cautatorii de lut

izolarea

soarele. dintre toate soarele o durea cel mai tare. absența și prezența lui, amestecate, zilele prea însorite, zilele prea pline de nori apoși privite din cadrul sec și alb al ferestrei și în esență toată acea căldură a soarelui pe care, chiar și după atâta vreme n-o putea înțelege și cuprinde pe deplin.

izolare. sec, aproape irespirabil, o sentință pe care o anticipase de la primele simptome, chit că era ceva banal, abia sesizabil: i se zbătea ochiul drept în spatele măștii. cine ar fi văzut în afară de ea? cine să fi știut când toți erau preocupați, aplecați ore în șir, la distanța aceea care făcea imposibilă orice comunicare, orice gest? și totuși, știa ea. era de-ajuns. era totul.

-cât? – întrebase ea și în glasul ei nu era nicio urmă de nerăbdare, de tristețe sau de resemnare.

-două săptămâni ar trebui să fie de-ajuns – rosti celălalt pe un ton egal, ușor obosit- dar ar fi bine să nu forțezi lucrurile în timpul ăsta. renunță la citit ori, dacă asta nu se poate, te vom conecta la memoria colectivă

-o să renunț – veni răspunsul repede, dar niciunul dintre ei nu crezu cuvintele care pluteau în aer  aproape translucide.

– pot să te întreb ce studiai? – se auzi întrebarea. celălalt știa că nu ar fi trebuit să întrebe dar o făcu. rangul lui, inferior, nu îi îngăduia astfel de curiozități pentru care ar fi putut sfârși într-un maldăr de pietre sub ciocan, dar ceva din privirea ei, din întreaga înfățișare îl ademenise.

ea zâmbi. prin minte îi trecu imaginea caietului galben cu slove rusești, o mărturie pentru care ar fi trebuit să ajungă la reciclare. ea și toți cei care, într-un fel sau altul, i-au atins memoria. uneori regreta că nebunii ăia doi n-o distruseseră imediat ce totul fusese făptuit. ar fi fost mai simplu pentru ea. pentru toți de fapt. chiar și pentru profesorul vladen.  dar kat se împotrivise și o trimiseseră să zacă o vreme, departe de pământ. îi plăcuse vremea aceea și îi plăcuse să trăiască alături de cei doi acel timp puțin, poate și pentru că nu se asemănau prin nimic cu ceilalți herralzi pe care îi știuse vreodată. nici măcar cu herraldul care stătea în fața lui cu ochii mari, imobili, așteptându-i răspunsul. ceilalți îl ascultau orbește, o făcuse și ea fără să știe prea bine de ce. îi era cumva recunoscătoare? n-ar fi trebuit. el era doar cel care refăcea legăturile, repara lucrurile câteodată. îi era inferior.

închise ochii. cel bolnav parcă o durea puțin, dar era obișnuită cu durerea. stătu așa câteva clipe, cu toate simțurile la pândă. auzind respirația celuilalt care stătea neclintit. apoi se ridică și ieși. o porni agale pe culoarul alb, lipsit de căldură, numărând ușile de pe partea stângă, deși nu-i era de niciun folos. ușa celulei îi care avea să stea în izolare era deschisă deja, așteptând-o, închizându-se în urma ei cu un pocnet surd.

se trânti pe lespedea goală ca obosită după un lung efort. și atunci îl văzu. profesorul vladen era acolo, în picioare și o aștepta zâmbind:

– ce mai faci tu, annak?

dincolo de ziduri soarele după care tânjea se scurgea molcom spre asfințit și, lucru curios, îi lipsea. îi lipsea mai mult decât însăși planeta pe care se născuse.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “izolarea

  1. Nu stiu daca mi-am dat seama pana acum, dar cuvintele tale curg cumva ca un parau de munte.
    Asa a venit comparatia, dar tu stii mai bine.
    Sarbatori Pascale senine, draga Psi. Sa-ti fie bine in lumea ta si a dragilor tai!
    Sa ne reauzim cu bucurie!

  2. Un fragment din imaginația ta bogată care s-a lăsat scris aici pentru noi, pentru a ne îndulci, cumva, izolarea.
    Frumos a curs și am zărit lumina soarelui și liniștea grea din spatele unor ziduri groase…
    Sărbători binecuvântate, Pisic! ❤
    Să ne mai scrii, că tare am mai așteptat cuvintele tale așternute!

  3. Întotdeauna dupa asfintit, urmeaza un si mai splendid rasarit, iar dupa iernile geroase mohorâte, vin primaverile metamorfozei parfumate, colorate, înflorite…însorite… fericite. happy
    La multi ani binecuvântati, fericiti, inspirati si luminati, drag Suflet frumos !

  4. Hristos a înviat! Dincolo de zidurile izolårii noastre sunt mii de gânduri și lacrimi și zâmbete și speranțe. Suntem singuri dar atât de aproape de tot ceea ce ne este cu adevărat drag și desigur, necesar. Descoperim lumea și ne descoperim. Sănătate multă!

  5. mulțumesc, potecuță! curios cum o poveste atât de demult începută m-a adamenit iarăși… happy cred că se potrivește tare bine cu ce trăim acum, cred.
    săptămână liniștită să ai și să treci cu bine prin toate aceste vremuri și provocări.

  6. happy mulțumesc, suzana. așa și scriu de fapt, curgând. Săptămâna Luminată să te bucure și să te ocrotească.

  7. o să mai fie, dana, o să mai fie. cumva, cred că povestea asta se potrivește cu vremurile de acum. iar scrisul și cititul sunt ”armele” mele de-acum.

  8. Adevărat a Înviat, roxana. pace, liniște, empatie, răbdare, generozitate, toate sunt în noi, important este să le deslușim. să îți fie bine!

Comments are closed.