păcatul irezistibil

păcatul irezistibil nu este povestea unui parfum ci a unei lumi. o lume ce trăieşte în sufletele noastre.

cropped-IMG_20140729_201209.jpg “parfumul este forma cea mai intensă de memorie.” (jean paul guerlain)

ridicat parcă din coapsa mării, pe irealul fundal de albastru este un bărbat. torsul său gol este atins de soare şi pare că stă acolo de la începutul timpului, cu tălpile pe nisip şi umerii largi, uşor aplecaţi, pe care se simte abia perceptibil o urmă, ca o absenţă de aripă.  chipul său nu se vede, dar îi putem ghici privirea adâncă, lăsată înspre pământ.

nu este un olimpian, nu este nici măcar un semizeu alungat, ci este un om al pământului de care este iremediabil legat prin iubire. omul vetiver. pentru el a creat jean paul guerlain în 1959 parfumul stoic şi discret ce conţine cele două mari afrodisiace ale parfumeriei, ambra şi moscul, în acord cu civetul, cel despre care se spune că evocă, în diluţie foarte mare, mirosul ultrafeminin.

combinaţia aceasta, des întâlnită în parfumurile feminine, este mai rară şi cu atât mai îndrăzneaţă într-un parfum eminamente masculin ce debutează cu floare de bergamotă,  coriandru şi tuşe de citrice alunecând, asemeni unei pisicuţe cu lăbuţe moi, într-un miez ierbos şi dulce de vetiver, santal, cedru şi piper. În notele de bază, le lângă cele trei ingrediente amintite deja regăsim note de fum şi tabac, nucşoară şi boabe de tonka.

parfumul este un clasic, un elegant, extrem de rafinat şi subtil provocator, favorit al lui harrison ford şi andy garcia, iar ambra, moscul şi civetul sunt eroii noştri de astăzi, componente de origine animală ce aduc o notă de sofisticare tulburătoare şi uneori puţin murdară, parfumurilor orientale, chypre sau cuir.

cu miros deloc plăcut în stare naturală, indolic, de forma unor secreţii ori a unor rejecţii digestive, exorbitant de scumpe şi interzise prin lege, sunt cele care dau nota persistentă şi ademenitoare, acordul secret ce face legea seducţiei în parfumerie.

tratate cu alcool, aceste substanţe devin de culoare roşie, pulsatilă, asemeni sângelui care se aprinde şi le regăsim în notele de bază, cele mai persistente, ale parfumului.

pe malurile oceanului indian ori în mările australiei trăieşte un caşalot ce expulzează o substanţă moale şi neagră, reziduuri digestive, care în contact cu apa şi aerul devine gri argintie, iar la maturitate este aproape albă. se numeşte ambră gri, iar preţul său este de 7.000 usd kilogramul.

puternic afrodisiacă, în secolul XIX era purtată de către femei în sfere mici din os, cu orificii pentru difuzie, iar sub formă de pulbere era folosită pentru parfumarea zonelor intime. casanova însuşi folosea un amestec de cacao şi pudră de ambră în legendarele sale cuceriri.

componentă însemnată a parfumurilor pe care le şi defineşte, ambratele, cunoscute şi ca orientale, ambra este vinovatul care exprimă acea latură caldă, plină de voluptate, mirosul ei fiind el însuşi un parfum: o latură marină, nuanţe de pământ şi de tutun, urme palide de mosc.

este un excelent liant pentru parfumurile tenace, exotice şi incitante, deloc accesibile oricui şi o putem regăsi în shalimar (guerlain), opium (yves saint laurent), ambre antique (coty), ambre sultan (serge lutens) ori masculinul drakkar noir (laroche) un parfum extrem de viril.

pe piscurile îngheţate şi învăluite de tăcere ale hymalaiei trăieşte un căprior sperios şi singuratic, multă vreme vânat pentru secreţia glandelor sale din zona genitală, moscul.

vreme de mai bine de o mie de ani lichidul sângeriu prelevat de la acest animal a parcurs drumul spre grasse, fiind astăzi interzis prin lege, iar preţul pe piaţa neagră ridicându-se la 300.000 franci francezi.

în stare naturală miroase animalic, aproape a fecale, dar are o notă extrem de vie, afrodisiacă.

se spune că în sipetele de la grasse, peste care s-a aşezat taina timpului, există o reţetă pe care ar fi folosit-o renato bianco, parfumerul caterinei de medici, servind astfel scopurile de multe ori diabolice ale reginei sale. putem doar bănui că această reţetă conţine un strop de mosc şi ambră, în amestec cu mirodenii calde, scorţişoară şi şofran, ce întregesc poezia acestui ademenitor fără echivoc, păcatul irezistibil.

nebuna moscului a fost însă numită împărăteasa josephine, cea căreia îi scria napoleon „iubito, nu te spăla, vin peste trei zile” şi care, la despărţirea de acesta i