despre oameni şi poveştile lor

automobilul negru (povestea doamnei elsa)

doamna elsa îşi aştepta fiul ca în fiecare dimineaţă de sâmbătă. de când renunţase la viaţa de la oraş, prea agitată pentru inima ei obosită, exersa deliciile aşteptării pe care, în contextul urban, o tulburau mărunte temeri, iscate şi ele de zgomotul străzii, de grabă şi larmă.

mutarea în acest nou decor, opus întru totul cu ceea ce o însoţise de-a lungul anilor, fusese la fel de dificilă ca decizia la care contribuise substanţial şi medicul curant, un tânăr cu tâmple prea devreme albite şi ochi cenuşii, extrem de căutat în oraş. se vorbea mult şi apreciativ despre acesta, iar fiul ei, atent ca întotdeauna, se zbătuse să obţină o programare pentru mama lui iubită, ba chiar o însoţise de câteva ori şi îl ghicise preocupat serios în spatele zâmbetului.

primele analize ieşiseră proaste, dar medicul- “ce mâini de amant are!” se gândise roşind uşor bătrâna doamnă- decretase sigur pe el un surmenaj al inimii pe care aveau să-l combată. existau mai multe căi, medicina evoluase mult în ultimii ani şi aveau să o scoată la capăt. aşa îi spuseseră, atât medicul, cât şi fiul ei iubit, iar ea supravieţuise cumva şocului iniţial, existase acolo şi un leşin pe care îl evitase în ultima clipă, ştiind că ar fi fost neplăcut şi nepotrivit cu cabinetul luxos. porni aşadar, însoţită de cei doi, pe drumul sinuos şi greu al recuperării liniştii sale.

primele pastile, de un roz aproape incadescent, îi aduseseră o oarecare stare de linişte pentru început, aşa că bătrâna doamnă se gândi, cu curaj, să-şi reia plimbările obişnuite prin oraş. când era mai tânără şi răposatul domn julien mai trăia, se bucurau amândoi de plimbările lungi pe marile artere, admirând făţiş tinerele în rochiile lor înflorate şi vitrinele strălucitoare. luau apoi câte o îngheţată sau o felie de prăjitură- un exces pentru silueta ei, pe care îl combătea apoi cu o dietă severă- şi se întorceau acasă fericiţi şi uşor obosiţi, ca după cine ştie ce aventură.

cu aceste gânduri nevinovate în minte, doamna elsa îşi pregăti prima ieşire. scosese din dulap mantoul roşu, pictat manual, pe care îl primise  în dar de ziua ei. se gândi cu satisfacţie la invidia cu care va fi privită, aşa cum se întâmplase şi mai demult, în serile când ieşeau la operă. cu câtă admiraţie o privea fiul ei, pe atunci doar un copil asupra căruia se aplecau amândoi cu infinită răbdare şi grijă! şi ce bucurie acum, când tânărul julien era un renumit avocat, extrem de ocupat, dar mereu aproape de mama lui!

plimbarea dură puţin peste zece minute. un nefericit accident, petrecut chiar pe strada unde locuia, o stradă de altfel liniştită, o sperie atât de tare pe doamna elsa încăt se văzu nevoită să se întoarcă acasă cu inima serios dereglată. poate că numai ce i se păruse, dar victima, decedată pe loc sub roţile automobilului care apăruse de nicăieri, semăna oarecum cu răposatul, stins în condiţii asemănătoare. chemat de urgenţă, fiul ei sosi împreună cu bunul doctor care îi administră un calmant şi mai adăugă pe reţeta scrisă pe colţul mesei de mahon, un rând de pastile verzi, uşor transparente, ca nişte bomboane minuscule. la plecare aduse vorba, pentru prima dată, de o temporară retragere la ţară, pentru o mai bună recuperare:

– geriatria este neputincioasă în faţa ritmului trepidant al vieţii urbane!- şi doamnei elsa i se păru că ghiceşte o urmă de tristeţe în ochii lui.

