poezii

lupi de zăpadă

lupi de zăpadă sursa foto: trilulilu

lupi de zăpadă-mi încolțeau pe tâmple
și din lucirea albă și curată
ce desena grumaze-n înserare
mi-am colorat un soare. cu mirare
în noaptea asta nouă, înstelată
aștept o nouă inimă să se întâmple.

bătaia ei se-audă peste geruri
lupi de zăpadă vor veni aproape
amușinând cu boturi moi, de iarnă
pe când zăpadă nouă o să cearnă
și-n joaca lor de lupi în noapte
vor râde stelele în ceruri.

lupi de zăpadă azi mă cheamă
și-n plânsul lor, ca o îmbrățișare
mi se agață zâmbetul pribeagul
când nopții i se năruie toiagul,
e-atât de noapte-n mine și e mare
lucirea haitei albe fără teamă.

lupi de zăpadă desenez în mine
din alb, din noapte, din frânturi de clipă
din mine se aud sălbaticele haite
cu joaca lor, cu strigăte înalte,
chemări de inimă, de gheață și de apă
când lupii de zăpadă râd în mine

și-atât:

lupi de zăpadă râd în mine
și-mi încolțește-n tâmple
o iubire.

chiar de-s pisică, nu e amăgire, pe jumătate-s lup și-s de zăpadă.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

23 thoughts on “lupi de zăpadă

  1. De data asta chiar nu pot să spun nimic, oricât m-aş strădui. Citesc şi recitesc şi nu pot. E mai frumos decât aş putea spune.

  2. Cred c-am înţeles “ce vrea poetul să spună”. Sau poate am înţeles doar ce vreau eu să cred. Dar am să tac, lăsînd lupii să urle la luna plină, pînă ce se va face ziuă. Şi apoi la drum, iar, în caleaşca magică. Nu…? Fiindcă pisica nu se teme nici măcar de lupi – fie ei de zăpadă… winking

  3. he, he, potecuță! happy am vrut să dau un ton vesel și bun poeziei (și nu știu cât am reușit). pentru că eu cred că lupul din noi este ceva pe cât de ancestral, pe-atât de bun. fascinante animale!

  4. dragoș, eu cred că poetul nu vrea să spună nimic mai mult decât pe sine. ce înțelegi tu, ce simți, vezi, e binevenit. nimic greșit, nimic de netopit, de ne-primit.
    și drept îi, pisica nu se teme nici chiar de lupul din ea.
    încă lucrez la asta, dar pe coperta uneia dintre cărțile anului acesta va exista un lup/pisică.

  5. Citesc și mă minune descoperind comori de cuvinte și simțiri… și copertă unui volum pe care-l aștept cu nerăbdare. Să nu spui că nu m-am înscris pe listă.
    Să-ți fie weekendul cu magie, Pisic!

  6. Bineînţeles, poetul întotdeauna se desenează pe sine. De obicei în enigme, altfel ar fi prea uşor de “citit”. Interpretarea cuiva e doar o piesă a acestui puzzle. Un joc, nimic altceva. Lupul dă viaţă pisicii, îi dă curaj. Ei sînt una, la un moment dat. Da, chiar şi pe o copertă. winking

  7. Un desen alb negru, început în tonuri reci, declarând umanul.
    Lupii albi încolțesc la tâmplele adultului. Animal frumos și deopotrivă sângeros, lupul presupune cruzime și răutate, așa cum doar omul poate fi cu un alt om. Cuvintele sunt arme letale, iar omul-lup urmează un soi de lege a junglei și îl anihilează pe cel slab. Iepurii nu au nici o șansă în fața lupilor.
    Poezia ta e atât de densă și de plină de simboluri, e un cal sălbatic pe care tu încerci să-l îmblânzești. Am văzut că ai contraste curate în texte. Sunt tablouri ce respectă legea clară a simetriei, a esteticului. Lupii sunt simbolul maturității și cruzimii la început, dar apoi devin un soi de inofensivi fabuloși, pentru că le atribui boturi moi și joacă, iar stele sunt vesele deasupra lor, ocrotind acest tablou ludic ce se petrece ritualic într-un tablou aproape monocrom.
    Îi asociezi și cu o nouă inimă- dragoste, punând la dispoziția cititorului imaginea unei palete extrem de generoase (formată din nuanțe de alb și negru- non culori, ori posibil lumini și umbre, contrastând superb cu inimă, deci roșu, bănuit nu văzut), însă organizată riguros după ABC-ul tău personal.
    Noaptea și lucirea albă a haitei fără teamă, sunt două imagini antonimice perfecte. Lipsa de teamă și mâna ta, desenând haite albe de lupi în tine care râd, spulberă fricile născând o sălbăticie perfectă: poezia.
    În final ai venit jucăuș cu versurile-explicație ghidușă, autodefiniția ta: „pe jumătate-s lup și de zăpadă”, ca și cum ai pune un happy face la un final de text.

