poezii

8 martie: un sau o? (joacă de copii mari)

pentru că îmi plac provocările, poezia de mai jos vine ca răspuns pentru bunul meu prieten călin.

mai întâi și pe fugă i-am răspuns așa:

dar apoi mi-am dat seama că mi se făcuse o poftă de poezie…

un anotimp e, iată, o primăvară nouă,
un gând e risipire, o șoaptă fremătând,
un curcubeu adună șapte surori râzând,
iar a trăi e viață și nu se-mparte-n două.

un an din luni se-adună și toate împreună
sunt viață pentru pruncul din brațe, fericire
un cer fără de stele e doar nemărginire
un dor e o bătaie de inimă sub lună.

un cântec fără note e numai o tăcere
un soare prevestește o nouă zi, curată
un mugur e o floare ce doarme desenată
pe-un ram care așteaptă ademeniri de miere.

un mărțișor e, poate, dovadă de iubire
iar un cuvânt e singur dacă nu-l pui în frază
o poezie n-are un rost, fără tăgadă
de nu-i aduci un titlu și o ademenire

metafora slujește cuvântul, înțelesul
trăirea se dezleagă în tâlc și rostul bun,
iubirea se conjugă în doi și-ți spun acum:
că viață, fericire, nu-s genul masculin.

 

la mulți ani tuturor femeilor!

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

14 thoughts on “8 martie: un sau o? (joacă de copii mari)

  1. Îmi zice că pagina nu există. Aş fi vrut să văd ce te-a provocat aşa frumos.
    Mi-a plăcut mult, mult. Toate astea-s emoţie. Nici ea nu se-mparte-n două.

  2. Aaaa, păi stai aşa că în cazul ăsta există o explicaţie: windowsul de la muncă e ăla pe care şi-a făcut Mihai Viteazul strategia de luptă. Nu văd nicio imagine aici, văd numai text. Aşa cum, de exemplu, filmuleţe puse direct din telefon, adică alea care nu-s pe youtube, nu-s accesibile. Stai că mă mut pe telefon şi de acolo văd. Deci e vina mea, dar totuşi nu-i a mea. Că nu apare nimic la mine care să mă ducă cu gândul că iar e eroare, e text, niciun chenar, nici nimicuţa. Şi linkul duce la o pagină inexistentă.
    Să fie pe toate potecile, psi! Îţi mulţumesc mult!

  3. mno, e text, potecuță, e de fapt o captură de text de pe FB (așa e, m-am exprimat pe jumătate și eu). linkul ar duce la pagina de feisbuc a omului călin, dar cum este prieten doar cu mine, probabil de aceea zice că-i inexistent. mea culpa. va trebui să mă crezi pe cuvânt că e un om fain. happy di la cluj…

  4. Asa e , viata si fericirea sunt genul feminin, dar ghiocelul este etern, un mascul fin ! happy
    Sa fii iubita si vesnic fericita, draga psi !

  5. La mulți ani, poezie ce ești! Cuvinte stoarse miez și aranjate așa cum vrei tu, culoare și parfum. La mulți ani!

Comments are closed.