cu toate acestea, ideea de a părăsi oraşul multiubit, fie şi numai pentru un timp, îi displăcea. promisese că va ieşi numai însoţită şi că va urma tratamentul întocmai, ceea ce se şi întâmplă o bună bucată de vreme, astfel încât speranţele de normalitate începuseră să apară şi ele ca firele de iarbă prin asfalt, odată cu zâmbetul de pe chipul fiului ei. cel de-al doilea accident se petrecu la mai puţin de o sută de metri de casa doamnei elsa şi, aşa cum se întâmplase anterior, o maşină neagră, apărută brusc, lovi mortal un domn care trecea strada aproape pustie la acea oră a zilei. însă doamna elsa văzuse de pe terasă- ori îşi închipuia că văzuse- suficient pentru ca inima ei să sufere un nou atac. aşa apăru cea de-a treia pastilă, cu o tentă gălbuie şi uşor amară la gust. de data aceasta medicul tăcu, preocupat de gravitatea bolii cu care se luptau, aşa că fiul ei fu acela care preluă frâiele, ferm convins că viaţa la ţară îi va aduce mamei sale liniştea şi deplina sănătate a inimii.

bătrâna doamnă cedă până la urmă, după cel de-al treilea accident, petrecut chiar în faţa propriei locuinţe. maşina cea neagră ar fi putut trece peste ea dacă, înainte să plece din apartament, n-ar fi realizat că uitase pe măsuţa din hol cele două lumânări pe care voia să le ducă la cimitir, răposatului, după slujba de comemorare. fusese nevoită să urce iarăşi cele două etaje… uneori, ca în cazul de faţă, micile scăpări ale memoriei ne salvează viaţa. cele două lumânări au fost aprinse la căpătâiul nefericitei doamne care locuia la parter şi care ieşise şi ea  în acea zi din casă.

după acest ultim şi grav atac, doamna elsa avu parte de o lungă convalescenţă, în dormitorul unde perdelele erau mereu trase, apoi cedă. fiul ei vându de urgenţă apartamentul, la un preţ mai mic decât era de dorit, aruncă toate lucrurile inutile şi se ocupă personal de toate detaliile mutării mamei sale în micul sat unde venea în fiecare sâmbătă dimineaţa, aşa cum promisese.

după numai câteva săptămâni de linişte şi de aer curat, se vedea că doamna elsa îşi recăpătase tonusul, cu serioasa contribuţie a vecinelor sale, două onorabile doamne şi ele, pe care avea impresia că le ştie de când lumea. trăiseră şi ele la oraş, ca şi ea, dar avuseseră inspiraţia de a urma recomandarea medicului înainte de a fi prea târziu.

doamna elsa privi cu atenţie către ceasul brăţară pe care acum îl purta rar pe mână, dar îl ţinea aproape, pe masă, ca o amintire din alte vremuri. era ora nouă. se gândi că în curând avea să apară fiul ei iubit. totul era pregătit deja: cafeaua caldă, prăjiturile care îi plăceau atât de mult şi pe care le pregătise ea însăşi cu o seară în urmă. avea să fie o nouă zi plăcută, era sigură de asta şi se aşeză comod pe fotoliul din faţa ferestrei. înaintea ochilor i se arătă covorul de flori al grădinii cu care se mândrea deja, deşi contribuţia ei, ca să fim sinceri, era minoră. tot fiul ei angajase un grădinar care se ocupa de tufele de trandafiri peste care soarele îşi trimitea acum mângâierile.

apoi totul se tulbură şi tihna se sparse. ca de nicăieri, în faţa porţii apăruse automobilul acela negru, criminalul. doamna elsa tresări. înainte de leşin, cu inima bătându-i nebuneşte, recunoscu mâinile aşezate pe volan: lungi, fine, ca de amant. o perdea de întuneric îi acoperi chipul înainte ca cei doi pasageri ai maşinii să intre în mica locuinţă.

– crezi că te-a recunoscut?- întrebă fiul ei

– sper- şopti celălalt- dintre toţi, mama ta a rezistat cel mai mult.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

21 thoughts on “automobilul negru (povestea doamnei elsa)

  1. Alt stil, altă culoare, alt desen. Viața prin filtrul doamnei Elsa. Broderie fină, cu detalii de epocă, cu final de Agatha Christie. M-a surprins povestirea și mi-a plăcut mult. Mai vreau.

  2. anteior => anterior
    ar fi realizat => n-ar fi realizat (că uitase…)

    Cam incompetentă poliţia oraşului respectiv: trei accidente mortale cu acelaşi automobil şi nu l-au prins pe făptaş? Nţ nţ nţ… tongue
    În rest, bună întorsura. Nimic nu e ce pare a fi. Adică aşa cum merge ea, lumea, de fel. winking

  3. Ce îndemn diabolic ai urmat de ai ucis-o cu premeditare pe biata Elsa?!? Glumeam doar!
    Te- a prins tare genul fantasy… nu că ar fi prima ta povestire de acest fel.
    Sfârșitul… surprinzător.

