web analytics
psi-words

… loc de joacă pentru cuvânt. serios!

14

la repezeală. iubirea

mușcat pe jumătate, timpul ni se risipește pe la încheieturile acestei banale îmbrățișări cu care ademenim, ne ademenim. crezusem că ai să mai vii, o dată, încă o dată, așa cum se întorc păsările călătoare după furtună, aducând speranța și promisiunea că viața… … că viața aceasta a noastră, acoladă în care înghesuim la repezeală…

Continue Reading

7

fragilitatea roz a primăverii

roz ca de pudră soarelui, zâmbetului înveşmântare haiku pe un motiv via călin by

20

negru fără scăpare

mă sperie vântul care se ascunde perfid sub plapuma liniştii. mă sperie gândul că tulburări de ape se ascund încă ochiului, cel dinadins orb. de o vreme mă sperie liniştea şi mâinile întinse a pace, când ochii lucesc a sânge şi a cuţit. mă sperie gândul că poate într-o zi, curând, va trebui să fug….

Continue Reading

7

în alb, inimile…

un ger năprasnic ni se albea în oase, în ora aceea care amuţise plutind indecisă între noi. ca un animal hăituit ea îşi strângea secundele orfane pe sub fusta zdrenţuită, de nu credeam că se mai poate atâta dezvăluire pe pământ. plângeau în noi semninţele uitării ca nişte ghimpi şi prin porţile deschise, ianus trecea…

Continue Reading

18

în noapte

sursa foto: salome el dădu deoparte perdelele care ţineau noaptea cu vârful degetelor. ea zâmbi ca o amforă plină. el privi înapoia lucrurilor, acolo unde începuse de fapt totul, cu un alt zâmbet, aidoma celui de-acum. ea tăcea cu adâncimi de apă în privire. el atinse cu mâna lemnul uscat al mesei pe care lumina…

Continue Reading

12

aproape roz

mai întâi se aleg cuvintele. două câte două, ca nişte batiste uscate de vânt, ele sunt albe şi lipsite de noimă la început, ca nişte păsări orbind cerul. dăm deoparte lacrimile, punem punct emoţiilor care mai dorm leneş şi împăturim frumos, în patru, cuvânt cu cuvânt, silabă peste silabă. un eşafod îşi lungeşte urechile, lanţul…

Continue Reading

1

monocromatica tăcerii

ni se aşează o brumă nouă pe gânduri. şi în sfinţenia pământului este iară un îngheţ peste care, om de lut şi deznădejde, calci obosit. dincolo de fereastră, toamna şi-a dezlegat caii negri întru sălbatică desfrunzire şi-n frigul dintâi al dimineţii, dâre de alb şi de spaimă alungă soarele în ceaşca de ceai. e un…

Continue Reading

3

verde… la drum

mirosea a verde când am plecat. un verde ud, crescut sălbatic pe la ferestre şi printre pietrele care desenau parcă, cu colţurile lor tocite de paşi, un lung şotron. petalele ultimei flori se striveau în lumina filtrată, ca nişte coji fragile din care culoarea începuse să fugă şi pe care orice răsuflare le-ar fi topit….

Continue Reading

3

albastru ud

pe o bucată de vânt dezlegată din funia ei, pe o cireaşă coaptă în genunchi, mai jos de tivul rochiţei îndelung aşteptate, ca însăşi sărbătoarea primei zile, pe un pumn de capricii, adesea inutile, ca nişte foi răvăşite de-o răsuflare glumeaţă, pe o mie de gânduri ascunse în podul casei, printre lucruri vechi peste care…

Continue Reading

1

marți, septembrie

septembrie mi se așează pe genunchi ca o coajă uscată, de pepene. și în liniștea care mă încape îmi amintesc că este iarăși o zi de marți, una ca toate celelalte, dacă aș putea să dezlipesc sezaţia aceea de  tăcere silită care s-a aşezat pe umerii mei. plasture? by

4

cât era verde.

îmi amintesc acest tablou, parcă de acum o sută de ani: o alee cu castani înfloriți care se înșiruiau mândri înaintea mea, într-o ademenire cu umbre lungi, alunecând cu degetele lor de miere pe sticla sărată a unui alt anotimp. îmi amintesc trupul gol al timpului, eviscerat și împodobit cu nuferii mari, năvod alb din lacuri de amintiri. sau lacrimi. by

măr şi ciocolată amară

mă priveam în braţele tale: trup de zeiţă nubilă, catifea din ciocolata amară a nopţii peste care vânturile lăsaseră semnele blestemului de foc, acela care, topind, aduce purificarea. mă priveam în ochiul tău închis ca un cerc, ca o cătuşă în spasmele căreia, metal rece pe pielea fierbinte, mă legasem să fiu miraculos oarbă în…

Continue Reading

4

la roja… est nuestra!

asemeni nopţilor prinse la încheietură, butoni perfect rotunzi, ca nişte boabe de cuminţi, accesoriu devenit inutil pe o mânecă sfâşiată. asemeni florilor gemene, coborâre în roşul de cireaşă sălbatică, refuzând să devină cercei sau surâs. asemenea cu focul, cel care înalţă dar şi mistuie. azi roşul e stins.   pentru cei care au deschis televizoarele…

Continue Reading

12

apoi. albastru.

existase o vreme în care cuvintele semănau tot mai mult, ori aşa i se păruse ei atunci, cu nişte flori de hârtie care se tot încăpăţânau să râdă în soare. existase o vreme în care mergea pe marginea dintre lumi, pasăre cu aripi de ceară pe care îşi mai adormea uneori toate mirările, toată setea…

Continue Reading

15

un mac…

am văzut astăzi un mac. crescuse dincolo de crăpăturile unei cărămizi, ancorat de trei fire de iarbă care se sărutau în bătaia vântului. aproape cu neruşinare. în jur mirosea puternic a lapte şi a câmpuri umede de orez deşi, oriunde priveai în jur, pe sute de kilometri înainte sau înapoia lucrurilor, te zgâria pe ochi…

Continue Reading

8

înverzească-se…

eu am plecat la capătul cuvintelor. pe falia aceea de nisip încins, acolo unde numai câteva litere, oarbe şi slute, mai cunosc- atât de vag- desenul de ceaţă stinsă al cuvântului. eu am plecat să-mi astâmpăr setea de oameni şi de întâmplări, pe marginea fragilă dintre realitate şi iluzie, pe neştiutele cărări ale zilei. în…

Continue Reading

1 2 3 5
Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.