despre oameni şi poveştile lor

Robert Cadar, ultima alergare

Robert Cadar, un nume, o viață, un OM. un mare om, pentru care ultimii doi ani au fost o luptă împotriva cancerului, dar și a sistemului medical din românia. un om care, de sâmbătă, a pornit în cel mai lung maraton posibil, lăsându-ne dintr-o dată mai săraci, mai triști. un om pentru care, parcă ieri, ne-am străduit să împodobim un brăduț în mov, alb și iubire, fără să știm, fără să ne imaginăm măcar o clipă, că acesta va fi ultimul lui crăciun aici, pe pământ. pentru că el, cu puterea lui, cu curajul și optimismul lui, nu ne-a lăsat niciodată să credem că sfârșitul este atât de aproape.

și totuși, astăzi, cu cerul tivit de nori plini de lacrimi, ca sufletele noastre, Robert va trece într-o altă lume, alergând așa cum a făcut întotdeauna, cu zâmbetul lui frumos pe chip. de fapt, ce spun? Robert a alergat la propriu până în ultima lui clipă, a fost mereu activ, voluntar, susținător de cauze, scriitor pe blog, un om care aduna oamenii în jurul lui cu ușurință și entuziasm, un om care vedea frumosul oriunde în jur și care, împrăștia pretutindeni o imensă acceptare.

știu că Robert ar fi vrut să mai alerge pe acest pământ. și-ar mai fi avut de iubit, de trăit, de fotografiat și de experimentat atât de multe! cu încrederea și generozitatea lui, boala cu care se lupta de doi ani părea ca o joacă, un hop apărut pe care știa și putea să-l depășească, pentru că el, extraterestrul- cum îl numiseră medicii- nu încăpea în nicio statistică a înfrângerii. Robert era o mirare și o imensă, copleșitoare, iubire de viață.  una cu atât mai prețioasă cu cât o răspândea în jurul lui, aproape o risipea cu drag.

iar Robert, omul acesta minunat și generos și bun, va rămâne printre noi, în noi, cu sutele de poze în care a adunat frumosul, cu oamenii pe care i-a adunat în jurul lui ca o flacără, cu amintirile pe care le avem împreună, cu darurile lui. așa că astăzi, în zi de îngropăciune, am ales să-mi amintesc de ceea ce am primit de la el în tot acest timp de când l-am cunoscut. și-am primit atât de multe!

îmi amintesc printre lacrimi de o zi în haferland, o zi de august tihnit și molcom, cu multe tradiții săsești, cu multe bucurii pe care le-am împărțit cu prieteni, cu povești (am să port mereu în suflet acele cuvinte, îți promit, omule!) și plimbări printr-un sat uitat de timp. îmi amintesc de blogmeeturile noastre și chiar îmi pare dureros că nu am reușit să ne revedem din acel noiembrie în care ticluiam globuri mov. și îmi amintesc de liebster award și toată însemnătatea lui, de acea tihnită degustare de vin pentru inimă, zi în care robert mi-a făcut un dar imens: una dintre cele mai dragi fotografii ale mele. și încă atât de multe care nu încap în cuvinte.

îmi amintesc astăzi și îți mulțumesc, Robert, pentru tot ce am primit de la tine, pentru tot ceea ce am luat și am învățat.

aleargă suflete, aleargă! noi, cei care am rămas aici te vom purta în inimile noastre, mereu!

Fotografia postată de Camelia Sima.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

2 thoughts on “Robert Cadar, ultima alergare

  1. […] Camelia a zis tot ce era de zis despre un om foarte fain al Brașovului. Robert Cadar, eternul romantic brașovean, a murit de cancer, dar ce este important în toată povestea asta este că a luptat până în ultima zi. A fugit maratoane după maratoane pentru a strânge bani pentru tratamentul său: nu a cerut milă și nici nu s-a dat învins. […]

Comments are closed.