locuri din sufletul pisicii

brașov, din căldarea de lumină: ecaterina varga, doamna noastră

brașov, din căldarea de lumină. ecaterina varga doamna noastră.  povești cu gust de amintire din orașul coronei, întâmplări uitate astăzi ori pe care istoria nu le vrea cuprinse în cărțile ei. după o îndelungată pauză, ne întoarcem astăzi pe străzile orașului meu. astăzi… pe strada ecaterina varga, o străduță ce taie pieptiș marginea tâmpei, tivită pe marginile ei cu case cochete, ancorate în liniște. s-ar putea să o vezi, călătorule curios, atunci când, dornic de plimbare, vei dori să descoperi bastioanele coronei, acelea care străjuiesc zidul de sud al cetății, căci strada ecaterina varga este la numai doi pași de aleea tiberiu brediceanu, loc de promenadă și de relaxare, la capătul căruia străjuiește mândru bastionul țesătorilor, locul în care, așa cum v-am mai spus demult și-a găsit iubirea cel mai celebru bastard al nostru, vlad țepeș. de fapt, strada cu acest nume nu este interesantă decât prin însăși numele ei, căci… cine a fost ecaterina varga? am învățat cumva la istorie despre această femeie al cărei nume stă astăzi cuminte pe o tăbliță? eu nu, cu siguranță că nu.

din puținele informații pe care le-am găsit, aflăm că ecaterina varga s-a născut în hălmeag, într-o zi de 22 august 1802, într-o familie de nobili maghiari sărăciți. rămasă orfană de mică și crescută cu ajutorul rudelor, katalin se căsătorește pe la douăzeci de ani cu un rotar văduv, kelemen gyorgy, căruia îi crește cei doi copii. până aici nimic deosebit, cel puțin nimic prin care, peste ani, să ajungă să fie numită doamna noastră, iar o stradă din oraș să-i poarte numele. și totuși, în viața ei, drumurile aveau s-o ducă în fața autorităților habsburgice atunci când, după falimentul soțului și divorțul de acesta va încerca să-și recupereze prejudiciul de 631 de florini de la un fabricant de frânghii din corona. procesul, tergiversat pe plan local fiind, ecaterina varga a cerut ajutorl curții imperiale de la viena, însă răspunsul cancelariei imperiale a fost acela de a retrimite dosarul înapoi fără vreo sentință.

trecuse de 30 de ani când o regăsim pe ecaterina varga în țara moților, stabilită aici. de ce plecase din corona? cum ajunsese aici? istoria nu ne spune. cert este doar faptul că, cunoscând limba germană, pe lângă cea maghiară și română, ecaterina varga se află în jurul anului 1837 la abdud într-un nou proces cu autoritățile, în legătură cu drepturile uzurpate ale sătenilor. cinci ani mai târziu, ea se află în apuseni, în satul bucium izbita într-o casă pusă la dispoziție de localnici și de acolo, ecaterina varga continuă lupta de ajutare a acestora, redactând petițiile și folosindu-se de relațiile la viena pe care le avea, fapt ce a atras, în mod cât se poate de evident, atenția autorităților.

pentru sprijinul constant pe care l-a acordat sătenilor, pentru grija pe care o avea față de mamele și copiii din apuseni, folosind de multe ori propriile mijloace materiale pentru a-i ajuta, pentru modul ei blând și bun cu care se purta, ecaterina varga a fost numită de moți doamna noastră. o doamnă extrem de incomodă regimului și pe care autoritățile nu o puteau prinde pur și simplu, drept pentru care s-a apelat la o înșelăciune pusă în scenă de, pe atunci episcopul, andrei șaguna, aflat în apuseni în preajma bobotezei din anul 1847 împreună cu subprefectul de alba, george pogany. sub pretextul comunicării unor porunci împărătești, sătenii din bucium izbita au fost chemați în ziua de bobotează la slujbă, iar printre ei se afla și ecaterina varga, fără a bănui că poftirea la masă de după slujba oficiată de andrei șaguna avea să se transforme de fapt într-o răpire, căci sania în care urcase alături de episcop s-a îndreptat nu spre casa parohială ci spre abrud.

întemnițată mai întâi în alba iulia, mai apoi în aiud, ecaterina varga își va petrece patru ani în așteptarea unui proces. locurile în care a trăit și și-a căpătat numele nu le va mai revedea niciodată. condamnată ulterior la trei luni de detenție, ea se va întoarce în 1851 în domiciliu forțat în hălmeag, iar un an mai târziu, datorită bolii și a condițiilor grele în care trăise ultimii ani, ea se va stinge.

ecateriga varga. unele surse spun că ea l-a cunoscut și inspirat pe avram iancu, simbolul moților. un nume de stradă din oraș, o poveste din căldarea de lumină, de acasă. și o statuie care mai amintește curioșilor despre o femeie născută prin locurile noastre și pe care istoria a uitat-o.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

2 thoughts on “brașov, din căldarea de lumină: ecaterina varga, doamna noastră

  1. Absolut toata istoria omenirii este o distorsionare a realitatii absolute, adevarate, o înselatorie planetara milenara, indusa în subconstientul mintii umanitatii, înca din starea embrionara, un revers al obscurizarii Luminii Divine pure, ocultata (amestecata) cu întunericul absolut, o ceata laptoasa, un labirint rectangular de simboluri, cifre, litere si slove, care se misca perpetuu, înscris si închis într-un cerc vicios, 3D în care omenirea se zbate de milenii sa gaseasca “Poarta” de iesire (exodul) din acest “Matrix” al sclaviei inconstiente, al suferintelor, zbaterilor si luptelor desarte, zadarnice spre eliberarea Sufletului, însa materialismul perceptiilor celor cinci simturi primare, involuate, înradacinate în pamânt, limiteaza si blocheaza încrederea în posibilitatea materalizarii, gândului, imaginatiei, viselor, tinând omenirea într-o stare de anestezie generala, panicata si disperata de nesiguranta viitorului incert, imprevizibil, accentuat si accelerat de (dez)informatile din ce în ce mai sumbre ale tehnologiei massmedia si al retelelor subterane ale întunericului mintilor, controlate cu subtilitate de luminile artificiale atragatoare si tentante produse de electricitate… happy
    Binecuvântata fii etern cu liniste, bucurie si pace în Suflet, draga psi !

  2. sunt cu totul de acord cu ce spui, iosif, istoria este o poveste pe care oamenii și-o spun, unii altora, după propriile puteri, nevoi, convingeri. iar în ce privește realitatea… asta este deja pur subiectivă, fiecare dintre noi privim prin proprii ochi, de la propriile înălțimi, după propriile trăiri și cunoașteri. ne joacă mintea feste? o,da, și încă cum! dar asta este deja altă poveste, alt context. și da, sunt de acord și cu frica generalizată, indusă a turmei.
    zi cu lumină și bucurie să ai!

Comments are closed.