despre oameni şi poveştile lor

daruri, doruri și crăciun

crăciunreluăm povestea lui crăciun, a darurilor și a dorurilor toate, ca într-un calendar de advent ce se apropie de final, parcă prea repede. și sunt înainte de toate, câteva repere pe care aș vrea să mi le păstrez în suflet iarăși:

  • voi primi un nou dar de la laura și al său advent calendar aflat la al patrulea an. da, este tot un parfum, de data aceasta primit din cauza, ca să zicem așa, unui desert care nu lipsește din casa mea de crăciun: saviecuțele. stați pe-aproape, zilele acestea cernem iarăși făina pentru ele și pentru … stollen. winking aș mai adăuga doar că am ales să promovez concursul ei pentru că mi-e dragă povestea acestui advent. și da, o voi face și anul viitor.
  • mă gândesc din nou în zilele acestea la cristi și emoțiile de-atunci, din acea zi de 21 sunt aceleași. aceleași și întrebările. inutile. fii fericit printre stele, copilule! știu că doruri mari se mai poartă pentru tine. știu.
  • darurile de crăciun sunt pregătite gata, de mult timp, alese cu grijă și drag, ca în fiecare an. pentru că îmi place să dăruiesc celor apropiați și pentru că efortul financiar este mai mic dacă planifici cu grijă (și parcă și inspirația este mai bună atunci când cauți fără să cauți, în octombrie). așa am găsit un clopoțel de argint, așa mi-au apărut în cale cănuțele de pictat pentru copiii din jur și încă multe altele numai potrivite pentru desaga cea mare.
  • aștept seara de ajun. poate că unora le este mai ușor să împodobească bradul mai repede, la mine cele 200 de globuri se vor așeza cuminți, după regulile lor de roșu abia atunci.
  • ascult colinde. orice ar spune alții, eu mai ascult colinde, îmi plac. anul acesta cu maestrul rod stewart, cu finlandezii mei și, desigur, colindele românești pe care le știu de demult.
  • oamenii fac cele mai bune alegeri. încă mă gândesc și zâmbesc când spun asta.. și da, în spatele fiecărui comportament există o intenție pozitivă. acum știu.
  • anul ăsta a fost unul fantastic pentru mine, aproape magic. și anul viitor va fi la fel. pentru că eu trăiesc aici și acum. acum știu.

daruri, doruri, gânduri de crăciun. unul nou nouț care iată, vine… să vă aducă lumină, să vă fie magie, să vă fie bucurie.

mno, care mă primești cu colinda?

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

16 thoughts on “daruri, doruri și crăciun

  1. și eu, draga mea! și mi-e dor de tine! ne-am tot promis revederi cu povești și-ar trebui să ademenim timpul pentru asta! sărbători cu magie! kiss

  2. Am primit cu drag colinda ta superba. Îmi place vocea ragusita a lui Rod Stewart. Merci, draga psi !
    Si mie-mi plac enorm colindele, deoarece au în ele iz de sarbatoare eterna, atemporala, care creaza o stare sufleteasca de pace si fericire pe care doar lauda Numelui Domnului o poate genera, unind cerul cu pamântul într-un imn solemn sublim, profund, paradoxal, al unitatii si iubirii neconditionate,perceput în întreaga structura a fiintei rational-sentimentale.
    Sunt frumoase traditiile si sarbatorile doar atunci când sunt în Spirit Sfânt si Adevar, curate, originale, pure, sfinte, neamestecate cu ‘idolatria’ omului firesc, “adamic” si al intereselor materialismului politico-financiar si /sau,cultural-religioase

  3. ooo, ce bineee, iosif! ce bine că ai primit colinda mea! happy și ți-aș mai aduce enya cu adeste fideles ori colinda eminesciană, ori colindele lui bocșa și-aș veni cu desaga plină de cânturi învățate pe când eram de-o șchioapă. dar mă opresc la cea mai dragă și mai dragă, de care leg atât de multe tradiții și datini de suflet: colindăm, Doamne, colind!

  4. Merci fain ! Pai, e normala si logica preferinta ta, doar esti mama, însa eu ca tata -chiar daca ador mamele- prefer sa-i aduc laude doar Fiului, ca doar se zice ca EL este sarbatoritul de craciun, nu-i asa ?

  5. Te primesc în căsuţa sufletului meu în fiecare zi, cu fiecare cuvânt. Cum să nu o fac tocmai acum?
    Aştept momentul când se va cerne făina aici.
    E cald aici, miroase a mere coapte şi-a scorţişoară.

  6. Mai invaluit si pe mine putin in magia ta! Multumesc frumos, draga Psi!
    Sa-ti fie Sarbatoarea de Craciun minunata, in miros de brad si alte bunatati!
    La Multi Ani tie si dragilor tai!

  7. Optimismul copilăriei m-a părăsit de mult. La al tău zîmbesc, măcar de l-ar ajuta zîmbetul să se îndeplinească.
    Să-ţi fie bine! big hug

  8. binele, dragoș , e ceva relativ. eu mă bucur de voi, de mine, de ce am, de ce sunt. îți mulțumesc pentru zâmbet, am să-l agăț în brad. winking

  9. Sigur că binele e relativ, el ne aparţine aşa cum noi îi aparţinem, unic fiecăruia în parte şi totuşi global, al tuturor. Paradox? Nu, doar o definiţie mai
    altfel. happy

    Să-ţi fie bradul (şi sufletul) plin de de bucurii şi zîmbete, în toate formele şi culorile! winking

  10. Nu-i minune mai mare decît copilul ce continuă a sălăşlui în sufletul omului, în trecerea sa prin spaţiu şi timp… Bucură-te, dară minune, de aste sărbători şi toate cele ce vor veni! happy

Comments are closed.