cineva trece prin inima mea. ca un joc al întâmplărilor surde, cineva își potrivește pașii după secundarul uitărilor mele. trecând, ia cu el fiecare sistolă, fiecare abatere de la regula tăcerii. cineva trece prin carnea mea. mi se pare că doare această reașezare a particulei, dar în realitate ea, carnea, se desfășoară ca o catifea… Read More cineva trece
crengi mari, de gheaţă. pe sub ele, ca prin porţile uitate deschise de vânt, gândurile trec ţinându-se fragil de mână. adunate. că m-ai chemat înapoi, prin noapte, ştiu. te-am auzit în vreme ce ochii mi se albeau încă, de dorul luminii. – ai să te întorci?- mă întreb- ai să te întorci, suflete, acolo unde… Read More crengi de iarnă
yellow and gold. aproape aceeași culoare, doar o diferență, uneori imperceptibilă de nuanță. și de valoare. vorbesc despre fotografia postată aseară de mine pe facebook, una în care am cedat entuziasmului soțului meu și am acceptat să port galben, chiar dacă tivit cu albastru suedez. în casa noastră sunt doi microbiști înrăiți, așa că aseară,… Read More yellow and gold
dantelării pe-un cer senin. numele tău este roșu. așa mi-au spus toate poveștile tale, cele cu macul de-acum trei ani ori macul de-acum doi ani și mă gândesc, însoțindu-mi asta cu un zâmbet, că dacă tuturor prieteniilor li s-ar atribui o floare, a noastră ar trebui să fie exact aceasta: roșu de mac. și spun aceasta… Read More macul, roșu de prietenie
umbrele coborau iute pe pământ sfinţind locul uscat, aspru, pe care de multă vreme nici iarba, nici floarea… numai piatra îl contura. umbrele sunt ca nişte pelerine mi-ai spus, priveşte-le cum se înfăşoară şi cum se desfac în vânt de parcă ar zbura, s-ar lăsa duse aidoma zmeului eliberat de frânghia nopţii. mirosea între noi… Read More miros de aur stins
mi-am schimbat numărul de telefon, pe cel de la casă și data nașterii. așteptam să vină primăvara peste noi, să plouă cu numere-flori. și cu gânduri. mi-am așezat la răspântia nopții brațele larg deschise. două brațe ca niște crengi uscate în bătaia vântului, uscate de absența păsărilor, uscate de atâta lipsă de cuvânt. așteptam, naiv… Read More numere-flori
soarelui. îi ruginiseră norii spre tâmple. mirosea a gutui și a întâmplare uitată. el își pusese un fular peste gură. preventiv, ca și cum ar fi putut opri respirația, gândurile. se striveau florile de inimă, de cuvânt. se dureau ca niște cristale mici, lacrimile. omul trimisese spre soare ultimul zâmbet. ceva mai încolo, în tăcerea… Read More soarelui
luna cădea pe covor, ca o corabie lipsită de catarg, ori prea târziu ajunsă dinspre toate furtunile către pământ ea cădea ca o ploaie legată, inutilă aproape. zâmbetul meu, pervazierul, cel pe care îl port duminica, ca pe-o haină nouă, atunci când telefonul doarme, zâmbetul meu mimând fericirea se desena în oglinda ferestrei mai adânc,… Read More o margine de albastru în octombrie
dacă azi este octombrie, azi rugină… să fie. azi sunt bolnavă de rugină şi stelele mi-apasă tâmpla greu astăzi să nu mă cauţi, dragul meu doar toamna e de vină. azi parcă-mi râd gutuile albastru şi parcă verdele-n mărgele rugineşte azi gura parcă-ţi străluceşte precum un astru. azi sunt mai plină-n brumă şi în struguri… Read More azi, rugină
erau atâtea dezlegări între noi și-atâta dezîmblânzire, coapsele cailor fremătând și lucind era atâta noapte. ni se curbaseră liniștile peste spinări, umbre adormind umbra, fremătau respirând, adormind așteptările era atâta noapte. tresăream ca dintâiul început, acela când abia ghiceam rosturile, inimi se zvoneau înroșind și bătând era o singură, imensă noapte. și în smoala aceea… Read More atâta noapte (dezâmblânziri între noi)
mușcat pe jumătate, timpul ni se risipește pe la încheieturile acestei banale îmbrățișări cu care ademenim, ne ademenim. crezusem că ai să mai vii, o dată, încă o dată, așa cum se întorc păsările călătoare după furtună, aducând speranța și promisiunea că viața… … că viața aceasta a noastră, acoladă în care înghesuim la repezeală… Read More la repezeală. iubirea
roz ca de pudră soarelui, zâmbetului înveşmântare haiku pe un motiv via călin by
mă sperie vântul care se ascunde perfid sub plapuma liniştii. mă sperie gândul că tulburări de ape se ascund încă ochiului, cel dinadins orb. de o vreme mă sperie liniştea şi mâinile întinse a pace, când ochii lucesc a sânge şi a cuţit. mă sperie gândul că poate într-o zi, curând, va trebui să fug.… Read More negru fără scăpare
un ger năprasnic ni se albea în oase, în ora aceea care amuţise plutind indecisă între noi. ca un animal hăituit ea îşi strângea secundele orfane pe sub fusta zdrenţuită, de nu credeam că se mai poate atâta dezvăluire pe pământ. plângeau în noi semninţele uitării ca nişte ghimpi şi prin porţile deschise, ianus trecea… Read More în alb, inimile…
sursa foto: salome el dădu deoparte perdelele care ţineau noaptea cu vârful degetelor. ea zâmbi ca o amforă plină. el privi înapoia lucrurilor, acolo unde începuse de fapt totul, cu un alt zâmbet, aidoma celui de-acum. ea tăcea cu adâncimi de apă în privire. el atinse cu mâna lemnul uscat al mesei pe care lumina… Read More în noapte
mai întâi se aleg cuvintele. două câte două, ca nişte batiste uscate de vânt, ele sunt albe şi lipsite de noimă la început, ca nişte păsări orbind cerul. dăm deoparte lacrimile, punem punct emoţiilor care mai dorm leneş şi împăturim frumos, în patru, cuvânt cu cuvânt, silabă peste silabă. un eşafod îşi lungeşte urechile, lanţul… Read More aproape roz