prima oară am văzut maci pe un câmp care se desena până pe marginea drumului de cale ferată. de fapt, îmi amintesc perfect de bine, aveam şase ani şi plecam pentru prima dată la mare fără părinţi, la năvodari, în tabăra “cutezătorii”. eram prea mică, prea sălbatică şi încă prea legată de “ai mei”. aşa că trezitul în miezul nopţii, înregimentatul în turma aceea de copii, fiecare cu bagajul lui mic, redus la minimum posibil (pentru că din gara sau halta de la năvodari şi până la căminele unde aveam să locuim trebuia să ni le cărăm singuri, ba mai trebuia să le şi purtăm de grijă o săptămână) şi suitul în garnitura specială de tren aveau deja în ele ingredientele unui coşmar. unul cât se poate de real.
am plecat plângând. strângând în mâna micuţă catarama de la rucsăcelul albastru, din pânză tare, în care aveam hainele puse de mama cu grijă şi cei treizeci de lei, bani care ar fi acoperit eventualele cheltuieli neprevăzute. o bună bucată de noapte am privit printre lacrimi despărţirea aceasta ca pe o sentinţă, prin geamul murdar al vagonului de tren în care ceilalţi copii, nişte străini, dormeau sau se jucau nepăsători. probabil că am adormit şi eu până la final, oboseala învinge toate tristeţile unui copil, nu-i aşa?
vacanţa aceea nu mi-a plăcut deşi ea a deschis calea plecărilor mele, rămâne o amintire urâtă în miezul căreia, spre dimineaţă, când trenul şerpuia adormit prin câmpia bărăganului, am văzut pentru prima dată macii. flori roşii, fragile, sfidând aurului câmpului încă tăcut. amintind de fabrica cu acelaşi nume din bucureşti (transformată în miraj în 1974) şi ale cărei flacoane le vedeam în tutungeria copilăriei mele (micile parfumuri româneşti astăzi uitate, pe care le dăruiam mamei în zilele lui martie- unul dintre ele chiar macul ruşu se numea). copilul din mine şi-a imaginat atunci că floarea aceea are un miros aparte şi mi-am dorit să o pot privi mai aproape. apoi, am uitat. apoi am avut ocazia să culeg maci, să-i descopăr.
au trecut ani mulţi până când macul a redevenit prietenul meu, însă nu din goana trenului. ştiam deja că floarea aceasta este lipsită de miros, îi ştiam fragilitatea şi miezul de somn când terminasem liceul şi pentru banchetul de la care aş fi preferat să lipsesc, mama îmi dăruise o fustă lungă şi neagră, dintr-un material preţios, pe care ardeau flori de maci. valuri de clini şi metri întregi de material compuneau un fel de floare care avea să mă îmbrace în ziua aceea ce se dorea specială. fusta mai există şi astăzi, am purtat-o şi o mai port şi acum cu drag, doar că o privesc acum cu totul altfel şi o leg de multe alte amintiri. iar macul….
…macul a devenit o poveste superbă a parfumeriei pe care o ştiu de multă vreme. flower by kenzo se numeşte şi este un parfum extrem de puternic, pe care eu personal îl ştiu potrivit unei singure femei, o prietenă bună. iar în bijuterie, ea este floarea ce mă va însoţi în această primăvară, meşterită din lut polimeric de handmade sofia. pe numele lor cristian şi manuela sunt oamenii care desenează flori pentru noi. unele dintre ele, sub formă de mărţişoare, vor fi darul meu de primăvară pentru câteva dintre doamnele care mă citesc. iar unul dintre macii tocmai primiţi… va fi muza scrisului meu pentru o vreme. eu zic să treceţi cu privirea printre florile lor pentru că aveţi ce vedea… şi cumpăra. deocamdată eu sunt îndrăgostită de inel….
şi da, acesta este un fel de advertorial şi chiar mai mult: este un fel de a mulţumi celor care nasc primăvara cu mâinile şi priceperea lor. şi presimt că vom vorbi curând despre nişte bijuterii cu… aţi ghicit!… pisici. 
Parca vad fusta cu maci… si cred ca voi visa ziua intreaga, cu ochii deschisi, maci…
Inelusul tau fermecat ce iti sopteste povesti, s-ar potrivi tinutei mele de astazi. Port si eu rosu, ca pentru a sarbatori flori cu “miezul de somn”. Zi minunata sa ai!
o, da, iubesc fusta aceea “ţigănească”. ani buni a stat cuminte în dulap, aşteptându-şi rolul de primadonă. o port cu mare plăcere şi acum, iată, are şi accesoriile potrivite. curios este însă că mă gândisem la ia mea, pentru ea am dorit macii iniţial şi ieri, când am început să scriu povestea, am realizat că, de fapt, macii mei sunt o întreabgă poveste… şi nevoie.
este deja frumoasă ziua, cu un bob de soare în fereastră. şi cu inelul pe deget, evident.
Vară, aer aproape irespirabil, maci sângerii, praf, câmp, cer albastru, spice de grâu, tren, flamenco – cam așa e imaginea mea
Nu-mi ( mai) plac florile rupte. Le prefer în ghiveci ori în pământul unde au crescut. Bijuteriile-flori sunt o modalitate de a le avea lângă mine. Merge și-un parfum, treacă meargă de la mine, că vorba aia, niciodată nu-s prea multe
aştept adresa, lotusicaaaa!
