despre oameni şi poveştile lor

scrisori către un prieten: când martie își desface

8 martie:

când martie își desface pletele iarăși, coborând încet peste eșafodul iernii, mă așez la răspântiile inimii mele așteptând. semn. întotdeauna vine un semn, un soi de respirație pe care nu o aud, dar o simt cu toată ființa mea, așa cum îți simt, fără să aud, inima. și îți simt inima, prietenul meu, plângând, chiar dacă tac.

când martie își desface florile, ca un șuvoi de culoare neștiută, nerostită, negândită, mă așez în ferestrele zilelor mele așteptându-te. știu că vei veni într-o zi, parcă te văd, un sac de oase albe și ochii, ochii din care lumina s-a stins încet. de tot. o vom reaprinde, știu că poți, eu am încredere în inima ta, în bucata aceea de carne plânsă, dar numai a ta. te aud. te aud cu fiecare respirație de-a mea.

când martie își desface ploile, ademenind marile lacuri, te desenez în conturul ferestrei. pare că pleci, pare că vii, am uitat amândoi de când privim în aceeași direcție. și nu, astăzi nu pot zâmbi. prea negrii ți-s norii, prea doliu ți-e pe zâmbet…

oare ai să fii bine?

21 martie:

când martie își desface nasturii de la haină, ca un copil prins în uimirile zilelor, eu stau cu ceașca cuvintelor noastre în palme. nu te aștept, deși știu că vei veni, nu te aud, deși știu că îmi vorbești, nu te ating, deși am restante atât de multe îmbrățișări. parcă prea multe. înșir cuvintele la rând, unele după celelalte, corect, cu virgule și pauze de respirație. am încredere în tine și știu că orice ți-aș spune, tu ai ales deja. cu sufletul. și meriți asta.

când martie își desface mirările, când pe-o culoare, când pe alta, mă surprind fredonând cântece pe care nu le-am mai auzit vreodată. ele vorbesc despre tot timpul acesta construit în respirări, în imagini, în neveniri. pentru că știu, oricât te-aș striga la răspântii, tu ești acolo, eu aici… în rămâneri pe care nu le înțeleg întotdeauna, dar ți le recunosc. ți le recunosc în fiecare promisiune care eșuează și nu e nimeni de vină pentru asta. e viață.

când martie își desface primăvara, cu ademenirile ei de șoapte, cu toate chemările la viață pe care le meriți deși tot spui că nu, mă așez cuminte în fereastră. un sac de plasturi, un altul de popcorn și un zâmbet. și te aștept.

oare ai să fii bine? – de fapt… oare ai să fii fericit? winking

cuvintele. martie… tu.

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

6 thoughts on “scrisori către un prieten: când martie își desface

  1. E un secret aici, pe care doar tu și persoana în cauză îl știți.
    Oricum, cuvintele tale au ajuns acolo unde trebuie să ajungă, adică s-au așezat lângă suflet.
    Cantecul e super.

  2. Un text profund plin de culoare si mirositor, de muguri ce-nfloresc chemând îmbietor, un suflet nepereche, adeseori strivit de dor, privind prin geam înduiosat si iubitor…
    Magnifique ! Cu adevarat emotionante gânduri ! Sper, si-ti doresc sincer, ca destinatarul sa fie receptiv la aceasta sublima epistola, gânduri pline de nobletea sentimentelor iubirii.
    Un Weekend magic, cu vise împlinite, înfloritoare, în dimensiunile perceptiei reale, draga psi !

  3. Eu am citit cu sufletul şi sufletul zice că sunt prea puţine cuvintele pentru a spune ce-a simţit.

  4. mulțumesc, potecuță! cred că, până la urmă, va fi o ditamai poveste cu scrisorile acestea. așa cred. happy

Comments are closed.