Category Archives: culori

măr şi ciocolată amară

mă priveam în braţele tale: trup de zeiţă nubilă, catifea din ciocolata amară a nopţii peste care vânturile lăsaseră semnele blestemului de foc, acela care, topind, aduce purificarea. mă priveam în ochiul tău închis ca un cerc, ca o cătuşă în spasmele căreia, metal rece pe pielea fierbinte, mă legasem să fiu miraculos oarbă în […]

la roja… est nuestra!

asemeni nopţilor prinse la încheietură, butoni perfect rotunzi, ca nişte boabe de cuminţi, accesoriu devenit inutil pe o mânecă sfâşiată. asemeni florilor gemene, coborâre în roşul de cireaşă sălbatică, refuzând să devină cercei sau surâs. asemenea cu focul, cel care înalţă dar şi mistuie. azi roşul e stins.   pentru cei care au deschis televizoarele […]

apoi. albastru.

existase o vreme în care cuvintele semănau tot mai mult, ori aşa i se păruse ei atunci, cu nişte flori de hârtie care se tot încăpăţânau să râdă în soare. existase o vreme în care mergea pe marginea dintre lumi, pasăre cu aripi de ceară pe care îşi mai adormea uneori toate mirările, toată setea […]

un mac…

am văzut astăzi un mac. crescuse dincolo de crăpăturile unei cărămizi, ancorat de trei fire de iarbă care se sărutau în bătaia vântului. aproape cu neruşinare. în jur mirosea puternic a lapte şi a câmpuri umede de orez deşi, oriunde priveai în jur, pe sute de kilometri înainte sau înapoia lucrurilor, te zgâria pe ochi […]

înverzească-se…

eu am plecat la capătul cuvintelor. pe falia aceea de nisip încins, acolo unde numai câteva litere, oarbe şi slute, mai cunosc- atât de vag- desenul de ceaţă stinsă al cuvântului. eu am plecat să-mi astâmpăr setea de oameni şi de întâmplări, pe marginea fragilă dintre realitate şi iluzie, pe neştiutele cărări ale zilei. în […]

miros de aur stins

umbrele coborau iute pe pământ sfinţind locul uscat, aspru, pe care de multă vreme nici iarba, nici floarea… numai piatra îl contura. umbrele sunt ca nişte pelerine mi-ai spus, priveşte-le cum se înfăşoară şi cum se desfac în vânt de parcă ar zbura, s-ar lăsa duse aidoma zmeului eliberat de frânghia nopţii. mirosea între noi […]

poate că mâine

pe tălpile ude de înserare, de amurg aproape violent, drumul pare că s-a oprit, că şi-a sfârşit pentru totdeauna pietrele şi speranţele. o bătaie albastră de inimă? în culorile amurgului, hoarde nechemate de cai sălbatici şi tropotitori, eu îmi desenez liniştea ca pe un sărut necerut, neprimit, cu grijă să nu strivesc marginile. ziua se […]

aur de cânepă

lumina îşi pleacă chipul orb peste lucruri. degetele ei lungi şi uscate ating învelişul cald în spatele căruia inima doarme somnul fără de vise al aşteptărilor. întâmplări încă neştiute şi nedesluşite dorm în nisipul anilor, sub pleoapa dulce albăstrie a timpului. te-aş chema astăzi ca odinioară şi te-aş desena astăzi ca demult, un cerc galben […]

pluşărim?

mai întâi vom vedea roşu înaintea ochilor. un roşu jilav, ca de pluş prăfuit, ne va invada străzile, sufletele, plămânii. să pluşărim!- vom striga cu minţile aprinse de un gând nou, singurul care ne bântuie apăsările în ultima vreme. să fim în rândul lumii! apoi… vom alerga încoace şi încolo, neapărat febril, ademenind bomboane tari […]

roşu. interzis

ne prind ca din întâmplare dimineţile pe prispe sălbatice, dăltuite de mâini străine, astăzi ca nişte crengi uscate. stăm unul lângă celălalt şi între noi îmi pare că au adormit cuvintele. un somn de lemn ascuţit pe care ţipăt de pasăre nu-l mai trezeşte. tresărim argintat atunci când simţim lepădarea de sine a gândului şi […]

scrum. un bob

-atunci când totul se stinge, ce mai rămâne din noi? cine îşi mai aminteşte jarul şi păcatul? de fapt nimic nu rămâne, îţi spun, până şi tu vei fi uitat că ai atins cu mâna, cu gura acel ţărm interzis, nepreţuitul. şi-ţi mai spun că nu are cum să fie altfel. pe trupul alb, încleştat, […]

somn în culori

în cercuri roz. ea se rotea în cercuri roz cu o vagă impresie de zahăr la tâmple, ea se aduna în dantele ca într-un pretext de feminitate, copil deghizat sub fardul vârstei. în şoapte mov. ea se ascundea în şoapte mov cu toate mirările ei curbate, lipsite de aspirmea vocalei şi parcă râdea de sine. […]

s-ar(e)

s-ar naşte furtuni, îmi zic, tot privind către monitorul lăsat gol, ca o palmă udă pe care apa a şters toate cuvintele. s-ar naşte cuvinte noi, mă gândesc, deşi mâna care ţine stiloul pare plecată către amurg, acolo unde liniştea are contur zimţat. s-ar naşte gerurile pe tâmplă, dar îmi amintesc că, deşi am numit […]

aşteptând un semn…

pentru că nu ninge încă, mi se pare că tot ceea ce este în jur pare un semn de îndoială peste care cuvintele trec cu arcuşul lor moale. şi îmi pare că undeva, în cerul vătuit astăzi, stelele joacă zaruri cu inima mea, cu aşteptarea pe care mi-am pregătit-o ca pe o haină nouă încă din […]

albastru din trecut

îl văzusem la adriana. ireal, imaculat, desprins din amintiri cu contur delicat şi mi-am amintit în aburul dimineţii că îl scrisesem cândva pe palme aşa cum îşi scriu femeile semnele încifrate cu henna ale fericirii şi legării în iubire, deşi eu mai păstram în tăcerea mea acel miros matina de cerneală şi de linişte vătuită. […]

despre tăcerile zilei de astăzi

tăcerile tale îmi sunt ca nişte pauze prea lungi pentru respiraţiile cuvintelor. atunci când tu taci peste pleoape mi se strânge un nor imens, de ploaie şi mă simt rătăcită prin propriul labirint. de parcă nu mai ştiu… de parcă nu am ştiut vreodată. astăzi îmi este dor de tine mai mult decât în celelalte […]