  8. dana, nu este un singur volum, asta pot să spun, dar se lucrează la concept, la idei… sunt (încă) și ezitări pe-acolo, dar cu siguranță vei avea cărticica mea într-un fel sau altul. mulțumesc! kiss

  9. ioooi, em! kiss știi că eu când scriu, în stare de flux, nici măcar nu caut sensuri, nu aleg cuvintele ci ele vin? oare știi cât de inconștient scriu eu?
    mna, lupul… arhetipul lupului ancestral (da este și o influență aici, cartea clarissei pinkola estes cu miturile și legendele lumilor). pentru mine lupul este magic și măreț, tulburător și necesar, ca orice sanitar al pădurii, așa cum este el de fapt. apropo, știi că haitele de lupi nu atacă niciodată animalele perfect sănătoase? curios, au un soi de radar care le indică ce animale trebuiesc eliminate, în nescrisele legi ale naturii și ale lumii. și da, admir (și) asta la ei.

  10. Da, sunt convinsă că ele vin la tine, nu invers. Am mai zis undeva că scrisul te alege, exact așa cum pisica își alege stăpânul. Dacă tu ai alege cuvintele, nu ar ieși ce iese. Și ceea ce pui pe „hârtie” nu sunt cuvinte ci imagini, trăiri, de aceea cititorul vede, nu citește.

  11. asta cu imaginile, trăirile, em, cred că țin de talent, de exercițiu. pare instinctivă, dar e rutină multă acolo și precizie de ceasornic și nu, nu e părerea mea, este ceea ce am descoperit prin studiu pe modelare umană. adică, să zic mai pe românește, eu merg în zona familiară, dar pentru că am scris/ lucrat mult cu metafora, ea se duce fix în toate cele patru tipuri perceptuale, tocmai pentru că subconștientul sau inconștientul meu (generalizez acuma) știe că cititorul este și vizual (dă-i imagine) și auditiv (dă-i sunet) și kinestezic și dialog intern. happy

  12. Hm, poate nu ca umbra şi lumina care-s cumva antonime însă dependente una de cealaltă într-un singur sens. Mai degrabă aş zice… precum vinetele coapte tocate şi uleiul: cînd ambele-s în proporţii optime îţi iese o salată de vinete minunată. winking

  13. eu mă refeream, dragoș la umbră și ego. umbra cu sensul ”ceea ce nu îți dai voie sp fii, să manifești”. happy

  14. Şi dacă ceea ce ai putea fi, ceea ce ai putea să manifeşti, ar fi de fapt întuneric, iar “umbra” ar fi chiar fărîma de conştiinţă care încearcă să te menţină sau să te trimită în lumină? Grele întrebări pun şi eu acum. happy
    Da’ pînă la urmă ce-ai cu salata mea de vinete, că mie îmi place la nebunie!? tongue laughing

  15. Mda, asta-i cu totul altă mîncare de… vinete. tongue Ptiu, cum îmi fac singur poftă! 😆
    Gata, m-am tăcut că bat cîmpii. dont tell anyone

  16. Lupul mi se pare unul dintre cele mai fascinante animale… Îmi place să cred că în altă viață am fost lup! happy oricât de ridicol ar părea …

Comments are closed.