prindere şi desprindere, legare- plecare, aripi ce taie dimineaţa în două ca o răsuflare grea e lumina ce ne ţine la distanţă coborând alene pe dealuri, printre curbele moi ale pământului. legare şi dezlegare, pietre ce desenează drumul dintre două secunde cea albă, a zilei, râzând, cea neagră, dans de iele haluciant, năprasnic. veghez pământul,… Read More pasăre de hârtie
promit să nu dispar din mine când sângele se zbate în ruine și teamă mi-e și dor de mine, promit să nu dispar din mine când umbrele mi se agață de zâmbetul olog, ca o paiață, reașezând întreaga viață, promit să nu dispar din mine și mai apoi, cu ochii goi, de-atâtea lacrimi și de… Read More promit să nu dispar din mine
ia-mă de mână zână nebună sub lună. stele, castele, mărgele. ia-mă de mână şi lasă acasă, pe masă biletul răscumpărării mele ori un denunţ anonim. zilele, ielele, filele. ia-mă de mână, adună, alungă vise-poveşti când vii, ori când treci. cineva o să ne recunoască îmbrăţişarea, chemarea, uitarea, mirarea, candoarea. ia-mă de mână, zână de lună… Read More denunţ (împotriva fricii)
opt ani. milioane de cuvinte. oameni. zâmbete. timp. opt ani de scris, de iubit, de citit… și de uitat. un drum pavat cu scrieri pe care, recitindu-le, parcă le-aș iubi din nou. un labirint de emoții. întâlniri reale, îmbrățișări, despărțiri. reveniri, plecări, uitări. opt ani de viață. de gânduri și de rânduri. astăzi este ziua… Read More opt ani, la mulți ani pervaz de pisic!
sursa foto:salome se născuse într-o zi de toamnă, una în care rugina umplea streșinile caselor cu apucăturile sinucigașe ale frunzelor pe care și astăzi le mai privea cu uimire, cum repetau același ciclu, iar și iar, de la mugur la galben și mai apoi pulbere. se născuse în ținuturile aspre ale nordului, cele în pământul… Read More bune de ucis (povestiri din ulmland)
am cerut cerului un răgaz şi o poartă nouă, spre mâine, ca o nălucă desprinsă de pe marginea nopţii, pasăre captivă în îmbrăţişarea propriilor aripi. am cerut cerului o lumină şi o ancoră în miezul zilei, ridicând iarba în începutul de verde, ascultând rădăcina în adâncirea-i. am cerut cerului o inimă şi o lacrimă mare… Read More am cerut cerului (rugă de primăvară)
oamenii fac cele mai bune alegeri la un moment dat. de pildă eu am ales să plec, să tac, să scriu, să râd, să fiu tot eu, deși altfel. am ales să nu mai privesc ca orbul prin fum, în locuri în care nu mă simțeam potrivită, am ales să-mi dăruiesc mai mult mie din… Read More podul
ea trecuse dincolo. o știuse din prima clipă, de la întâiul pas care despărțise ziua de noapte și fiece zâmbet de dinainte, de toate cele care îi urmaseră, deși ar fi putut să fie altfel, căci nimeni nu i-ar fi putut spune ce urma să găsească acolo ori cum are să fie. ea trecuse dincolo.… Read More ea trecuse dincolo
poezia mea este o respirație, o stare de cerc, un zâmbet prelung, poezia mea este-un cânt de amurg o aliterație. poezia mea este o palmă deschisă lumină curgând, tăcere ningând, poezia mea este un salt în adânc ori o șoaptă metisă. poezia mea este cântec și strigăt rană ce curge, lacrimă plânge, poezia mea e… Read More poezia mea (gând de ziua internațională a poeziei)
vestea că hubert de givenchy a trecut de ieri printre stele, reîntâlnindu-și acolo muza și prietena pentru care a creat, printre altele, celebra rochie neagră, etalon de eleganță și rafinament, mi-a amintit faptul că, mai puțin știut, unul dintre parfumurile casei givenchy și-a primit numele tot de la aceeași actriță cu ochi de căprioară, audrey… Read More givenchy. l’interdit
sursa foto: buzz-hat ziua când pleacă bărbații este o zi oarecare, neanunțată la știri, cu soare râzând, cu sălbatice viscole pe la încheieturi, pe la îmbrățișările rămase orfane, cu vânt. ziua când pleacă bărbații și-n bolta casei se-aude praful e o zi cu tristețe în ochi de copil e o noapte. ziua când pleacă bărbații… Read More ziua când pleacă bărbații
ca o pasăre cu aripile ude. cele noi, pentru că de o vreme simţise acolo pe umeri cum îi cresc ca peste noapte ramuri tinere. pe cele vechi le pierduse demult, în bătălia celor şapte case, despre care îşi amintea acum vag. şi, ca să fie sinceră, mai mult o dureau cei pierduţi decât locurile… Read More pasărea
martie. azi. ochii mei. alăturare de ape coborând din înalt peste coama zilelor ce nu mă încap şi mă alungă. gândul meu. nerostirea tăcută şi neagră a unei distanţe, cea dintre două clipiri şi dintre două respiraţii pe care uneori nu mi le recunosc ca fiind ale mele. gura mea. necântec de nelebădă tivită cu… Read More zăpezile lui martie
îmi cer un cer… eu nu te caut dar te mai adun, când pe sub felinarul stins al clipei treci, iluzia cu câinii ei cei reci şi vorbe ca baloane de săpun, eu nu îţi cer şi nu-mi ajung tăcerile din ochi s-adăp lumina, când palmele mai plâng de neatingeri şi pe genunchi, pe oase… Read More îmi cer un cer
pe ochii tăi dansează, goală, o lacrimă. ea vorbeşte lumii despre mine, atunci când nopţile te dor, ea vorbeşte despre tine, atunci când eu te caut în mine. pe ochii tăi dansează plină inima mea. ea spune lumii poveşti despre noi, poveşti nemaiauzite şi totuşi banale, despre o mână întinsă despre un zâmbet, atunci când… Read More pe ochii tăi
guerlain. les parisiennes și chiar mai mult decât atât. uneori este de-ajuns o fotografie, așa cum este cea alăturată, pentru ca mintea să înceapă să caute, iar nasul să își dorească, cu o bucurie mereu nouă, să descopere ce se ascunde în spatele…. după o lungă tăcere, prima postare per fumio a acestui an, s-a… Read More guerlain: les parisiennes