  4. dragoș, am a-ți spune că acel corector care va exista cândva, o să șomeze. laughing mulțumesc mult.
    viața e ca un caleidoscop: ce este cum pare a fi? tongue

  5. chiar fantasy nu e dana, povestirea asta, dimpotrivă, eu aș încadra-o în genul negru, ”a twist in tale” cum s-ar zice. cel puțin așa o văd eu, care îmi numesc fantasy doar scrierile sturmkaiserin și căutătorii de lut. atât. dar, poate greșesc eu. happy

  6. Cu drag şi maxim respect! not worthy

    Într-adevăr, viaţa nu e niciodată aceeaşi de la o fracţiune de secundă la alta. Ce ne facem cu cei ca mine care au nevoie de puncte de reper stabile în timp? Aberaţii ale speciei, poate…

    Povestea asta ar putea ascunde în subsolu-i întunecos multe adevăruri, durei şi tristeţi ale personajelor. Unii dintre noi poate ne recunoaştem în Elsa, Julien Jr. sau în tînărul doctor, deşi poate n-am recunoaşte-o în veci. Ştii de cine-mi pare cel mai rău? De bietul automobil negru, care e folosit în scopuri josnice fără a se putea retrage sau apăra.

  7. Ai, ai, ai, ce a făcut mâţu cu inima mea…
    une avertisment pentru cei mai slabi de înger. big grin
    Foarte faină poveste şi neaşteptată întorsătură!

  8. știu că e cu drag și (și) de aceea mulțumesc. pentru că și tu știi, dragoș, cât mă uit la text și cât de ciudă îmi este că există totuși, scăpări. noroc cu tine că le șlefuim perfect. happy
    și să știi că avem cu toții nevoie de repere stabile în timp, doar că unii nu ni le (re)cunoaștem. winking eu așa cred.

  9. Întru perfecţiune e totul. Ce simplu e să conlucrăm cînd înţelegem rostul lucrării…

    Întîmplarea (în care eu de mult nu mai cred) face ca tocmai să fi vizionat din nou “The legend of 1900”, unde apare ideea ca cineva să fi fost născut şi crescut într-un mediu “static”, cunoscut, ceea ce l-ar face complet incompatibil cu mediul “variabil”, extins, necunoscut. Am ajuns să înţeleg că există oameni care au o nevoie stringentă de o casă fixă, de o familie, de un loc de muncă stabil şi aşa mai departe şi în acelaşi timp există oameni care pot trăi fără probleme “azi aici, mîine-n Focşani”, fără să simtă nevoia de a se înrădăcina în vreun loc. Reperele atît în timp cît şi în spaţiu sînt complet personale şi cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ni le respectăm reciproc.

  10. Sper sa-mi întelegi refuzul de a nu mentiona numele personajelor reale carora le-am dat viata în imaginatia mea.
    Prefer sa pastrez scenariul imaginat al povestii, în arhivele mintii mele visatoare, care adesea depaseste timpul si spatiul realitatii obiective calatorind dincolo, în dimensiunile hiperspatiului absolut, creind lumi de vis, ireale paradoxale inexplicabile rational.
    Doar stii ca sunt un visator incurabil ! happy
    O seara superba, draga psi !

  11. sinceră să fiu, iosif, nici nu mă așteptam să-mi spui pe cine anume am ”trezit” în visul tău. e de-ajuns să știu că am făcut-o. happy
    zi cu lumină îți doresc!

  12. Da, îti înteleg uneori atât de bine superbele scrieri imaginare, mataforice, însa nu îmi iese totdeauna ! happy
    Sa fii iubita draga psi !

  13. he, he, iosif! asta cu înțelesul eu zic că este subiectivă: fiecare dintre noi înțelege (și este atras) de ceva anume dintr-o scriitură: o întorsătură a frazei, o metaforă, un sunet a cărui repetiție are iz de chemare. pentru că fiecare are propriile lui proiecții, percepții, preferințe și, mai ales, moduri de a simți lumea: imaginar, vizual, auditiv, kinestezic… unii mai realiști, alții mai visători. happy

  14. Asa sunteti voi toate “pisicutele” unele mai rasfatate si mai paradoxale decât altele. Uneori nici voi nu stiti exact ce vreti si va asezati în sufletele oamenilor încurcându-le afacerile ! happy happy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *