per fumio

parfum de prințesă: meghan markle

jo malone meghan markleparfum de prințesă. așa s-a numit povestea lui kate middleton, de fapt povestea parfumului ei, cel ales și purtat la nunta din aprilie 2011. o poveste și un răspuns la o întrebare pe care pasionații de parfumuri se pregătesc s-o pună din nou, în primăvara lui 2018, atunci când meghan markle va deveni soția prințului harry și ducesă de sussex. de altfel presa din întreaga lume a început comparațiile dintre actrița americană, cea mai nouă prezență în casa regală și ducesa de cambridge, cea care, la nunta ei, fusese atât de mult comparată cu lady diana. până una, alta, cele două tinere sunt de aceeași vârstă și aduc un aer de prospețime în casa regală britanică. mai mult, inelele de logodnă acele celor două amintesc de mama prinților william și hary: inelul lui kate chiar a aparținut dianei, în vreme ce inelul lui meghan poartă în el două diamante care au aparținut prințesei inimilor.

și totuși, să ne întoarcem la ceea ce scriam mai sus: parfum de prințesă. vă amintiți? diana a purtat la nuntă un parfum regal, quelques fleurs, și a iubit lăcrămioara lui christian dior, într-un parfum devenit emblemă pentru acea generație. spre deosebire de ea, ducesa de cambridge, care se pregătește să devină mamă pentru a treia oară, a ales gardenia și o casă de parfumuri britanică, extrem de accesibilă: boadicea, deschizând apetitul cumpărătoarelor pentru parfumurile albe cu ambivalența lor. ce va alege meghan markle? deocamdată este tare greu de spus, viitoarea ducesă de sussex abia ce se învață cu stilul elegant al casei regale, dar în materie de parfumuri, știm deja că este mare fan al casei jo malone, o casă de parfumuri în spatele căreia se află britanica joanne lesley malone, dar și bagheta magică a celor de la estee lauder. de fapt, povestea imperiului jo malone s-a născut în bucătăria britanicei, undeva prin 1994, pentru ca după numai cinci ani, concernul lauder să cumpere numele și casa jo malone. diagnosticată cu cancer, jo malone s-a retras dintre eprubete și retorte cu o speranță de viață de numai două luni. era în anul 2003, iar astăzi creatoarea britanică deține de mai bine de cinci ani o nouă afacere în industrie: jo loves.

meghan markle, așa cum au declarat atât ea, cât și prințul harry, folosește de la casa jo malone două parfumuri: wild bluebell și wood sage and sea salt kolns, la care se adaugă oribe cote d’azur edp și despre ele vom povesti astăzi. pentru că, nu-i așa?, parfumul vorbește despre oameni.

wild bluebell jo malone este un floral verde creat de christine nagel și lansat în 2011. albăstrele englezești tivite cu note picante de cuișoare compun notele de vârf care se preling în miezul alb și cald de iasomie, lăcrămioare, trandafir și flori de măcieș, pentru ca tușele finale să fie un dozaj de ambră și mosc, o ambră moale îndulcită de heliotrop. fără a fi un parfum spectaculos sau scump, wild bluebell vorbește despre o floare- albăstreaua englezească, protejată prin lege, este povestea micuței flori răsărită prin pădurile sălbatice, comparabilă ca și stare cu.. inocența. suprinzător am putea spune, știind că viitoarea ducesă de sussex a mai fostă căsătorită o dată și se află la vârsta deplinei înfloriri.

despre cote d’azur al casei oribe, parfum creat de jerome epinette și pierre wulff și lansat în anul 2014 se spune că este un oriental floral de tip unisex, cu acord citric, lemnos și aromatic. regăsim aceeași iasomie alături de bergamota de calabira, portocala siciliană, note fructat-citrate ambră și santal într-un parfum luminos, alb, surprinzătoare compoziția întrucât oribe sunt mai cunoscuți în piață pentru produsele destinate îngrijirii părului. o tușă de tuberoză reia la rândui-i versatilitatea florilor albe despre care am povestit atât cu alte ocazii, iar vetiverul și ambra echilibrează santalul în notele de bază. ca și parfumul de mai sus, personal îl văd mai degrabă ca pe un soi de tester la vârsta primelor căutări aromatice, este un parfum deloc scump și deloc pretențios.

cel de-al treilea parfum al viitoarei ducese de sussex, wild sage and sea salt kolns, creat tot de christine nagel pentru jo malone și lansat în 2014, este o evocare a plajelor britanice cu senzația de libertate, plăcere și evadare în natură. note marine și sărate compun un parfum tip apă de colonie unisex care înglobează în el senzația marină, picantă, caldă și minerală, lemnoasă și atât de… cuir. semințe de ambrette, salvie, sare de mare, alge și citrice, mosc și prune vorbesc despre un spirit liber și natural, așa cum de altfel a și fost prezentat în campania publicitară realizată în northumberland. fără să aibă un siaj intens, puternic, este un parfum tipic englezesc, de vară târzie spre toamnă, ce amintește de tweet și cașmir, de eșarfe purtate la gât și drumeții de-a lungul coastei.

inocență, versatilitatea albului și libertate. cine este de fapt meghan markle? răspunsul este unul singur: viitoarea ducesă de sussex. happy ce are ea în comun cu ducesa de cambridge? se spune că eleganta kate preferă de la o vreme un parfum jo malone numit orange blossom. winking

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “parfum de prințesă: meghan markle

  1. Nu ne-ai mai vorbit de mult despre parfumuri şi cred că sosise timpul. E surprinzătoare povestea despre alegerile viitoarei prințese şi tare mi-aş dori să simt cu adevărat notele celui de-al treilea parfum descris.

  2. Minunata descriere.Am Jo Malone si este senzational,pana si sotul isi da cu el,intrucat a descoperit ca pe pielea lui miroase total diferit….si foarte bine

  3. dana, am mai spus că sunt axată mai mult pe scrierile lungi, sturmkaiserin și cealaltă (nu are titlu deocamdată) și probabil de aceea am rămas restantă la parfumuri, deși citesc constant, amușinez… happy
    și da, cred că a trecut mult, foarte mult timp.

  4. Ce bine stii stimula perceptia olfactiva prin cuvinte parfumate. Un articol cu miros de rasfat, rafinament si eleganta de palat . happy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *