea, inima. tu te-ai născut cu numele fericirii și chiar de nu-i așa, prin sânge și moarte de-ai trece cândva, oricât… Read More Joker
îmi torc pe o coajă de pâine, pe frunza lui mâine, rugină. stelele repetă aceeaşi oră jumătate albastră, un pic abstractă: să vină. toamna-n gutui cu ochii căprui uşor amărui. îmi torc pe-un biscuit amar, cumva hoinar, rugină. zilele repetă aceeași ploaie jumătate bălaie, și un pic nervoasă: să vină toamna-n gutui cu ochii căprui… Read More îmi torc… (cântec de octombrie) toamna
sunt mai cuminte toamna, ca o gutuie vântul se zguduie pe sub o frunză, octombrie cu fața lui nătângă se mărmuie sunt mai cuminte toamna, ca o lumină dansuri de brumă coboară-n rugină, octombrie cu chip de spumă se-adună sunt mai cuminte toamna și-n mirare de floare strivită de rece și ploi, octombrie râde curbat… Read More rugă lui octombrie
15 septembrie. tradiționala zi de școală (pentru unii dintre noi), de nou început, de visuri, de bucurie… sau de tristețe. pentru unii dintre noi, 15 septembrie a devenit de anul trecut un semn de doliu, odată cu stingerea celui numit Robert, Robert al nostru, maratonist, blogger, prieten, amic, Om. nimic, după acel 15 septembrie, nu… Read More 15 septembrie
în mine se vorbește despre toamnă cu doruri noi, melancolii de brumă în mine stau icoane lungi, de humă și se vestesc rugini cu chip de doamnă în mine se vorbește despre frunză curgând, cenușa clipei pe genunchi o mai adun și parcă din rărunchi te strig, chemarea-mi să te-ajungă. pe dealuri lungi, curbate de… Read More în mine se vorbește despre toamnă
brașov, din căldarea de lumină. ecaterina varga doamna noastră. povești cu gust de amintire din orașul coronei, întâmplări uitate astăzi ori pe care istoria nu le vrea cuprinse în cărțile ei. după o îndelungată pauză, ne întoarcem astăzi pe străzile orașului meu. astăzi… pe strada ecaterina varga, o străduță ce taie pieptiș marginea tâmpei, tivită… Read More brașov, din căldarea de lumină: ecaterina varga, doamna noastră
darurile greciei: olive tree. amintiri, gusturi, arome, culori. din fiecare vacanță petrecută pe meleagurile zeilor ne rămân peste ani ele, darurile greciei, amintiri. și pentru că astăzi am deschis bidonul de ulei organic adus de acolo, din neos marmaras, mi-am amintit că printre darurile greciei din acest an se numără și ora petrecută cu vesna… Read More darurile greciei: olive tree
și atunci ni se umbriseră genele a despărțire, în ziua aceea de albastru și de rotund, pe când încăpeau în palmele mele toate razele soarelui, toate stelele numai eu spuneam că nu, pe jumătate întoarsă, pe jumătate albită la încheieturile nopții, pe când soarele privea leneș, agale și nouă ni se umbriseră genele a trăire.… Read More și atunci ni se umbriseră genele…
sunt locuri în care soarele… te iubește. au trecut pe-acolo zei și se-nalță chiparoși ca niște săgeți, atât de verzi în lumină, zâmbindu-ți regește. sunt locuri în care soarele… te iubește. uneori acasă, sub prundișul adunat de apele anilor, pe sub candide stele atât de palide în noaptea care șoptește. sunt locuri în care soarele… Read More sunt locuri în care soarele…