despre oameni şi poveştile lor

vine iarna (tablou în fereastră)

vine iarna

ea își dădu deoparte șuvițele palide, desprinse din părul legat cu un gest de copil. el ar fi vrut s-o atingă cu zâmbetul, cu glasul, ar fi vrut s-o îmbrățișeze toată ca pe un prunc mirat, răsărit din nopțile fără capăt. ea îl privi. știa. ceva din ochii ei vorbeau despre asta. ochii și zâmbetul.  cuvintele și le trase dincolo de zâmbet, jucării prea prețioase ca să le împartă chiar și cu el.

el se așeză în fereastră. carnea lemnului îl prinse în ea ca rama unui tablou vechi, de muzeu ascuns. și, dincolo de el, ca într-o joacă de pictor, zăpada se cernea cu foșnet de frig, cu ademeniri de clopoței de gheață. parcă și zâmbetul lui mirosea, cum stătea așa, a zăpadă. ea îl privi cu uimire de parcă acum, în cealaltă lumină, era un altul.

– vine iarna!- șopti ea și în glasul ei putea fi orice: o chemare, un strigăt, toate mirările pământului. de fapt, dincolo de ferestre, iarna domnea deja leneșă și grasă în rufăria ei dantelată și rece. domnea de dincolo de timpuri. el își înclină capul pe-o parte, de parcă și-ar fi căutat altă perspectivă.

– vine iarna!- rosti și el cu glas aspru, mirosind a tutun și a scorțișoară. ar fi chemat-o mai aproape, să privească împreună marea cernere, dar știa deja că ea l-ar fi refuzat. era frumoasă. ea era frumoasă, în clipa de-acum, de parcă timpul se despletise pentru ei, încremenise și tot ce mai conta erau doar ei într-o ramă de odaie.

de undeva din ceruri, înainte ca clipa să piară, iarna își trimise solii de cântec și de colind.

da, a venit iarna. parcă și tu…

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “vine iarna (tablou în fereastră)

  1. […] că ea l-ar fi refuzat.

    Aş fi evitat corecţia de mai sus dar apoi totul ar fi sunat prea trist. Îmi imaginez povestea ca o dedicaţie în eter pentru Roxana şi Andy. Ne-am intersectat, tangenţial, cu multă vreme în urmă, pe cînd Andy încă era. Acum ei sînt împreună, noi mai singuri puţin, iar.
    Rămîn poveştile…

  2. A venit iarna, cu adevărat de această dată, iar sufletul tău alb, de copil neobosit în a dărui bucurie, pare fericit. Să ai o iarnă așa cum ți-o dorești, pisic! happy

  3. dragoș, eu știu că roxana și-a acceptat boala extrem de senină. ultimii ani, ultimele luni le-a trăit discret, în liniște, știind că ghemul se terminase, recunoscătoare pentru ceea ce trăise. dedicație pentru ei? de fapt pornisem de la ninsoare, dar poate fi privit și așa.

  4. De fapt noi privim lucrurile aşa cum simţim în acel moment, şi totul poate fi tălmăcit (şi răstălmăcit) în voie. C-aşa mi-a fost simţirea citindu-te, i-am spus ‘dedicaţie’.
    Despre înţelegere, acceptare, speranţă în miracole aici sau dincolo de lumea palpabilă… cred că înţeleg destul de bine.
    Şi-apoi să ne fie fiecăruia după cum ne dorim (în clipele frumoase). Că ne va ajunge cîndva din urmă ninsoarea, inevitabil, pe toţi…

  5. Un tablou superb, în care albul cristalin al fulgilor de zapada, reflecta stralucirea miliardelor de stele de pe bolta cerului întunecat. Faina poveste debutului hibernal !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *