locuiam într-un nod de batistă, ca într-o alipire de gânduri aparent străine şi în decorul acesta monocromatic şi impus, totul părea în deplină armonie.
locuiam în scorbura de mătase, în legarea de odinioară a uitării, cerc închis în miezul căruia cuvintele se dezlegau de înţeles, alergând şi rotindu-se ca după o cântare surdă, până când deveneau nişte litere mari, solitare, curbate şi pline de sens nou.
locuian într-o dependenţă de tine şi fiecare gest, fiecare arc de mirare părea însufleţit de impresia, de atingerea aşteptată, ca o fluturare bolnavă de gene sub poarta vântului de miazănoapte.
locuiam într-un siaj de tăcere. numele meu: lacrimă.
11 thoughts on “numele meu”
Comments are closed.
Psi, ce surpriză frumoasă!!!!!!
<
cucu, psi. totul este ok?
am trișat urââât!
Dacă e inacceptabil, șterg linkul.
Așa mi s-a năzărit…
Știu că e…plecată o vreme dintr-ale virtualului.
Sper că e bine…
de unde ştii?
păi nu tu speseseși undeva? chiar așa parcă… ori am visat???
ţi s-a părut. a fost o decizie de moment,apărută chiar vineri seara…
atunci…. scuze…
relax…
o să mai dispar astfel, constat că îmi place.
ce simplu si curgator s-au legat cuvintele astea in scrierea ta. de parca nici nu aveau alt loc. eu am fortat chei sa le potrivesc in lacasurile lor.