Aia de pe lună sau cea din băltoaca unde șăd, așa cum se cade unui lotus?
Și iaca așa o să plec eu zâmbind la stoma
din băltoaca de reşedinţă, desigur. şi vorbesc serios! cum vrei să capeţi primăvara dacă nu ştie mâţu’ adresa? hî?
Şi uite aşa mă lipesc eu de un mărţişor de la mine pentru mine. Mulţumesc, psi! aştept să văd alea cu pisici
potecuţă, ia trimite tu adresa la mâţ! ca să fie şi de la mine pentru tine! fuga, fuguţaaaa!
Mulțumesc, Psi, trimit acum
Frumos silesti tu primavara sa vina mai devreme…
ştii, dana, de fapt eu iubesc nespus iarna!
M-a întristat introducerea poveștii tale, pentru că m-a proiectat în copilărie, într-o tabără unde am fost trimisă și eu singură, la Padiș. Cu ochii mari plini de lacrimi, prima dată fără ai mei… Am retrăit acele momente.
Culmea e că acea tabără era un fel de premiu, dar eu am receptat la fel ca tine, un fel de surghiun de casa părintească.
Și eu iubesc macii și i-am pictat de câteva ori. Roșul acela atât de vibrant pe cele mai fragile petale…
Frumoase mărțișoare! Aici sărbătoarea mărțișorului este doar în sufletele noastre și timid, foarte timid în comunitățile românești.
ştiu, sava, că voi duceţi dorul mărţişorului, am avut ocazia să bucur anul trecut pe cineva doar pentru că mă gândisem să adaug unul în ceea ce aveam de trimis cam în vremea aceasta. reacţia a fost surprinzătoare. de-aş putea, v-aş trimite tuturor celor de departe o primăvară cu şnur alb-roşu.
dincolo de tristeţe sper să scoatem un zâmbet în lumină, da? te rog…
A fost o tristețe bună, dacă mi-e permisă o asemenea combinație
Amintirea era pe un raft de care uitasem și …uneori ți-e drag să cotrobăi prin trecut.
Ai mei îmi trimit în fiecare an mărțișoare, iar eu le port și explic tuturor cu mândrie simbolistica lor. Și chiar ofer prietenilor, dar le improvizez eu. Le place ideea, sunt impresionați de exotismul ei și se bucură.
Mi-e drag să fiu reprezentant de mărțișor… dar nu e ca acasă…
chiar dacă nu poate fi ca acasă,mărţişorul tău este o parte, o tradiţie pe care o duci mai departe. este ceva al tău pe care lumea cea nouă a ta nu o are… sau nu o poate avea decât venind de la tine.
Dacă m-ai vedea cu câtă mândrie îl port
Și ia românească… și am eu multe, care sunt ale mele din Românica.
Apropo de maci, în iarnă am fost în Ro și am primit de la ai mei un colier de mărgele cusute cu model de maci. Pe sistemul cum erau brâurile românești țesute/cusute cu mărgeluțe colorate. O să-l pun la un moment dat pe blog, că nu știu cum să pun poză la comentarii.
Mieeeee? Să îmi trimiiiiţi? Yupiiiii! Mă simt puţin ciudat, nu ai nicio obligaţie dar sunt tareeee fericită!
păi sigur că ţie potecuţă. am scris doamnelor şi domnişoarelor care mă citesc. aşa că: adresaaaa pe mail te rog.
mă gândesc, sava, la cum privesc mulţi dintre noi mărţişoarele, ca pe ceva învechit, desuet, o tradiţie de care se despart şi o vor uitată. oare trebuie să plecăm departe de casă pentru a aprecia ceea ce avem frumos?
cât despre maci, gândim la fel: şi eu pentru ie i-am dorit… şi va mai fi un colier, ceva de genul acesta….
maaaaaci! Ce frumoși sunt!
lasă maaaciii, dă adresa!
da, în realitate sunt şi mai frumoşi.
Iarna e anotimpul in care te-ai nascut, cu toate ca tii secreta ziua ta de nastere atat am reusit sa aflu, si vei fi legata intotdeauna de acest anotimp. Te mai plangi tu de frig uneori, dar e bine…
în realitate îmi place frigul, dana. mai mult miaun decât mă plâng… ca orice pisică.
Ce frumos ai evocat acele amintiri de demult, prima ta iesire in lume, fara parinti alaturi. Ce bine ca ai descoperit minunatii maci, de care nu poti sa te saturi vreodata sa ii admiri.
Maci-martisoare? Cred ca vor fi superbe.
Numai bine si zile frumoase, draga Psi!
alex, este o amintire urâtă, nu ştiu ce vezi tu frumos în ea.
cât despre mărţişoare… vezi pozele. nu vor fi ci sunt. mâine pleacă o parte dintre ele.
mulţumesc de vizită, gânduri bune vouă.
Am văzut pozele tale cu maci, sunt foarte frumoase mărţişoarele. Şi mie îmi place tare mult inelul cu mac. Am văzut şi nişte picturi foarte fumoase cu maci…
Mă interesează un inel cu mac pentru cineva drag, mă voi plimba un pic printre creaţiile Sofiei…