Category Archives: culori

monocromatica tăcerii

ni se aşează o brumă nouă pe gânduri. şi în sfinţenia pământului este iară un îngheţ peste care, om de lut şi deznădejde, calci obosit. dincolo de fereastră, toamna şi-a dezlegat caii negri întru sălbatică desfrunzire şi-n frigul dintâi al dimineţii, dâre de alb şi de spaimă alungă soarele în ceaşca de ceai. e un… Read More »

verde… la drum

mirosea a verde când am plecat. un verde ud, crescut sălbatic pe la ferestre şi printre pietrele care desenau parcă, cu colţurile lor tocite de paşi, un lung şotron. petalele ultimei flori se striveau în lumina filtrată, ca nişte coji fragile din care culoarea începuse să fugă şi pe care orice răsuflare le-ar fi topit.

albastru ud

pe o bucată de vânt dezlegată din funia ei, pe o cireaşă coaptă în genunchi, mai jos de tivul rochiţei îndelung aşteptate, ca însăşi sărbătoarea primei zile, pe un pumn de capricii, adesea inutile, ca nişte foi răvăşite de-o răsuflare glumeaţă, pe o mie de gânduri ascunse în podul casei, printre lucruri vechi peste care… Read More »

marți, septembrie

septembrie mi se așează pe genunchi ca o coajă uscată, de pepene. și în liniștea care mă încape îmi amintesc că este iarăși o zi de marți, una ca toate celelalte, dacă aș putea să dezlipesc sezaţia aceea de  tăcere silită care s-a aşezat pe umerii mei. plasture?

cât era verde.

îmi amintesc acest tablou, parcă de acum o sută de ani: o alee cu castani înfloriți care se înșiruiau mândri înaintea mea, într-o ademenire cu umbre lungi, alunecând cu degetele lor de miere pe sticla sărată a unui alt anotimp. îmi amintesc trupul gol al timpului, eviscerat și împodobit cu nuferii mari, năvod alb din lacuri de amintiri. sau lacrimi.

măr şi ciocolată amară

mă priveam în braţele tale: trup de zeiţă nubilă, catifea din ciocolata amară a nopţii peste care vânturile lăsaseră semnele blestemului de foc, acela care, topind, aduce purificarea. mă priveam în ochiul tău închis ca un cerc, ca o cătuşă în spasmele căreia, metal rece pe pielea fierbinte, mă legasem să fiu miraculos oarbă în… Read More »

la roja… est nuestra!

asemeni nopţilor prinse la încheietură, butoni perfect rotunzi, ca nişte boabe de cuminţi, accesoriu devenit inutil pe o mânecă sfâşiată. asemeni florilor gemene, coborâre în roşul de cireaşă sălbatică, refuzând să devină cercei sau surâs. asemenea cu focul, cel care înalţă dar şi mistuie. azi roşul e stins.   pentru cei care au deschis televizoarele… Read More »

apoi. albastru.

existase o vreme în care cuvintele semănau tot mai mult, ori aşa i se păruse ei atunci, cu nişte flori de hârtie care se tot încăpăţânau să râdă în soare. existase o vreme în care mergea pe marginea dintre lumi, pasăre cu aripi de ceară pe care îşi mai adormea uneori toate mirările, toată setea… Read More »

un mac…

am văzut astăzi un mac. crescuse dincolo de crăpăturile unei cărămizi, ancorat de trei fire de iarbă care se sărutau în bătaia vântului. aproape cu neruşinare. în jur mirosea puternic a lapte şi a câmpuri umede de orez deşi, oriunde priveai în jur, pe sute de kilometri înainte sau înapoia lucrurilor, te zgâria pe ochi… Read More »

înverzească-se…

eu am plecat la capătul cuvintelor. pe falia aceea de nisip încins, acolo unde numai câteva litere, oarbe şi slute, mai cunosc- atât de vag- desenul de ceaţă stinsă al cuvântului. eu am plecat să-mi astâmpăr setea de oameni şi de întâmplări, pe marginea fragilă dintre realitate şi iluzie, pe neştiutele cărări ale zilei. în… Read More »

miros de aur stins

umbrele coborau iute pe pământ sfinţind locul uscat, aspru, pe care de multă vreme nici iarba, nici floarea… numai piatra îl contura. umbrele sunt ca nişte pelerine mi-ai spus, priveşte-le cum se înfăşoară şi cum se desfac în vânt de parcă ar zbura, s-ar lăsa duse aidoma zmeului eliberat de frânghia nopţii. mirosea între noi… Read More »

poate că mâine

pe tălpile ude de înserare, de amurg aproape violent, drumul pare că s-a oprit, că şi-a sfârşit pentru totdeauna pietrele şi speranţele. o bătaie albastră de inimă? în culorile amurgului, hoarde nechemate de cai sălbatici şi tropotitori, eu îmi desenez liniştea ca pe un sărut necerut, neprimit, cu grijă să nu strivesc marginile. ziua se… Read More »

aur de cânepă

lumina îşi pleacă chipul orb peste lucruri. degetele ei lungi şi uscate ating învelişul cald în spatele căruia inima doarme somnul fără de vise al aşteptărilor. întâmplări încă neştiute şi nedesluşite dorm în nisipul anilor, sub pleoapa dulce albăstrie a timpului. te-aş chema astăzi ca odinioară şi te-aş desena astăzi ca demult, un cerc galben… Read More »

pluşărim?

mai întâi vom vedea roşu înaintea ochilor. un roşu jilav, ca de pluş prăfuit, ne va invada străzile, sufletele, plămânii. să pluşărim!- vom striga cu minţile aprinse de un gând nou, singurul care ne bântuie apăsările în ultima vreme. să fim în rândul lumii! apoi… vom alerga încoace şi încolo, neapărat febril, ademenind bomboane tari… Read More »

roşu. interzis

ne prind ca din întâmplare dimineţile pe prispe sălbatice, dăltuite de mâini străine, astăzi ca nişte crengi uscate. stăm unul lângă celălalt şi între noi îmi pare că au adormit cuvintele. un somn de lemn ascuţit pe care ţipăt de pasăre nu-l mai trezeşte. tresărim argintat atunci când simţim lepădarea de sine a gândului şi… Read More »

scrum. un bob

-atunci când totul se stinge, ce mai rămâne din noi? cine îşi mai aminteşte jarul şi păcatul? de fapt nimic nu rămâne, îţi spun, până şi tu vei fi uitat că ai atins cu mâna, cu gura acel ţărm interzis, nepreţuitul. şi-ţi mai spun că nu are cum să fie altfel. pe trupul alb, încleştat,… Read More »